TECHRSS PaginaDeMediaTech&ITTelefoane

Zvon: Snapdragon 875 a intrat în producție

Și este mare

Umblă vestea că TSMC a început deja producția pentru noul procesor de top al celor de la Qualcomm, Snapdragon 875.

Modelul ar urma să își facă apariția pe piață abia anul viitor, cu ocazia noii generații de telefoane care ar trebui să fie dezvăluită la CES și MWC 2021, dacă vom avea parte de CES și MWC 2021. Snapdragon 875 ar urma să fie prima implementare la scară largă a noului nucleu ARM Cortex-X1, gândit pentru a oferi putere de procesare fără compromis. Alături de acest Cortex-X1 ar trebui să mai fie 3 nuclee A78, plus încă patru nuclee low-power.

Pe partea de GPU am putea avea parte de un Adreno 660, iar modemul va fi un X60 cu 5G inclus la pachet.

Considerând că va fi construit și pe noul proces de 5 nanometri al TSMC, în total ar trebui să fie un procesor foarte puternic. În același timp, va fi un procesor scump. Asta probabil nu va fi o problemă, din moment ce este făcut pentru telefoane foarte scumpe oricum.

[GSM Arena]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button