GamingPC&ConsolesRSS PaginaDeMedia

ZonaIT Awards – Cele mai bune jocuri ale anului 2021!

Fiecare început de an se simte că un restart, privim fericiți spre viitor și ne facem planuri despre cum vrem să meargă următoarele 12 luni. De cele mai multe ori lăsăm trecutul în urmă de parcă nu s-ar fi întâmplat și trecem mai departe. Iar astăzi vreau să fac exact opusul, așa că vă urez bun venit la ZonaIT Awards, ediția 2021! Vom face o scurtă recapitulare a anului ce tocmai s-a încheiat și acordăm câteva premii pentru cele mai bune jocuri pe care am pus mâna de-a lungul acestuia.

Dar 2021 nu a însemnat doar un an plin de lansări pentru noi. De fapt, anul trecut a fost special întrucât redacția ZonaIT a devenit membru al juriului global al The Game Awards. Pentru prima dată ne-am făcut părerea auzită mai departe de peștișorul nostru cu ieșire la Marea Neagră și am luat parte la ceva mai mare. Iar cu astea fiind spuse, este timpul să facem prezența, iar primul la catalog este…

Locul 10 – Back 4 Blood

ZonaIT Awards – Nemorții au revenit din vacanță!

Încep topul celor mai bune zece jocuri din 2021 cu Back 4 Blood, copilul de suflet al francizei Left 4 Dead. Jocul dezvoltat de Turtle Rock Studios ne arată că zombi încă sunt la modă și ne oferă un gameplay plin de acțiune. Adversarii pe care îi înfrunți sunt mai puternici și mai deștepți, arsenalul este mai bogat și nemorții nu au arătat niciodată atât de oribil; iar asta este de bine. Mai pui la socoteală componenta multiplayer solidă, alături de gradul imens de rejucabilitate și obținem un joc foarte bun.

Dacă te regăsești printre fanii Left 4 Dead și Killing Floor, sunt sigur că vei aprecia ce oferă Back 4 Blood. Dar la fel ca și în cazul jocurilor mai sus amintite, trebuie să vin cu un mic avertisment: ai șansa să pierzi noțiunea timpului, așa că fără sesiuni de omorât zombalăi înainte de culcare. Nu de alta, dar există o șansă bună să fii și tu unul când te duci a doua zi la serviciu cu trei ore de somn la activ.

Locul 9 – FIFA 22

ZonaIT Awards – Ultimul bastion al simulatoarelor de fotbal

Anul 2021 nu a însemnat doar o nouă șansă pentru EA Sports, ci un an de răscruce. După ce Konami a devenit o corporație lacomă care și-a bătut joc de singurul rival din piața asta nițată a simulatoarelor de fotbal, FIFA 22 a rămas fără competiție. Și s-a găsit s-o facă într-un an în care jocul este chiar bun, reprezentând și un pas înainte pentru serie.

Știu că reputația francizei a fost murdărită de Ultimate Team, dar este important să privim pachetul complet, nu doar o parte a acestuia. Iar dacă poți să treci peste componenta pay-to-win a jocului, modurile de Seasons, Career și Kick-Off sunt chiar bune. Grafica și gameplay-ul au văzut câteva îmbunătățiri semnificative și puterea oferită de consolele next-gen i-a permis echipei de dezvoltare să ne ofere cea mai autentică experiență de fotbal pe care am văzut-o până acum.

Locul 8 – Far Cry 6

ZonaIT Awards – Jocul bate filmul

Au trecut aproape 18 ani de la momentul în care Far Cry a pășit pe lume, iar în 2021 am fost delectați cu Far Cry 6. Și am curajul să zic că cea mai nouă adiție a seriei este și cea mai ambițioasă de până acum, astfel îl consider mai bun decât Far Cry 3. Ubisoft a reușit, în sfârșit, să ne ofere un antagonist mai bun decât Vaas. Și partea cea mai tare este că Giancarlo Esposito, actorul care l-a însuflețit pe Anton Castillo, a fost coleg cu Michael Mando pe platourile de filmare ale serialului Better Call Saul.

O poveste ceva mai complexă și un joc actoricesc de nota 11 fac din acest joc o experiență de neratat. Atmosfera din Yara este plăcută, gameplay-ul este antrenant, chiar dacă repetitiv și grafica reușește să se ridice la standardele anului 2021. Dacă ZonaIT Awards ar fi despre „Cel mai bun gameplay” sau „Cea mai bună grafică” sunt sigur că Far Cry 6 și-ar găsi locul pe ambele liste.

