Cică se duce Ițic la Rabi și zice: Rabi, ajută-mă te rog, nu mai știu ce să fac, casa mea e un iad, nevasta-mea face scandal din orice, copiii plâng, țipă, urlă, se bat, e o hărmălaie de nedescris, simt că înnebunesc, nu știu cum s-o mai scot la capăt! La care rabinul ascultă, stă oleacă pe gânduri, apoi zice: Auzi mă Ițic, ai găini? Dea! Păi ia-le și bagă-le în casă, și după o săptămână vino să-mi zici cum merge treaba. Se uită ăsta lung la rabin, gen ba, asta vorbește serios? Dar na, autoritatea morală, înțelepciunea, vârsta, se gândește c-o ști el ceva.
După o săptămână se întoarce Ițic, și rabinul îl întreabă: Eh, cum e? Păi cum să fie! E ca la nebuni, iadu’ pe pământ; copiii urlă, nevasta țipă, peste tot găinaț, găinile cotcodăcesc, o iau razna de tot. Auzi, îl întrerupe rabinul, da porc ai? Da! Bagă și p-ăla în casă, și vino iar peste o săptămână să-mi zici cum e. În fine, de la săptămână la săptămână bagă Ițic rând pe rând toată ograda în casă, calu’, vaca, gâștele, în fine, tot ce mai avea omul prin curte, și într-un final, complet terminat psihic, ajunge iar la rabin, și ăla îl întreabă: ei, ia zi, cum merge treaba? Gata, nu mai pot, este peste puterile mele, calul nechează, vaca „muge”, găinile cotcodăcesc, mizerie peste tot, ce să mai, e apocalipsa. La care rabinul zice: Ei, și acu’ ia-le pe toate, de animale zic, și dă-le afară, ia vezi, e mai bine?
Băi, fix așa și noi cu Comic-Conul din weekend. Dacă ne-am plâns vreodată că am avut prea mult de treabă, ia-o p-asta! Nu că m-aș plânge, doamne ferește, a fost chiar foarte mișto, dar nici voce nu mai am, zici că beau încontinuu de trei zile. Cine-o mai zice vreodată că-i ușor să faci un stand la un eveniment, ma-sa-i… well, știți voi vorba aceea din bătrâni. Am pățit și noi exact cum ziceau odată băieții de la Top Gear: cât de greu poa’ să fie? Gen… cât de complicat poate să fie să organizezi un stand la Comic-Con? Ia, acolo, niște bannere, niște calculatoare, niște ecrane și aia e, Titi dă-i distracție! Aș, de unde!
Promit că de acum încolo să fiu mult mai respectuos și mai reverențios la adresa tuturor acelor temerari care participă la astfel de evenimente, care organizează standuri, cară chestii, în fine, vă povestesc eu imediat mai pe larg. La început cel puțin, deci când te apuci de o astfel de treabăsoară, cea mai interesantă este fără îndoială partea de „neprevăzute”. De exemplu momentul în care te trezești cu un mare stâlp, da, ați auzit bine, un stâlp… în mijlocul standului! Like… unul care nu era prevăzut în schema pe care ai primit-o inițial, schema după care ți-ai configurat și tu ca tot omul standul.
O românească dintr-aia gen… aaa, dar asta nu trebuia să fie aici! „Da? Uite că este!” Păi de ce? Well, s-a montat schelă greșit, și de unde stâlpul ăla trebuie să fie într-un colț sau nu trebuia să fie deloc, uite așa au căzut zarurile, iar acum e… în stand. Așa a picat. Ok, nu era chiar în mijloc, dar oricum era într-un loc unde nu știai ce să faci cu el și cum să-l palmezi. Și adevărul e că-i al dracului de greu de palmat un stâlp de fier de peste 10 metri înălțime și gros așa, cât să nu-l poate cuprinde patru oameni.
Ce să faci, n-ai ce să faci, oricum suntem o națiune inventivă și orientată spre problem solving, doar că nu ne batem capul și cu prevenția, gen… n-ar fi mai bine ca astfel de situații să nu se întâmple… așa încât să nu fie nevoie să ne punem imaginația la treabă și să rezolvăm probleme care n-ar fi trebuit să existe în the first place?! Gen… să ne folosim creativitatea în alte scopuri mai productive, în loc să facem management de criză și să improvizăm soluții. Nu știu, nu știu, doar zic și eu.
Serios, nu insist întâmplător asupra acestui glitch, și nici nu sunt vreun negativist care nu mai vede partea plină a paharului și se agață de tot felul de issues aparent nesemnificative. Este vorba despre acea atât de tipică și binecunoscuta ridicare din umeri, devenită arhetipală în cultura organizatorică românească, gen: „ce să-ți fac boss, acum e aici, tre’ să te descurci cu el”. Păi da, da… știți, nu trebuia să fie, ne dă peste cap toate socotelile. „Bă, asta e, it is what it is, deal with it, ce să fac, să-l tai cu bomfaierul?”
