GamingPC&ConsolesTECH

Ghiozdan de gaming? PC la purtător? Cumva, sunt unul și același gadget, echipat cu RTX A4500

Când zici „ghiozdan de gaming” de multe ori te gândești la backpack-urile acelea cu buzunare și accesorii special gândite pentru laptopuri și periferice, sau poate chiar la ghiozdanele alea RGB cu display-uri pe care poți afișa toate nebuniile. Însă unii, precum cei de la Zotac, se referă mai degrabă la ideea de PC la purtător, adică un sistem pe care literalmente îl poți căra cu tine pe oriunde, un fel de portbebe de gaming pus invers, v-ați prins voi. Iar jucăria cu pricina este echipată cu o placă video NVIDIA RTX A4500.

Drăcia asta se numește VR GO 4.0. Chiar dacă n-ați mai auzit de asta până acu, ghiozdanul cu pricina se află deja la cea de-a patra iterație, căci dezvoltatorii de la Zotac și-au lansat primul astfel de gadget în 2016. De atunci și până astăzi, compania a continuat să vină cu îmbunătățiri pe partea de design și hardware, cum ar fi trecerea la procesoare Intel 11th Gen și soluția grafică RTX A4500, astfel încât VR GO 4.0 vine cu dotări de ultimă generație, destinate gaming-ului în realitate virtuală.

Hardware-wise, vorbim despre includerea unui Core i7-11800H și a unui GPU NVIDIA RTX A4500 cu 20GB VRAM GDDR6 și 7,168  de nuclee CUDA, spre deosebire de modelul anterior care utiliza un i7-9750H și o placă video RTX 2070. Bine, alegerea soluției grafice este puțin ciudată. În esență, RTX A4500 nu este destinată exclusiv gaming-ului, ci mai degrabă workstation-urilor cu diferite aplicații. Chiar și așa, placa se folosește de arhitectura Ampere, aceeași pe care o regăsim la modelele din seria RTX 3000, deci nu s-ar pune problema de lipsă de putere în jocuri.

Zotac PC gaming RTX A4500

RTX A4500 este o soluție elegantă pentru vremuri disperate

Se presupune că Zotac a mers pe soluția aceasta pentru că RTX A4500 are un consum mai mic, în ciuda memoriei și a numărului de nuclee. Bine, mai mic dacă ne raportăm la alte modele bazate pe Ampere. La 200W, A4500 este evident mai power efficient spre deosebire de cei 350W de pe un RTX 3080, de pildă. Asta în condițiile în care ghiozdanul rulează pe baterii și este vital ca TDP-ul componentelor să conlucreze pentru a oferi o autonomie cât mai mare cu putință.

Jucăria are 16GB de RAM DDR4 care pot fi upgradați la 32GB, un slot M.2 un slot de 2.5′ pentru HDD-uri/SSD-uri SATA 3. Pe partea de conectică, Zotac a introdus patru porturi USB 3.1 Type-A, cinci porturi USB 3.1 type-C, două DisplayPort, o ieșire HDMI, două ieșiri de alimentare la 12V, jack-ul de căști și un cititor de carduri SD. Sistemul VR GO 4.0 este alimentat de două baterii de câte 86.4 wh, detașabile. Și dacă chiar există cineva interesat de preț, sistemul ăsta cu RTX A4500 este momentan neprețuit. Zotac nu a anunțat cât va costa jucăria, dar modelele anterioare au venit cu prețuri de cel puțin 2000 de dolari, iar asta îți dă de gândit.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button