PC

ZeniMax tot vrea să scoată Oculus Rift de la vânzare

Chiar dacă a câștigat 500 de milioane de dolari în instanță de la Oculus și conducerea sa, compania ZeniMax nu se mulțumește cu asta și pare să vrea mai mult.

Conform unei declarații oficiale din partea companiei, ZeniMax va încerca să împiedice Oculus și Facebook să mai utilizeze codul sursă făcut de John Carmack, ceea ce va presupune blocarea vânzării lui Rift.

Există însă o singură problemă cu intenția celor de la ZeniMax. Compania a primit câștig de cauză pentru că Oculus a încălcat un copyright, nu pentru că a furat codul cu pricina, așa că probabil nu îi va acorda prea curând vreun juriu acest verdict. Carmack în sine a susținut că nu a furat nici un fel de cod și că expertul chemat ca martor în instanță mai mult spunea aberații care l-ar face de râsul lumii. Iar acuzația de copiere directă a codului este cam de aceeași natură ca și cum ai spune că Harry Potter încalcă copyright-ul lui Star Wars doar pentru că la nivel de bază urmează ideile din Călătoriei Eroului, din The Hero with a Thousand Faces, de Joseph Campbell.

Dacă ZeniMax nu își va atinge obiectivul declarat la tribunal, atunci probabil se va ajunge la o înțelegere cu Oculus pentru a rescrie codul cu pricina, sau se va îndeplini scopul suprem, cel de-a obține o tonă de bani de la Facebook.

[Ars Technica]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button