Genul ăsta de „incident” este o permanentă în lumea noastră mioritică, fără astfel de incidente și ridicări din umeri, n-am fi noi, am fi nemți probabil. În fine, dar vorba celor de la Monty Python, always look on the bright side of life, nu? Sa vedem partea bună, partea bună. In fine, am început instalarea cred că de miercurea trecută, zic „cred” pentru că vă jur că am pierdut noțiunea timpului, mi se pare că lucrăm la asta macar de vreun an de zile. Am îmbrăcat noi stâlpul cum ne-am priceput mai bine cu branding, am printat toate vizualurile, ce vorbești bă băiatule, am învățat până și corporateza organizării de evenimente.
Deci „vizualurile”, doar că ce să vezi, și alea au ieșit la print mai mici decât mesele pe care trebuiau să vină lipite așa că… a urmat o nouă rundă de improvizație, în care colegul meu Bogdan a „bricolat” niște șipci, niște scândurele cu care să acopere golurile, găuri lăsate de vizualurile intrate la apă. Dacă mă gândesc bine, improvizația este cuvântul cheie care ne definește ca popor.
Ne descurcăm noi mă, nu-i așa? Și mai facem și un punct de onoare, de mândrie din asta. Leg o sârmă, tai o scândură, bat un cui, imediat! Nu ești român și nu ești bărbat dacă nu ai o panoplie de scule bine reprezentată. Sa ai și tu acolo la sufletul tău și în viața ta, toate cele trebuitoare: bormașină, trusa de chei fixe, tubulare, fierăstraie, șurubelnițe, patente, sficuri, toate cele. Ai fi surprins să descoperi ce ascund bărbații români prin debarale!
Păi nu d-aia Dedeman e business românesc și de fapt toate astea de bricolaj prosperă la noi de mai au oleacă și se iau la trântă cu Amazon? In fine, am divagat, dar cred că ați prins ideea. Intr-un final, Vineri la ora 15 sharp, când s-au deschis zăgazurile publicului, noi cu standul eram gata… nu! Gen lumea, care tocmai numărase ca la revelion 10, 9, 8, 7 ca să invadeze hala, când a năvălit, noi încă întindeam cabluri și tipam unii la alții. Asta, cu „hai să ne și certăm un pic”, este și ea în ADN-ul nostru.
Băi, eu mai și glumesc, le mulțumesc sincer și din tot sufletul colegilor mei și tuturor celor care ne-au ajutat să ducem această inițiativă sinucigașă la bun sfârșit. Și acum hai să revenim la Comic-Con, și înainte să intru în detalii, dați-mi voie să fac câteva observații mai generale asupra evenimentului. Am văzut în zilele astea de vineri, sâmbătă și duminică, Aprilie, anno domini 2024, o Românie… frumoasă, colorată, tânără, dezghețată și plină de vervă și umor.
Copii, adolescenți, adulți, vârstnici, veniți cu zecile de mii la propriu, să poarte sau să vadă costumele care de care mai colorate, mai muncite și mai creative, să se bucure cu o poftă cum rar mi-a fost dat să vad de tot ce avea târgul de oferit, să râdă, să se distreze, să se simtă bine. O atmosferă de carnaval, de sărbătoare, de fiestă spumoasă și vibrantă. Da, de 1000 de ori da, merită să veniți, merită să fiți acolo. Am fost încântat de politețea oamenilor, de bunul simț care a domnit mai peste tot, de lumea diversă și bine crescută, de umorul jovial, ce să mai, o Românie într-un puternic contrast cu cenușiul, tristețea și anxietatea vieții cotidiene din această țară.
O fi o altă generație, o fi mediul de așa natură care i-a determinat pe oameni să se comporte altfel, nu-mi dau încă seama, dar cert este că isteria noastră congenitală din trafic, graba, răutatea care adesea ne caracterizează, au fost parcă lăsate la intrarea acestui eveniment, și odată intrat la Comic-Con, pătrundeai într-o lume feerică de basm, la propriu și la figurat, populată de oameni normali, o specie la fel de rară ca personajele mitice gen Bowser, Peach, Darth Vader, sau mai știu eu care altele venite din universuri imaginare atât de dragi nouă. Hai că devin chiar liric.
