
Dacă încercați și nu reușiți să vă accesați contul de Facebook, iar Instagram nu se reîmprospătează în această după-amiază, nu sunteți singurii. Ambele aplicații de socializare sunt nefuncționale și sute de mii de persoane sunt afectate de această eroare. În funcție de zona geografică, pana a apărut la ore diferite, în data de 5 martie, și momentan nu există nici un anunț despre momentul la care va fi remediată. În România, problema a fost semnalată în jurului orei 17.00.
Ce știm despre problemele Facebook și Instagram
Downdetector, care monitorizează întreruperile de serviciu în întreaga lume, arată peste 90.000 de reclamații despre nefuncționalitatea Facebook. Instagram înregistrează peste 16.000 de rapoarte, ceea ce face ca aceasta să fie una dintre cele mai mari probleme pentru Meta (compania care deține ambele platforme) în ultimii ani.
O sursă din interiorul Facebook a declarat pentru DailyMail că sistemele interne ale companiei au fost, de asemenea, defectate, ceea ce ar fi putut duce la întrerupere.
Nu este clar ce cauzează problemele, dar mulți utilizatori de Facebook și de Instagram au fugit pe platforma rivală de socializare, X (anterior Twitter), pentru a-și exprima furia.
UPDATE 1: În jur de ora 18.15, ora României, Facebook pare să-și fi revenit. Instagram dă în continuare același mesaj ”Couldn’t refresh feed”, dar Stories sunt funcționale și apar postări noi.
UPDATE 2: La ora 19.00, ora României, Facebook și Instagram funcționau ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Incidentul care a paralizat două dintre cele mai mari platforme social media, Facebook și Instagram, nu este o premieră, dar ridică câteva semne de întrebare:
- există vreo legătură între distrugerea cablurilor de internet din Marea Roșie și avaria platformelor META?
- dacă un conflict ca cel din Orientul Mijlociu poate genera acest gen de reverberații la scară globală, ce se întâmplă cu internetul și tot ce e conectat la el în cazul unui război mai amplu?