Locul 7 – Mario Party Superstars

ZonaIT Awards – Cel mai bun joc multiplayer pe care l-am jucat în ultimii ani

Când am primit la review Mario Party Superstars, am fost puțin sceptic. Cum adică, eu om matur să mă joc cu Prințesa Peach într-o lume creată pentru copii? Și-n ipocrizia mea nu cred că am investit mai multe ore în niciun joc multiplayer din 2021. Am gustat din nou din plăcerea de a te distra într-un joc multiplayer cu prietenii, ori cu necunoscuți și ar fi nedrept să nu îi acord locul bine-meritat în acest top.

Mario Party Superstars este un mix-tape cu cele mai tari mini-jocuri create vreodată de Nintendo și îți oferă zeci, dacă nu sute de ore de distracție alături de prieteni și familie. Nu este Counter-Strike sau FIFA, dar nici nu îți mănâncă nervii la fel ca astea două și sunt sigur că odată ce îi vei da o șansă, nu o să te mai saturi de el.

Locul 6 – Returnal

ZonaIT Awards – O poveste mult mai complexă decât ți-ai imagina

Nu cred că am mai avut de mult un joc care să lovească atât de puternic la sentiment. Povestea lui Returnal are un substrat psihologic foarte întunecat care ne vorbește despre depresie și lupta cu proprii demoni. Pentru a susține componenta narativă, gameplay-ul rogue-like nu te iartă deloc și încearcă să exteriorizeze stările prin care trece Selene, protagonista jocului.

Dar Returnal nu este doar o poveste tristă. Este primul joc care pune în valoarea controller-ul DualSense al lui PlayStation 5 și pentru mine, a fost jocul pe care l-am arătat oricui m-a întrebat vreodată ce este atât de special la noua consolă de la Sony. Iar la un an de la apariția acesteia, nu cred că avem un joc care să profite mai bine de capabilitățile noului controller și a puterii de procesare oferite de hardware-ul de sub capotă. A fost o decizie grea să plasez Returnal pe locul 6, dar dacă credeți că asta a fost bun, stați să vedeți ce urmează.

Locul 5 – Resident Evil Village

ZonaIT Awards – Atac de Panică Simulator

Și acum aud glume de la colegi despre cum am jucat Resident Evil Village cu luminozitatea la maxim pe timp de zi. Și chiar dacă sunt niște glume nevinovate, reușesc să scoată în evidență cât de bună este atmosfera jocului. Nu are nevoie de trucuri ieftine precum jumpscare-uri ca să te facă să te simți în pericol în propria casă, ci te toacă încet. Și după ce ți-a ridicat părul de pe spate, te aruncă în scene de acțiune frenetică. Asta creează un echilibru rar pe care sunt bucuros că l-am experimentat.

Acțiunea are loc în România și jocul este presărat cu elemente familiare din folclorul nostru. Ai strigoi, vampiri, vârcolaci și un castel înfricoșător. Ce să mai? Un scenariu ideal de buhuhu tradițional cu o grafică superbă și un gameplay lejer. Dacă îți place adrenalina, Resident Evil Village este o doză numai bună.

Locul 4 – HITMAN 3

ZonaIT Awards – Un loc de joacă cu posibilități nelimitate

Venit la începutul anului trecut, HITMAN 3 este printre primele jocuri mari pe care le-am testat în 2021 și încă de pe atunci am știut că va ocupa o poziție fruntașă în topul ăsta. Chiar dacă poveștile cu spioni nu mai sunt atât de fascinante ca acum câțiva ani, IO Interactive a reușit să livreze una bună aici. Dar povestea este ultimul lucru care te interesează într-un astfel de joc, unde gameplay-ul este rege.

Libertatea de mișcare pe care ți-o oferă HITMAN 3 este de neegalat și fiecare misiune are cel puțin cinci-șase rezolvări. Ești încurajat să fii curajos, să fii nebun și să scoți creativitatea din tine cu fiecare scenariu nou pe care-l întâlnești. Grafica este și ea la înălțime, personajele nu sunt rele, iar faptul că ai episoadele din HITMAN 1 și 2 incluse în pachetul final îți oferă sute de ore de joacă.

Locul 3 – Forza Horizon 5

ZonaIT Awards – Accelerația la podea!