Și dacă vineri n-am putut să mă bucur prea tare de Comic-Con, fiind încă măcinat de chestiile organizatorice mici și mărunte, sâmbătă am zis, fuck it, fie ce-o fi, am venit aici să mă bucur de oameni în general, și de voi în special, adică de comunitatea de pe Zona. Și ajungem imediat și acolo, nu înainte însă de a vă mai zice câte ceva despre Comic-Con… în general. Odată că eu îl consider pe cel din acest weekend poate cel mai reușit la care am participat vreodată, și am fost la cam toate. Și mi s-a părut reușit nu doar prin comparație cu ce s-a mai făcut înainte, ci inclusiv prin raportare la marile evenimente de afară la care am mai participat.
Nu mi s-a părut cu nimic mai prejos decât ce am văzut prin Germania sau Statele Unite la astfel de evenimente, ba aș zice că aici am simțit o și mai mare bucurie, o și mai mare poftă de viață. Sigur, unii m-ar putea contrazice, în sensul că poate nu a fost totul lapte și miere în astea 3 zile, și probabil e adevărat, mă refer la diverse probleme organizatorice, la mizeria lăsată în urmă sau mai știu eu ce alte observații d-astea de soacră, dar dacă eu însumi, care sunt foarte atent la astfel de detalii, consider că ele pot fi ignorate, înseamnă că a meritat efortul.
Pavilionul central, cât e el de vechi și prăfuit, a găzduit partea de actori, cosplay, pop culture, și a fost încărcat de culoare și spectacol. Am văzut sute de cosplayeri în ale căror costume s-au investit probabil tot sute și sute de ore de muncă, și nu ai cum să nu adori și să nu respecți dedicatia unor copii sau maturi, care au alocat atât de mult timp pentru a face arta. Și make no mistake, ceea ce au făcut unii acolo, chiar poate fi considerată arta, una pe care să o vedem, să o admirăm și de care să ne bucurăm cu toții.
Ale mele fete au fost extrem de frustrate că nu au reușit să-și facă un astfel de costum, și au jurat că anul viitor, Comic-Con-ul nu le va mai prinde nepregătite și că vor rupe nori. Iar dacă zona asta de actori și costume a monopolizat pavilionul central, într-unul dintre cele adiacente, a fost găzduită partea de comics, merch și gaming arena, adică acolo unde am avut și noi standul, alături de greucenii din piață, gen Samsung, ASUS, PC Garage și alții de calibrul ăsta.
Și cred eu că a meritat efortul uriaș pentru a ne regăsi într-o astfel de companie, și sper să ne fi ridicat la înălțime așteptările unui public extrem de mișto. Iar acum hai să vă zic pe scurt câte ceva despre ce am făcut noi acolo, mai ales pentru cei care NU ați reușit să ajungeți. Dar în primul rând, vreau să vă mulțumesc celor care ați ajuns. Mi-am luat șoc după șoc să aflu de la zeci și zeci dintre voi… că ați venit pentru noi. Sunt atât de emoționat că fac versuri fără să-mi dau seama.
Îmi spuneau unii și alții chestii uimitoare de genul: am venit de la München sau Lyon sau Manchester sau mai știu eu de pe unde de prin Europa, să ne vedem și să ne cunoaștem. Nenumărați alții au venit de prin țară: Iași, Cluj, Timișoara, Constanța, Craiova, Târgu Jiu, Vaslui, deci mesajul nostru, că vom fi acolo, toată echipa, nu a rămas fără ecou. Vă jur că nu mi-a venit să cred. Vă mai jur și că sunt un individ modest, și nu-mi place show off-ul și exhibiționismul ăsta vedetist, așa că trebuie să recunosc că m-am simțit ușor stânjenit, m-am cam fâstâcit, ca să zic așa.
Știu că oamenii s-au simțit bine, dar eu tot consider că am primit prea multă atenție. Eu am o problemă mai largă cu asta: nu cred sincer că eu sau alții din această „branșă”, merităm atâta atenție, punct. Suntem YouTuberi sau whatever ce-om fi noi, nu am descoperit nimic, nu suntem savanți care ajută omenirea, nu suntem chirurgi sau scriitori străluciți, muzicieni sau pictori talentați, ca să merităm atâta atenție. Ok, aș fi ipocrit să spun că nu m-a flatat, și recunosc asta, dar tot consider că nici eu nici alții din branșa asta, influenceri, YouTuberi, ce-om mai fi noi, nu primim atâta respect și afecțiune.
Nu pot decât să vă mulțumesc și să vă întorc bunătatea și aprecierea, atât cât știu și pot și să încerc să nu vă dezamăgesc. Am glumit cu mulți dintre voi la Comic-Con pe tema asta, auto-ironia este singura care mă salvează pe mine în astfel de situații, și am zis că mă bucur să îndeplinesc inclusiv rolul de maimuță, ca în celebra expresie „faceți poze cu maimuța”, adică subsemnatul. N-am refuzat pe nimeni, chiar dacă la un moment dat simțeam că abia mai stau pe picioare, dar este o onoare pentru mine să aduc fie și această mică mulțumire, oricui a bătut drum pentru a face o poză împreună.
