PCTECHTech&IT

Youtube va oferi gratuit conținutul său premium

Youtube tot încearcă de ceva timp să găsească un nou mod prin care genereze ceva profit, acum că sistemul tradițional de reclame se apropie de sfârșit de drum.

Serviciul inițial a curtat marile companii de media din SUA, lăsând proprii creatori de conținut cu ochii în soare cel mai des, sperând să se transforme într-un soi de televiziune. Iar când asta nu a prea funcționat, a încercat să devină un soi de Netflix, producând conținut propriu și lansând un abonament lunar pentru acesta. Nici asta nu pare să fi funcționat tocmai excepțional, din moment ce Youtube va începe să dea la liber acel conținut premium.

Mai precis, tot conținutul premium ce se află acum în producție la Youtube, inclusiv al treilea sezon din Cobra Kai, va fi gratuit din start în momentul în care va fi lansat. Desigur, vor fi reclame afișate peste acest conținut, din moment ce trebuie să fie amorsat cumva costul dezvoltării, dar nu va trebui să plătiți abonamentul de 12 dolari/euro.

Cât despre conținutul care există deja pe Youtube Premium, și acesta va fi oferit gratuit cu timpul, chiar dacă va fi doar pentru câteva săptămâni. În cazul lui Cobra Kai, veți putea vedea primul sezon din 29 august, iar cel de-al doilea va putea fi vizionat începând cu 11 septembrie, gratuit.

[Engadget]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button