Unde 2020 ne-a adus Project Cars 3 și DiRT 5, anul care tocmai s-a încheiat a găzduit lansarea lui Forza Horizon 5. Indiferent ce s-a mai lansat în această categorie a devenit irelevant odată ce Microsoft a dat undă verde noului joc și doar Gran Turismo 7 mai are o șansă să îi fure puțin din popularitate. Hype-ul imens a fost justificat și Playground Games (fain nume, băieți) a reușit încă o dată să lanseze un colos.

Cea mai mare hartă de până acum, o mulțime de mașini din toate categoriile, o componentă multiplayer solidă, grafică foarte bună și sunetele realiste ale motoarelor fac din Forza Horizon 5 unul dintre cele mai tari jocuri cu mașini lansat vreodată. Și am evitat în mod intenționat termenul de simulator aici, întrucât este mai de grabă o experiență arcade; una a naibii de bună.

Locul 2 – Ratchet & Clank: Rift Apart

ZonaIT Awards – Un joc „cum se făceau pe vremuri

Ratchet & Clank: Rift Apart a poposit pe consola noastră la începutul verii și a venit ca o gură de aer proaspăt. Într-o piață în care fiecare dezvoltator încearcă să ofere jocuri complicate cu nu știu câte caracteristici next-gen și nebunii de genul ăsta, Insomniac Games a păstrat o rețetă clasică și a nimerit jackpot-ul cu cel mai nou joc lansat.

Povestea este bună, iar lumea jocului arată și se simte fenomenal cu un gameplay extrem de antrenant. Grafica și sunetul scot ce este mai bun din PlayStation 5 și per total, Ratchet & Clank: Rift Apart este unul dintre cele mai bune jocuri din 2021. Ca să fiu complet onest, singurul motiv pentru care nu se ia de gât cu locul întâi este disponibilitatea limitată. După ce anul trecut am acordat Jocul Anului unei exclusivități de PlayStation 4, ediția asta avem o exclusivitate de PS5 pe locul doi. Deja aștept să-mi spună unii cum îmi plătește Sony facturile.

Locul 1 – DEATHLOOP

ZonaIT Awards – Cel mai bun joc al anului 2021!

Cei care ne urmăresc regulat probabil știau că DEATHLOOP a câștigat titlul de Jocul Anului încă de la review. Este singurul joc care a văzut nota 10 din partea noastră în 2021 și cu fiecare lansare care l-a urmat nu a făcut decât să-mi întărească părerea. Nu are nici cea mai bună poveste, nici cea mai bună grafică și poate nici cel mai bun gameplay, dar acest joc oferă un balans perfect între toate elementele. Arată bine, se simte bine, te ține în priză și este destul de plăcut încât să îl poți juca la nesfârșit. Este construit pentru orice tip de jucător, indierent de cât de experimentat este acesta.

Iar partea cea mai importantă: este un joc amuzant. Nu vreau să ajung acasă după o zi de muncă doar ca să mă frustrez și mai tare cu vreo prostie de joc multiplayer, ori cu cine știe ce tâmpenie plină de bug-uri de la un producător mare care se bazează pe campanii de promovare scumpe pentru a-și vinde ciorba reîncălzită. Arkane Lyon a făcut o treabă excelentă, a creat încă o lume fenomenală și level design-ul ar fi reușit pe cont propriu să plaseze DEATHLOOP în listele GOTY din toată lumea.

Și cu asta, este timpul să încheiem încă o ediție de ZonaIT Awards și să îi dăm Cezarului ce-i al Cezarului. DEATHLOOP este campionul suprem în 2021 și abia aștept să văd ce joc va reuși să-i fure coroana în 2022. Lista de pretendenți este mare și vom discuta imediat și despre câteva jocuri pe care abia le așteptăm anul acesta. Dar până atunci, am de acordat câteva mențiuni și premii speciale.

Mentiune #1 – Grand Theft Auto: The Trilogy – The Definitive Edition

ZonaIT Awards – Cea mai mare dezamăgire a anului

Grand Theft Auto: The Trilogy - The Definitive Edition

Îmi este foarte greu să fac asta, dar cred că este corect să numesc trilogia GTA remasterizată cea mai mare dezamăgire a anului trecut. Știu că există jocuri mai proaste, dar nu de la un publisher precum Rockstar games și nu cu reputația pe care o au titluri precum San Andreas și Vice City. După ce am văzut un trailer excepțional care promitea foarte multe, am primit trei jocuri neterminate, optimizate prost și care reușesc să omoare atmosfera care a solidificat pozițiile titlurilor originale în istoria jocurilor video.