Au fost sute, dacă nu mii de astfel de poze în aceste 3 zile, și nu voi sunteți cei care trebuie să-mi mulțumiți, așa cum ați făcut politicos de fiecare dată la stand, ci eu trebuie să vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte. Comunitatea asta Zona este un miracol, și tot ce am discutat cu voi individual, dar și în cele 4 sesiuni de ask anything cu comunitatea, două sâmbătă și două duminică, sesiuni ce s-a întins mult mai mult decât fuseseră programate, îmi dau speranța și mă fac să fiu mai împăcat cu privire la viitor și la soarta acestei țări.
Mi-am dat seama că împărtășim păreri și țeluri comune. Am ales să încep povestea prezenței noastre acolo cu subiectul ăsta, al comunității de pe Zona, pentru că până la urmă despre asta este vorba, despre noi ca oameni, și iată că am avut ocazia să ne vedem și altfel decât despărțiți de un ecran. Sigur, ecranul ăla ne aduce împreună în fiecare zi, fie aici pe Zona, fie pe Playground, fie pe ZonaIT.ro, pe Facebook sau pe TikTok, dar nu strică să ne și vedem în carne și oase și să ne cunoaștem mai bine, măcar din când în când.
Comic-Con a fost o astfel de oportunitate, și promit să mai facem. Iar în aceste condiții eforturile noastre, de orice fel ar fi ele, financiare, logistice, etc. au meritat. Și n-o spun din vreo perspectivă mercantilă sau din vreun calcul pragmatic de expunere, ci din perspectiva emoțională, sufletească. Am avut așadar 4 sesiuni mărișoare de ask anything, am putut vorbi și individual, am făcut poze și ne-am strâns mâinile, asta este tot ce contează. Iar celor care din diverse motive, de agitație și aglomerație, n-au reușit să petreacă timp cu noi atât cât și-ar fi dorit, le cer scuze și promit să mă revanșez cu următoarea ocazie.
Același lucru îl spun și celor care n-au reușit să ajungă, dar și-ar fi dorit asta. Și acum haideți să vă zic ce am avut în stand, dincolo de partea asta de socializare. Adică… ok, am venit în Zona la Comic-Con, dar ce-au ne-au pregătit? De exemplu am avut… competiții de gaming. Și nu de oricare, c’mon, așa ne știți? Vineri am avut competiție de Mortal Kombat 1, Sâmbătă de FC 24 și Duminică de Street Fighter. Și toți cei care au participat, au putut experimenta aceste jocuri în 8K.
Le mulțumim pe această cale celor de la Samsung, care au avut bunăvoința să ne împrumute un ditai NeoQLED 8K, bomba de televizor, la care am conectat unul dintre monștrii noștri Gamebox cu RTX 4090, ca să rulăm toate jocurile, în glorioasa rezoluție de 7680 x 4320. Câți pixeli înseamnă asta? Vă spun eu, toți! Canapeaua cu TV-ul și cu Gamebox-ul respectiv au fost ocupate zi lumină, cred că nu a fost secunda de la Dumnezeu în care se nu fie full.
Mai mult, cu ceva inginerie și oleacă magie, am reușit să proiectăm tot ce se întâmpla în stand, forfota de acolo, dar și competițiile propriu zise, pe TV-ul nostru din studio pe care l-am cărat cu chiu cu vai la Romexpo, și pe care l-am ridicat cu o macara deasupra standului. Când părea că facem mișto pe Facebook cum că ne luăm studioul cu noi, era de fapt pe bune.
Așa că… am decis să plătim costul usturător care ni s-a cerut de către Romexpo pentru treaba asta, nici nu vreți să știți cât cer ăștia ca să agăți un amărât de display de tavan, dar zic eu că a meritat, pentru că și cei care nu reușeau să pătrundă în stand și să vadă competiția, o puteau urmări pe acest ecran. Aaa, ce să vă mai zic, zeci de metri de cablu HDMI cu fibră optică, noi cățărați precum maimuțele pe schele ca să întindem toate astea, dar zic eu că a meritat efortul.
