ȘtiriTech&IT

YouTube renunță la pagina Trending și pune în loc Charts

YouTube a anunțat o schimbare importantă în modul în care utilizatorii vor descoperi conținutul viral pe platformă. Gigantul video deținut de Google elimină complet pagina Trending și lista Trending Now, înlocuindu-le cu topuri specifice pe categorii, cum ar fi muzică, podcasturi sau trailere de film.

De ce dispare pagina de Trending din YouTube?

Când a fost lansată în 2015, secțiunea Trending era punctul central pentru conținutul care făcea valuri pe platformă. Era o listă simplă, cu cele mai populare clipuri ale momentului, ușor de parcurs și consumat. Între timp, YouTube a devenit mai complex. Publicul s-a fragmentat, iar trendurile se nasc acum în fandomuri (comunități de fani), pe Shorts, în comentarii, pe paginile de comunitate sau direct în sugestiile personalizate.

„Vizitele pe pagina de Trending au scăzut semnificativ, în special în ultimii cinci ani”, explică echipa YouTube într-un comunicat postat pe blogul platformei. Cu alte cuvinte, lumea a început să o ignore.

Deși dispare pagina de Trending, YouTube nu renunță la recomandările personalizate, ba dimpotrivă, mizează tot mai mult pe ele. Utilizatorii vor continua să primească conținut sugerat în funcție de istoricul lor, iar acest sistem este considerat mai eficient pentru a descoperi ce e relevant și interesant pentru fiecare.

Pentru cine preferă totuși să exploreze manual, clipurile nepersonalizate vor fi disponibile prin meniul Explore, canalele creatorilor sau feed-ul de abonamente.

Ce o înlocuiește?

În locul unei liste generale, platforma va afișa conținut popular în funcție de domeniu: videoclipuri muzicale în trend, podcasturi de top pe săptămână, trailere de film populare. Acestea pot fi accesate prin YouTube Charts, iar compania promite că va extinde lista de categorii disponibile în timp.

YouTube Charts

Pentru fanii gaming-ului, secțiunea Explore rămâne activă și va conține în continuare cele mai urmărite clipuri din lumea gamingului. YouTube susține că va continua să ofere instrumente pentru ca autorii de conținut să înțeleagă ce prinde la public. Tab-ul Inspiration din YouTube Studio va rămâne activ, iar funcții precum „Hype” sau „Creator on the Rise” vor scoate în față talente noi.

Artist on the Rise va avea, la rândul său, un spațiu dedicat în secțiunea Music Explore, semn că YouTube vrea să pună accentul pe conținutul de calitate, nu doar pe popularitate cu orice preț.

Fiecare utilizator trăiește acum în propria bulă de conținut, cu un feed personalizat care dictează ce e în trend pentru el. În acest context, viralul universal devine o raritate, înlocuit de o sumedenie de micro-trenduri, fiecare relevant pentru o comunitate restrânsă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button