Youtube se folosește de un AI pentru a combate extremismul
Youtube este un serviciu bine cunoscut pentru faptul că folosește algoritmi groaznici pentru a înfăptui diverse sarcini, precum bombardarea creatorii de conținut cu amenințări de copyright. Iar acum se va folosi de ceva similar pentru a combate extremismul.
Noul algoritm este construit folosind tehnici de machine learning, așa că va fi mai capabil să înțeleagă ceea ce face decât un simplu sistem automatizat învechit. Conform declarațiilor făcute de către cei de la Google, folosirea unui sistem automatizat, dresat să identifice conținut extremist, reprezintă o metodă mai eficientă de a elimina acest fel de clipuri decât prin acțiune umană directă. Sistemul nu ar fi încă perfect, ca oricare alt lucru făcut de Youtube, dar permite izolarea conținutului înainte ca un om să apuce să îl clasifice drept ofensiv.
Cu această ocazie Youtube a delimitat și o nouă categorie pentru clipuri care au conținut controversat sau care au ca subiect supremația unui grup, dar care nu încalcă direct regulile împotriva incitării la violență sau extremism. Orice clip de acest fel va fi restricționat, nu va fi recomandat vreodată cuiva, nu poate fi monetizat, nu va avea comentarii, nu va avea o bară de like-uri sau sugestii pentru alte clipuri.
Această stare va fi de folos și pentru cei ai căror clipuri au fost identificate în mod incorect ca fiind extremiste, deoarece nu vor fi șterse cu totul. Desigur, recuperarea lor tot va fi o problemă, din moment ce Youtube n-a fost în stare în existența sa să facă ceva în folosul creatorilor de conținut.
Dar poate măcar cu această ocazie vor reveni pe Youtube toate acele reclame care au dispărut pe la începutul anului. Sau cel puțin reclamele despre care Youtube spune că au dispărut, demonetizările spontane și spiritele malefice devoratoare de reclame fiind o problemă constantă pentru utilizatorii a căror nume nu se termină în „a Viacom Company”, „ property of Disney” sau „part of Warner Bros”.