Revenind la cele trei competiții derulate în 8K, MK1, FC 24 și Street Fighter, cred eu că povestea asta cu 8K-ul a trecut cu brio testul publicului, iar asta spune multe despre unde a ajuns tehnologia în momentul ăsta. Bai, a mers atât de fluid, încât unora nici măcar nu le-a venit să creadă că jocurile chiar rulează în 8k, și au intrat să verifice setările grafice din Windows, ca să se convingă că e pe bune. Și vorbim aici despre jocuri competitive, unde absența lag-ului, promptitudinea timpilor de răspuns și alți astfel de parametri, contează.
Deci se poate, iar ceea ce v-am mai povestit aici pe Youtube de-a lungul timpului, ați putut experimenta voi înșivă în standul nostru la Comic-Con. Cât despre competițiile propriu zise, învingătorii bracketurilor de 16 sau 20 de oameni, au plecat acasă cu premii zdravene, oferite de către cei de la Razer. Am zis să fie… ceva substanțial, nu un mouse și două brânciuri, așa că în fiecare dintre cele 3 zile, la fiecare dintre cele 3 competiții, locurile 3 au înhățat câte un pachet alcătuit din tastatură și mouse, Razer Blackshark V2 X și DeathAdder V3, locurile 2 tastatura Blackwidow V3 Tenkeyless și mouse Basilisk V3, iar cei de pe prima treaptă a podiumului, au primit un set complet de periferice, cu tastatura Blackwidow V3 Tenkeyless, mouse DeathAdder V3 Pro, căști Kraken V3 și un mousepad Gigantus, așa se numește asta și așa și este.
Și tot cei de la Razer au asigurat și partea de hospitality din stand, adică toate scaunele au fost Razer Enky sau Iskur V2, tare denumirea asta din urmă, probabil se referă la faptul că respectivul scaun are grijă de dosul tău, asta pe lângă gimmick-uri foarte mișto gen reglare lombară și alte astfel de bunătăți. La fel și perifericele din stand, au fost toate Razer, mouși, tastaturi, mousepad-uri, căști etc. Am zis dacă e bal, apoi bal să fie, și în curând veți găsi și acest brand la noi pe zona.store.
Imediat lângă canapeaua fermecată, am avut un rig complet de racing, și asta tot al nostru propriu, adică așa cum v-am zis și mai înainte, am cărat tot biroul la Comic-Con. Racing rigul a venit dotat cu the latest and the greatest G Pro Wheel și G Pro Pedals de la Logitech, ultimul volan și ultimul set de pedale de la producătorul elvețian și totodată vârfurile de gamă ale acestuia. Dar la pièce de résistance a fost imensul monitor Samsung Odissey G9 în format 32:9, care plutea în fața set-upului. Vă dați seama că nici racing rig-ul nu a stat nepopulat, nici măcar o fracțiune de secundă, iar cele două jocuri instalate pe el au fost Assetto Corsa Competizione și Dirt Rally 2.
Ce-ți poți dori mai mult pentru o nebunie de weekend?! Adevărul este că ai mei colegi nu mai pridideau cu partea organizatorică, așa încât să se poată bucura cât mai multă lume de respectivul racing rig. Dar probabil perla coroanei în materie de PC-uri a fost aranjamentul din mijlocul standului, cireașa de pe tort cum ar veni, așa numitul Hall of Fame. Hai să vă zic care a fost faza cu asta, pentru că este încă o dovadă a acestei „congregații” uluitoare care este comunitatea din Zona. Deci fiți atenți: PC-urile expuse au fost cele mai mișto customuri pe care noi le-am făcut de-a lungul timpului pentru diverși clienți, care clienți, ca de obicei, ne-au devenit prieteni.
Oamenii ăștia ne-au împrumutat aceste sisteme, ca să le expunem și să se bucure toată lumea de ele. Primul PC cu Threadripper asamblat în România, cu două plăci video RTX 4090 răcite cu lichid, și totodată cel mai scump sistem făcut de noi vreodată, a fost acolo, modelul Transformer, cu spectaculoasa sa carcasă Raijintek deschisă a fost și el prezent spre deliciul sutelor de… copii care au trecut să-l vadă și să se minuneze. Apropo, chiar comentam cu colegii, că toți cei peste 20 de ani se opreau și admirau Threadripperul, și toți cei sub 15 ani se propteau la Transformer, ca să vezi cum funcționează fascinația în funcție de vârstă.
Și toți, de toate vârstele, se opreau la Wall-E, PC-ul de perete, pe care proprietarul său ni l-a adus chiar el tocmai de la Craiova, și pe deasupra ne-a mai și ajutat cu o grămadă de chestii prin stand. Adică a muncit cot la cot cu noi, așa că de la mine, dragă Daniel, ai un mare mulțumesc! Și n-a fost singurul din comunitate care s-a oferit să ajute, asta apropo de oamenii senzaționali care s-au strâns acolo. Am rămas mut de uimire când la tot felul de mărunțișuri, la întinsul unui cablu, la căratul unei cutii, oamenii cu care făceam o poză în momentul ăla, sau doar ne strângeam mâna, odată își suflecau mânecile și întrebau: cu ce pot să ajut? Bah ești nebun? Dați-mi o secundă, chiar m-am emoționat.
