Deținută mai întâi de Google și debarasată când au ieșit la iveală legăturile cu Armata Americană, compania Boston Dynamics Livrează atât roboți pentru uz militar, dar și pentru activități industriale. Iar Atlas este vedeta, robotul-terminator promițând să devină în viitorul nu prea îndepărtat un acrobat veritabil, capabil să sară peste obstacole sau.. să înșurubeze 22 de ore pe zi într-o mare uzină de autoturisme.
Dar până atunci, cel mai avansat robot umanoid din lume ce a ținut demonstrații în fața unui public entuziast, mutând dintr-o parte în alta câteva piese auto de greutate medie.
Reamintim că atlas stăpânește deja o mulțime de „trucuri” specific mamiferelor bipede. Cum ar fi mersul, alergarea, săriturile și chiar întoarcerile înapoi. Însă de abia acum s-a pus problema de muncă fizică, iar Atlas este masiv, dar nu foarte puternic și cam nepriceput.
În continuare, mâinile iau forma unor clești rudimentari și nu cu degete de pianist, inginerii Boston Dynamics experimentând cu modelul unei „gheare” cu 3 degete masive, numai bune de apucat obiecte grele, sau subansamblele unui viitor autoturism. Iar de aici provocările evoluează către ”munci solicitante din punct de vedere kinetic” – adică obiecte suficient de grele pentru a testa atât puterea dar și echilibrul robotului.
Deși pare simplă chiar și pentru un muncitor necalificat, ridicarea, transportul și așezarea cutiilor sau a pieselor auto necesită un nivel de planificare pe care oamenii o fac în mod instinctiv. Cu roboții, fiecare reacție trebuie prevăzută prin software, sarcină incredibil de dificilă atunci când activitatea desfășurată este prin însăși natura ei, imprevizibilă.
Descrisă drept „faza 2” de ridicare a lucrurilor, provocarea la care este supus robotul Atlas trebuie să-i demonstreze versatilitatea în scenarii reale de lucru, unde fiecare acțiune trebuie planificată pe loc, fără a exista un șablon precis de mișcări pre-programate.
Pentru scopul propus, robotul controlat de inteligență artificială dispune de senzori avansați capabili de scanare 3D a obiectelor pe care trebuie să le manevreze, cât și a mediului de lucru.
Organizatorii experimentului recunosc totuși că măcar o parte dintre sarcinile robotului sunt pre-programate. Spre exemplu, elementul de suspensie auto apare ca prin minune în versiune virtuală, suprapusă piesei reale. Însă experiența pre-programată în memoria roboților trimiși pe liniile de asamblare vine doar să țină locul antrenamentului la locul de muncă, la care erau supuși angajații umani. Atlas este scutit de încercarea de a descoperi forma obiectului în timp real, iar senzorul LIDAR care ține loc de ochi îl va ajuta să alinieze corect piesa reală.
Probabil că următorul nivel de dificultate va fi atribuirea de sarcini care nu au fost pre-programate, solicitând verbal îndeplinirea anumitor sarcini. Cel puțin deocamdată, muncitorii necalificați încă sunt mai capabili să urmeze instrucțiuni decât robotul atlas, măcar atât timp cât înțeleg limba în care le vorbești.
