După fabulosul XIAOMI 17 Ultra, continuăm cu încă 5 dispozitive din oferta XIAOMI ci 5, cap de serie fiind acest Electric Scooter 6 Ultra cu care poți ajunge și pe lună, hai să ne distrăm împreună.
XIAOMI Electric Scooter 6 Ultra
Am primit e noul Scooter 6, tot galben, tot cu baterie mare, tot puternic, tot cu indicativul Ultra… dar e o trotinetă. Ați auzit de T800? Modelul de Terminator pe care li juca Schwarzenegger în celebra serie cu același nume. Și fix asta a fost senzația, ca am ieșit cu Terminator-ul prin oraș.
Probabil Xiaomi s-au gândit ca trotineta asta i s-ar potrivi unui motociclist fanatic ca mine. Lăsând caterinca de-o parte, haideti să va zic pe repede înainte ce știe, ce poate și cum mi s-a părut. În primul rând este mare și grea.

Are aproape 34 de kilograme, ceea ce o face oricum numai „portabilă” nu. Este într-adevăr stabilă și confortabilă, dar ia-ți gândul ca o vei putea coborî la metrou, sau ca o vei urca în apartamentul tău la etajul 4 al unui bloc fără lift. Desigur, asta daca nu ești mai sus amintitul Schwarzenegger pe vremea când juca în Terminator 1 și 2. Sau poți s-o iei și altfel, vine cu culturismul la pachet. Și nu e doar grea, e și mare. Are aproape 1metru 40 lungime și tot cam atât înălțime.

Este un adevărat SUV al trotinetelor, fie și după poziția foarte înaltă „la volan”. Mai adaugă la înălțimea ta încă aproape 20 de centimetri, deoarece cam atât este garda la sol, deci dacă ai în jur de 1.80m înălțime, ochii se vor afla undeva pe la 2m. Rotile sunt de 12 inch, cu balon mare, și din acest motiv, este una dintre cele mai comode trotinete pe care am mers vreodată. Balonul mare absoarbe foarte bine șocurile provocate de diversele borduri, hopuri și dâmburi de care e plin Bucureștiul. Apropo, cei de la Xiaomi insistă pe abilitățile off-road ale acestui model, despre va voi povesti mai la vale, dar până una alta, Bucureștiul însuși este un traseu de Enduro, mai ales după terminarea iernii.

Rotile au și niște crampoane care să le asigure aderența, pe lângă grosimea foarte ne-specifică trotinetelor obișnuite, și sunt asistate de suspensie față-spate cu brațe mobile, așa ca te vei simți ca pe covorul magic atunci când rulezi pe suprafață dreaptă, dar sistemul absoarbe bine și denivelările atunci când te deplasezi pe suprafețe accidentate.
De siguranță se ocupa frânele cu disc, atât pe fata cat și pe spate. Ai destul stopping power, frâne ce pot fi acționate simultan sau independent de pe ghidon. Ce am mai observat apropo de comportament, este ca suspensia babana absoarbe bine frânările agresive cu fata, ceea ce la trotinetele obișnuite nu prea se întâmplă. Adică riscul unui Stoppie este mai mic decât la trotinetele standard, pe care atunci când frânezi brusc riști să te duci în cap daca nu te lași pe spate pentru a echilibra utilajul.

Așadar Scooter 6 Ultra se înfige bine, dar și frânează bine. Și uite așa am ajuns și la partea cu înfiptul. Trotineta are un motor cu o putere nominală de 500W, adică asta este puterea pe care o livrează în mod constant la rulare. Dar poate oferi în reprize scurte până la 1200W. Ce înseamnă asta? Ca atunci când pleci de pe loc sau urci o pantă, trotineta are oomph și se simte mai puternică decât una obișnuită. Da, există trotinete mai puternice și mai rapide decât asta, dar sunt modele exotice, sau cu limitatoare scoase și alte astfel de artificii balcanice.

Deci nu mă refer la trotinetele ALEA tunate, ci la cele stock, dar cu specificații tehnice mai înalte. Fix din aceasta categorie face parte și Scooter 6 Ultra. Dar aceste caracteristici nu sunt în sensul huliganic descris mai-înainte, pentru ca ea este oricum limitată la 25KM/H este, și tot nu accelerează ca o motocicletă. Dar livrează niște putere extra la plecarea de pe loc sau în panta, o baterie mare care oferă autonomie extinsa și așa mai departe.
Ce vreau să spun este că deși specificațiile îndeamnă la așteptări mai mari de performanță, limitările sunt acolo și păstrează aceasta trotineta în limitele legalității, siguranței și bunului simt.