Iar acel Hall of Fame a fost completat pe parcurs, cu PC-urile asamblate de Bogdan… acolo pe loc, la botul calului cum ar veni. Bogdan a avut câteva sesiuni de asamblare live, încă un motiv pentru care ne-am bucurat că am dat banii ca să suspendăm displayul ăsta baban deasupra standului, pentru că oamenii au putut vedea efectiv ce șurubărește Bogdan acolo. Și hai să vă mai zic o dudă: nu m-aș fi gândit niciodată că se va strânge lume ca la urs, când zic urs la Bogdan mă refer, ca să vadă până la urmă o chestie foarte tehnică.
Gen wow, cum pune Bogdan pasta pe procesor, cum alege memoriile sau cum strecoară cu virtuozitate cablurile prin te miri ce orificii ale carcasei, ca să facă un management al acestora, demn de… un pacient diagnosticat cu sindrom obsesiv compulsiv. Deci lumea de pe lume, și îți dai seama, că aceste sesiuni au durat și câte două ore bucata, timp în care oamenii au așteptat răbdători ca Bogdan să termine buildul. Și adevărul e că în ciuda condițiilor vitrege, a gălăgiei și a aglomerației, i-au ieșit!
Dar pornisem la un moment dat cu discuția despre Hall of Fame, mă iertați că sar de la una la alta, dar încă mi se învălmășesc toate în minte, pentru că am condimentat set-up-ul și cu un easter egg, la care sincer nici eu nu m-am așteptat. A venit tocmai de la Sebeș… Eddie Scheider, omul despre care vă povesteam acum câteva săptămâni aici pe Youtube, în clipul meu cu escapada la Budapesta, vă ziceam că are cea mai impresionantă colecție de calculatoare vintage pe care am văzut-o vreodată. Și n-a venit doar în vizită, ci cu tot cu costumul lui nebunesc pe care îl va purta la Electric Castle, costum care a făcut furori la Comic-Con.
Cred că dacă urca pe scena principală de cosplay, era un pretendent cu șanse la premiul cel mare. Dar pentru mine mai impresionant a fost faptul că a mai adus cu sine și un iMac G4 din 2002 perfect funcțional, incredibil ce piese de industrial design reușeau Apple să facă acum 20 de ani și ce sistem de operare way ahead of its time, cu un Atari 800, unul dintre cele câteva exemplare numărabile pe degete din Europa care încă mai sunt funcționale, și cu multe alte astfel de PC-uri vintage, care de care mai fascinante.
Calculatoarele vechi ale lui Edi au fost sarea și piperul, și au făcut un contrast nemaipomenit cu Gamebox-urile noastre custom, care de care mai moderne și mai avangardiste. N-aș vrea să vă fac în ciudă celor care n-ați ajuns, dar chiar ați fi avut ce vedea. Nu-i nimic, next time. Îți mulțumim Edie, că ai bătut atâta drum ca să fii alături de noi și de oamenii din Zona. Și stai, că asta nu e tot.
Am avut și ceva mobile gaming, clar nu putea să lipsească în stand this genre, așa că am avut disponibile două telefoane Honor Magic 6 Pro, modelul lor the latest and greatest, telefoane încărcate cu joace, de la Call of Duty Warzone Mobile la Genshin Impact, și toți cei care au avut chef să experimenteze diverse jocuri pe telefon, au putut-o face cât le-a dorit inimioara.
Magic 6 Pro este parcă gândit pentru această nobilă activitate, motorizat fiind cu ultimul procesor Qualcomm, faimosul Snapdragon 8 Gen 3, deci se pretează perfect pentru treaba asta. Dacă mai arunci în ecuație și ecranul OLED LTPO enorm de aproape 7 inch la 120Hz frecvență și 1800 de nitsi strălucire al acestui telefon, și nu mai puțin de 16 GB RAM, înțelegi de ce este ideal pentru joacă.
Iar alături de cele două battle station-uri mobile, am avut și-o imprimantă de la Brother pentru cei care, cei care, au dorit să-și imprime pozele făcute cu telefonul sau camera. Adică… fix modelul nostru din birou T920, pe care am mai făcut astfel de experimente foto, tot în clipul ocazionat de escapada mea la Budapesta. Doar că de data asta, s-a printat industrial ca să zic așa… pe o imprimantă consumer.
