ȘtiriTech&IT

Microsoft confirmă data la care actualizările Windows 10 vor înceta definitiv

După ce a speriat pe toată lumea anul trecut, sugerând că PC-urile cu Windows 10 nu vor mai fi bune de nimic „după 30 de zile”, Microsoft a confirmat chiar înainte de atingerea limită stabilit pentru 14 octombrie 2025 că actualizările de securitate vor continua bine-mersi și chiar vor rămâne gratuite, cu anumite condiții.

Astfel, e de ajuns ca PC-ul tău cu Windows 10 se fie configurat folosind o cheie de licență validă și să te autentifici online cu un cont Microsoft, pentru a beneficia de acces extins la actualizări de securitate. Este practic același program Windows 10 LTSC pe care Microsoft intenționa să îl ofere exclusiv contracost, pentru instituții și companii dispuse să plătească aproape oricât pentru a-și putea desfășura activitățile în condiții normale, folosind vechile PC-uri declarate incompatibile cu Windows 11. Dar asta nu înseamnă că generozitatea arătată de Microsoft va continua la nesfârșit.

Chiar dacă a dat înapoi la vederea statisticilor cu sutele de milioane de utilizatori Windows 10 ale căror PC-uri urmau să devină pradă ușoară pentru atacuri informatice și aplicații malware ce nu ar fi pus probleme înainte, Microsoft continuă să pună presiune pe administratorii IT care ar trebui să urgenteze strategia de migrare la o versiune de OS suportată, înainte ca asistența Windows 10 să se încheie oficial în ianuarie 2027.

Pentru cei care nu sunt familiarizați, Windows 10 Enterprise LTSC 2021 este o ediție specializată a Windows 10 21H2 , concepută pentru organizații și aplicații unde stabilitatea funcțiilor este mai importantă decât accesul la cele mai recente inovații Windows. Spre deosebire de ediția standard Enterprise, LTSC primește doar actualizări de securitate și pentru calitate funcțiilor existente, omițând upgrade-urile regulate care ar putea strecura bug-uri nedorite. Microsoft a stabilit ciclul de viață pentru Windows 10 Enterprise LTSC 2021 la cinci ani, ceea ce înseamnă că va ajunge la sfârșitul perioadei de asistență pe 12 ianuarie 2027.

Shut Down sau Sleep - Ce optiune sa folosesti pe Windows?

Sigur, în continuare este posibil ca Microsoft să dea înapoi. Mai ales dacă analizele interne arată că retragerea suportului la data planificată ar stârni un val prea mare de reacții negative. Dar dacă nu se întâmplă asta, atunci soluția recomandată de Microsoft va rămâne migrarea stațiilor de lucru la versiunea Windows 11 Enterprise LTSC 2024. Ceea ce în 99 % dintre cazuri va presupune înlocuirea fizică a sute-mii de echipamente costisitoare.

Amintit că pentru companii și instituții actualizările de securitate nu sunt tocmai gratis, costul unei licențe Windows 10 Enterprise LTSC 2021 fiind de 61 USD per an, per dispozitiv. Dar comparat prețului de înlocuire completă a PC-urilor învechite, tariful anual impus de Microsoft pare aproape un chilipir.

Autor

  • Aurelian Mihai

    Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Back to top button