Mentiune #2 – Marvel’s Guardians of the Galaxy

ZonaIT Awards – Un jukebox cu muzică fenomenală

joc Guardians of the Galaxy

Singurul motiv pentru care Guardians of the Galaxy nu și-a arătat fața în Top 10 este pentru că nu am apucat să-i fac review, deși am jucat o parte bună din acesta. Jocul este bun și se ridică la nivelul celor lăudate mai sus, însă ceea ce mi-a atras atenția în mod special a fost coloana sonoră. Jocul ăsta este un jukebox cu muzică veche și bună, care m-a cucerit instant încă de la prima rulare, când am fost întâmpinat în meniul principal cu Rick Astley – Never Gonna Give You Up.

Mentiune #3 – Hot Wheels Unleashed

ZonaIT Awards – De asta am lipsit o zi de la muncă

Hot Wheels Unealshed

Partea cea mai bună a jobului ăstuia este că odată la ceva timp pot să bag scuza că am lipsit ca să „testez” un joc. Iar orele pe care le-am băgat în Hot Wheels Unleashed au fost o investiție extrem de bună; pentru mine. Ca un om pasionat de mașini care a crescut jucându-se în nisip cu modele Hot Wheels, vă dați seama de bucuria și nostalgia pe care am simțit-o atunci când am pus mâna pe jocul asta. Este plin de acțiune, ai o mulțime de curse și mașini, iar grafica este superbă.

Cele mai așteptate jocuri ale lui 2022!

N-a trecut nici măcar o săptămâna de când ceasurile noastre au arătat ora 00:00 pe 1 Ianuarie 2022 și deja mă gândesc la ce o să mă joc anul ăsta. Și trebuie să recunosc că numai după astea câteva titluri pe care le-am enumerat aici, noul an promite să fie unul dintre cei mai interesanți din istoria recentă. Ce să mai?

O să încep cu elefantul din încăpere: God of War Ragnarok. Lansat în 2018, reboot-ul seriei God of War a fost un pariu câștigător pentru SCE Santa Monica și a câștigat cam toate titlurile pe care le putea câștiga. Și să nu uităm că a fost lansat în același an care ne-a adus și Red Dead Redemption 2. Nu este de mirare că sequel-ul acestuia este înconjurat de un hype imens și oamenii așteaptă să vadă ce poate obține studioul pe o platformă nouă, mult mai puternică decât PlayStation 4.

Următorul joc de pe listă este Dying Light 2. Bine, simt că trișez puțin aici întrucât ar fi trebuit deja să-l jucăm, dar cu o amânare care i-a împins data de lansare în Februarie 2022, nu am cum să nu includ titlul cu zombi și parkour pe această listă. Mai ales când primul a fost atât de bun și a creat un fan-base imens. Sunt sigur că va fi unul dintre pretendenții pentru ZonaIT Awards și aștept cu nerăbdare să pun mâna pe el.

În 2017 am fost martorii unei lansări extrem de interesante, iar lumea jumătate SCI-FI, jumătate preistorică din Horizon Zero Dawn ne-a luat prin surprindere și a oferit o experiență nemaivăzută până atunci. Deja al treilea sequel de pe această listă, Horizon Forbidden West promite să ducă mai departe conceptul primului joc, dar pe o platformă nouă și puternică, cu un control mult mai precis și plăcut. Și după o perioadă lungă de speculații și zvonuri, suntem mai aproape ca niciodată de lansarea din Februarie 2022.

Fanii serialului Game of Thrones vor fi încântați să audă că ne mai despart mai puțin de 12 luni de lansarea lui Elden Ring. Un joc souls-like a cărui poveste este scrisă in colaborare cu George R. R. Martin. Va fi neiertător, va fi frumos, va fi dureros, dar ăsta este farmecul jocurilor de acest fel. Și sunt sigur că faima autorului a contribuit la hype-ul din jurul acestui joc, despre care vom afla mai multe informații pe măsură ce ne apropiem de data de lansare din Februarie 2022.

Ultimul, dar nu cel din urmă titlu pe care personal, abia îl aștept, este Ghostwire: Tokio. Acțiunea acestuia ne poartă într-un Tokio devastat de forțele supranaturale ale unui ocultist pe nume Hannya. Acesta a golit întregul oraș și este datoria ta să îl înfrângi pentru a restabili ordinea într-un oraș cu o încărcătură culturală atât de mare precum Tokio. Și cu atâtea legende urbane și povești de groază, va fi greu să nu fii absorbit în lumea jocului.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Back to top button