Ce vorbești bă băiatule, dacă T920-ul ăla a rezistat la asaltul tuturor celor care și-au imprimat pozele, rezistă la orice, probabil inclusiv la o apocalipsă atomică. Desigur, T920 nu este cea mai rapidă imprimantă din lume, mai ales atunci când printează fotografii, dar, la fel ca data trecută, cred că am reușit demonstrăm la o scară mult mai mare, că nu-i nevoie să dai o avere pe un echipament specializat, ca să te bucuri de imaginile tale în format fizic.
Și acum, mai spre final, că așa se cuvine, hai să vorbim puțin și despre noi și PC-urile pe care le-am avut expuse acolo, PC-uri pe care cei care ați ajuns la Comic-Con, le-ați putut testa, experimenta, adică v-ați putut juca pe ele. Am toate cele patru modelele de Gamebox de linie: 1.3 și 2.3 în versiunile lor atât cu Intel cât și pe AMD, asezonate cu monitoare Samsung din seriile G5, G7, ba am avut chiar și superbul model G8 OLED. Pe toată durata expoziției, stațiile Gamebox au fost și ele ocupate full, iar vizitatorii le-au putut încerca în zeci de jocuri, de la Valorant la League of Legends, și de la CS la Resident Evil.
Și suntem încântați de feedback. Am avut și câteva Gamebox-uri mai speciale, care au fost folosite ca motor pentru alte două secțiuni importante din zona de gaming. Setup-ul de 8K gaming, unde s-au desfășurat și competițiile, a fost motorizat de un Custom pe care l-am construit acum câteva zile, pentru clipul Deepcool de pe Playground. Dacă sunteți curioși, puteți vedea în acel clip cum am gândit configurația, și este chiar sistemul asamblat în acel video, cu 14900K și RTX 4090 de la Gigabyte, și care n-a avut nicio apăsare să ruleze flawless jocurile în rezoluție 8K.
Așa cum vă ziceam și mai înainte, lângă zona 8K gaming am avut un monopost cu volan și pedale Logitech, motorizat de build-ul Black and White al lui Bogdan himself. Nu că îl laud, dar efectul vizual al ventilatoarelor Lian Li în combinație cu carcasa de la același producător, și cu tematica alb-negru a pieselor din interior, a făcut ca acest PC să fie, alături de cele din Hall of Fame, unul dintre cele mai admirate de-a lungul celor trei zile. Ca idee, în interior se ascunde un 7800X3D cuplat cu un RTX 4080 Super Aero de la Gigabyte.
Dar poate cel mai mult interes l-au suscitat chiar PC-urile din sesiunile de asamblare pe care Bogdan le-a ținut sâmbătă și duminică. În jurul prânzului, Bogdan a reușit să termine și perla coroanei, un Gamebox 2.3 Comic-Con Edition, într-o carcasă fistichie de la HYTE. În versiunea construită acolo, sistemul conține un Ryzen 7 7800X3D și un RTX 4080 Super de la Inno3D, o placă mai specială, dual-slot, perfectă pentru amplasarea pe verticală.
Sistemul va putea fi însă configurat la fel de simplu ca orice alt 2.3 normal, și modelul ăsta este disponibil la vânzare pe zona.store, începând chiar de ieri. Și credeți-mă, nu doar că arată wow cu grafica asta spectaculoasă pe el, ci se și mișcă fabulos. Singura mențiune este că aceste carcase sunt extrem de rare, deci ediția specială Gamebox Comic-Con Edition va avea un număr foarte limitat de unități.
Al doilea build realizat live de Bogdan duminică, a avut o structură Corsair plus Gigabyte. Astfel, am avut în premieră în România, și nu glumesc, chiar a fost o premieră, noua carcasă Corsair 6500X, în care am pus o platformă AMD cu componente Gigabyte. Procesorul a fost un 7950X3D, răcirea a fost asigurată de un Corsair iCue Link H150i RGB, iar stocarea și RAM-ii au fost tot de la Corsair.
Așa cum vă ziceam, atât la acest prim workshop de sâmbătă, cât și la cel de duminică, mulți vizitatori care au rămas ore întregi alături de Bogdan pentru a înțelege mai bine cum să-și monteze singuri PC-urile, și să afle ce au de făcut pentru a evita măcar greșelile comune în acest domeniu. Și pentru că tot am menționat și workshopul de duminică, acesta a avut ca backbone piese Lian Li, dar a fost motorizat tot de o platformă AMD/Gigabyte, și a avut ca sursă un Seasonic Focus, model pe care îl folosim și noi în mod uzual pe Gamebox-urile noastre.