Dacă e să mă întrebați pe mine, consider chiar ca Scooter 6 Ultra e prea mult pentru o trotinetă de oraș: e prea mare, prea puternică, prea grea. Este de nișă, adică un model gândit pentru deplasări lungi, la viteze susținute, pe teren variat.
Cei care chiar folosesc zilnic o trotinetă pentru deplasare urbană, vor s-o plieze și s-o care ușor în metrou sau în autobuz, s-o urce în birou sau în casă, deci din acest punct de vedere Scooter 6 Ultra nu este cea mai versatilă pentru un astfel de scenariu.

Revenind la specificații, ai aproape un cal putere la rulare constantă și unu și jumătate în Boost, atunci când ai nevoie de oomf suplimentar. Bateria este și ea mare pentru o trotinetă, la 585Wh, iar Xiaomi se laudă cu o autonomie de 75 de KM în regim mixt și 55 de KM la viteza maximă. Dar din punctul meu de vedere, astea sunt doar niște cifre pe o hârtie, pentru ca în realitate exista o mulțime de variabile: greutatea pasagerului, temperatura ambientala, viteza de deplasare, etc.
Ce pot însă confirma după cele câteva zile în care m-am dat cu ea, este ca bateria tine bine, ar trebui să stai la Periș și să faci zilnic naveta în oraș ca să-ți faci griji. Dar pe de altă parte, cine vine cu trotineta de la Periș?! Cat despre clamatele performante „offroad”, am ieșit cu ea și pe arătură, prin iarba, peste dâmburi, printre cioturi de copaci și alte astfel de obstacole.

Nu recomand. Chiar dacă roțile sunt mari pentru o trotinetă și au crampoane, asta nu înseamnă ca o trotinetă devine prin magie motocicleta de Enduro. Rotile sunt tot mici, poziția este improprie pentru off-road și riscurile mari. Și nici măcar nu cred că Xiaomi au avut în minte astfel de scenarii când au conceput-o. Probabil s-au gândit la niște drumuri de țară sau poteci, nu la Enduro prin pădure, dar cu siguranță se vor găsi temerari care să încerce și așa ceva.

În schimb, are câteva caracteristici chiar folositoare. De exemplu poate funcționa ca un AirTag și o poți conecta la funcția Find My din iOS. Este un feature binevenit pentru situațiile în care ai uitat unde ai lăsat-o, n-o mai găsești prin parcare sau face picioare. Desigur, poate fi blocata cu PIN și are și un soi de alarma daca cineva încearcă s-o împrumute fără voia ta. Am mai remarcat și afișajul luminos și foarte citeț, inclusiv în bătaia soarelui.
De partea mai puțin bună, as puncta timpul de încărcare de la 0 la 100% în peste 10 ore. Sigur, nu te oprește nimeni să o scoți de la încărcat mai repede sau să-ți cumperi un încărcător mai rapid, sau cel puțin asta am înțeles din prezentarea celor de la Xiaomi. Bine, n-as lua de bună tot ce au spus în prezentare, cum este bunăoară șmecheria cu cuplul de 45 Nm, pe care l-au comparat cu cel al unui Sandero, care are 95.

Unii ar putea crede ca trotineta asta chiar trage jumătate din cat trage un motor de 1l de Sandero. Dar aceasta informație este înșelătoare. Trotineta are un motor electric direct drive, iar cuplul este disponibil instant, de pe loc, imediat ce ai ciupit accelerația. În realitate însă, cuplul la roata al mașinii în treapta 1 de viteza este imens multiplicat, și intra la scuteală multe variabile, de la cutia de viteze și până la dimensiunea rotii.
Cei care au cunoștințe minime de inginerie știu la ce mă refer, prin urmare comparația din prezentare este doar un artificiu de marketing.

Sigur, asta nu înseamnă ca nu avem de-a face cu o trotineta puternică, o chestie care se reflecta inclusiv în prețul sau de 1000 de euro/5000 de lei. Bottom-line, Scooter 6 Ultra este un model de nișă după părerea mea, mare și greu, gândit pentru distante lungi și capabil să acomodeze inclusiv pasageri masivi de peste 100 de kilograme. La asta se adaugă și ceva capabilități offroad, suspensii potrivite pentru așa ceva, discuri, ABS și alte astfel de dotări care justifica prețul piperat.