Și îi mulțumim pe această cale lui Radu și băieților de la Shop4PC, care au fost alături de noi în tot acest weekend, în afara programului obișnuit de lucru, pentru a ne furniza tot felul de cabluri, adaptoare și orice altceva am mai avut nevoie.
Am primit o grămadă de întrebări la sesiunile de Q&A legate de asamblare, așa că uite, pot să dau drept exemplu chiar acest Comic-Con, unde am făcut tot posibilul să răspundem la întrebări, să-i ajutăm pe cei interesați să învețe cum să își construiască sau să-și depaneze PC-ul și să lărgim atât cât ne pricepem, orizontul celor interesați de subiectul ăsta. Și… gata, că îmi crește glicemia de atât auto-gratulare.
Dar trebuie să înțelegeți că suntem absolut sinceri în acest demers, și că interesul nostru de a prezerva, de a sprijini această cultură a PC-buildingului, este mult mai importantă decât să vindem noi un pc-două în plus. Cred eu că să asamblezi propriul tău desktop, este o stavilă în calea ofensivei computerelor cu componente lipite, care la un strănut nu mai pot fi reparate sau piesele înlocuite. It’s about freedom, gen.
Și nu în ultimul rând, aș menționa partea de merch, cu nesfârșite mulțumiri care merg către Marius și Yoyo; presa de tricouri a mers la foc continuu, mai ceva ca la fabrica de confecții. Desigur, nu vă imaginați că am făcut cine știe ce profit, mă declar mulțumit dacă marja acoperă măcar costurile textilelor și ale imprimării. Dar interesul a fost uriaș, am imprimat câteva sute bune estimez eu, am avut ca niciodată și șepci și hanorace cu fermoar sau hoodies, toate de bună calitate, și ele vor fi disponibile foarte curând și pentru comenzi online pe zona.store.
Să vă mai zic că au venit la stand 3-4 oameni care m-au lăsat cu gura căscată, pentru că aveau… toată colecția de tricouri? Adică toate modelele pe care le-am scos vreodată? Păi nici măcar eu nu sunt sigur că le am pe toate! Pentru oamenii ăștia ne gândim serios la niște politici agresive de discount, pentru a le răsplăti așa cum se cuvine pasiunea și fidelitatea. Well, și cam asta fuse Comic-Con-ul de anul ăsta pentru noi, primul Comic-Con la care am avut stand.
Și țin să le mulțumesc pe această cale tuturor celor care ne-au sprijinit în această inițiativă temerară, asta ca să nu-i zic nebunească: mulțumim Samsung, mulțumim Razer, mulțumim Gigabyte, Corsair, Seasonic, Lian Li, mulțumim Honor și Brother. Apoi vreau să mulțumesc public echipei mele de eroi și eroine, și nu doar echipei, ci tuturor celor care au făcut ca această nebunie să se întâmple.
Îi mulțumesc lui Tudor, lui Bogdan Dobre, șeful de șantier ca să zic așa, colegului meu de suferință Tudorică de pe Playground, lui Nico și Matei, prețioșii noștri videografi, lui Claudiu, Ralucai, Sabinei și lui Paul, și tuturor celor care ne-au ajutat… la toate, de la printuri sau sunet și până la cărat. Dacă am uitat pe cineva, nu a fost deliberat și îmi cer iertare.
Dar mai presus de toate, vrem să vă mulțumim vouă, celor care ne sunteți alături de atâta amar de vreme. Și apropo de asta, a fost o fază genială la Comic-Con, care s-a repetat de atâtea ori încât devenise o memă. Bai, deci veneau adolescenți de 14,15, 16 ani și ziceau… aaa, vă urmărim de o grămadă de vreme! Zic și cât înseamnă o grămadă? Boss, de doi ani mai uit la voi! Haaaa! M-a umflat râsul, dar nu ironic, ci jovial așa, că veneau alții, la 25-30-40 de ani, care ziceau, aaa, vă știm încă de când era emisiunea la TV.
Adică nu de doi, ci de douăzeci de ani. Sper să putem spune același lucru peste încă 20. Și încă o fază tare, veneau fete și femei, al căror refren era de fiecare dată asta: aaa, tu ești ăla de se tot holbează la clipurile lui prietenul sau soțul meu? Sau mai venea câte o fată și zicea: pot să fac o poză cu tine? Și de fiecare dată când cădeam în plasă și ziceam, vai ce mă bucur că avem și fete printre urmăritori, invariabil primeam și replica asta: aaa, nu este pentru mine, e pentru prietenul meu. Ok!
Se pare că suntem condamnați ca aici pe canal să rămânem… 90% băieți, așa indică statisticile de pe YouTube, sausage party cum zice nevasta-mea. Și până la urmă ce, eu mă bag peste canalele de make-up la care se uita ea?!