Dar nu mi se pare cea mai practică trotinetă pentru deplasări urbane, și până la urmă, asta este ideea unei trotinete, nu? Să spunem ca este mai degrabă… exotică. Mi-a plăcut? Da. As recomanda-o? Da, dar nu oricui. Mi se pare over engineered pentru depeșări urbane cotidiene, în schimb, pentru pasionați, se poate dovedi un deliciu. Cam atât despre trotineta, și trecem mai departe, la ceva ce are legătură… tot cu deplasările.
XIAOMI Tag
Fiind în presă de ceva decenii, la pachet cu cele mai noi dispozitive, adesea vin și acele press trips în care ești dus exact la lansarea celui mai nou telefon, ceas, mașină, laptop…. Ei bine, toate aceste deplasări vin cu un risc mare la pachet și deja cred că presupuneți unde bat: Pierderea bagajului. Și o singură dată dacă ți se întâmplă asta este o dată prea mult, este una din cele mai stresante și enervante experiențe și ceva care am trăit de prea multe ori deja. Există însă o mică speranță, pentru că trăim în era modernă unde-ți poți arunca câte un Tag prin bagaj. Ei bine avem un astfel de TAG produs și de Xiaomi, îl cheamă în mod evident Xiaomi TAG și este considerabil mai ieftin decât versiunea produsă de mărul mușcat.

Bateria este standard, model rotund CR2032, ține cam 1 an și se înlocuiește ușor. Vei primi destule notificări de Low Battery dacă ești în pericol în săptămânile care urmează deci poți sta liniștit. În dotarea lui Tag regăsim și un difuzor pentru a o putea găsi și mai ușor când ești în proximitatea ei.
Datele despre locația dispozitivului Xiaomi Tag sunt criptate în timpul transmiterii, ceea ce înseamnă că numai tu îi vei vedea locația. Și acum știu ce vă gândiți, dacă ți s-a strecurat un Tag necunoscut ție prin haine sau ghiozdan, mașină etc, și te urmărește o perioadă îndelungată de timp, sistemul îți va trimite o alertă anti-urmărire.

Xiaomi Tag bifează standardul IP67 de rezistență la apă și praf, are 10 grame, deci nu-ți va pune în pericol greutatea bagajului.
Este compatibil, prin Bluetooth, cu rețelele Google Find HUB și Apple Find My și costă doar 75 de lei. Durează 1 minut să-l configurezi și după te poți bucura de peace of mind. TAG-ul este primul lucru de care mă asigur că este încărcat înainte de orice deplasare, am inclusiv unul în ghiozdan pentru că, de data asta din vina mea, l-am mai uitat prin diverse locuri.

Xiaomi UltraThin Magnetic Power Bank
O a două super necesitate on-the-go este fără îndoială bateria externă. Oricât de multă baterie ar avea telefonul tău, când ești într-o deplasare în care pozezi și filmezi mult cu telefonul sau mai vezi și câte un film sau serial prin avion, inevitabil vei avea nevoie de o baterie externă pentru acei extra miliamperi necesari ca să supraviețuiești zilei aglomerate. Da, știu, unele avioane au porturi USB în dotare, dar acelea au un power delivery atât de mic că adesea abia reușesc să țină constant procentul bateriei pe durata utilizării, d'apăi să îl crească.

Și cum majoritatea bateriilor sunt în general niște mini cărămizi, și credeți-mă că știu, că le car pe toate de atâta timp, spatele meu își dorește ceva mai finuț, drăguțel, ușurel și extraordinar de portabil, cât să încapă cu ușurință în buzunar, alături de telefonul pe care-l încarcă. Carcasa din aluminiu este doar un bonus în acest punct.
Ei bine, aici intră în imagine noua baterie Xiaomi UltraThin Magnetic Power Bank, o baterie de 5000mah, subțire de numai 6 milimetri, care cântărește sub 100 de grame, mai precis 98, și care e capabilă de încărcare wireless de până la 15W.

Dar nu ne oprim aici, pentru că, după cum intuiți din numele bateriei, UltraThin Magnetic Power Bank este și Wireless, compatibilă MagSafe, deci perfectă pentru telefoanele care au respectivii magneți, știți voi, Apple, noile Pixel-uri etc. Pentru celelalte telefoane vei avea nevoie de o husă cu magneți care să țină bateria pe poziție ca să obții încărcarea optimă.

De menționat aici faptul că încărcarea rapidă wireless de 15W nu este atinsă decât pe modele compatibile, telefoane precum noul Xiaomi 17 Ultra, pentru utilizatorii de iPhone încărcarea se face la juma din valoare, adică 7.5W, puțin, știu, dar decât nimic…
Pe partea inferioară a bateriei putem observa LED-urile care-ți arată încărcarea dar și butonul aferent, alături de, bineînțeles, portul de USB-C ÎN/OUT. Cum adică ÎN/OUT? Păi simplu. UltraThin Magnetic Power Bank nu este doar o baterie Wireless, nu. Poți încărca pe cablu orice dispozitiv la o viteză superioară de încărcare de 22.5W. Dar nu ne oprim aici, pentru că deseori, tot în deplasările mai sus menționate, ești lovit de nevoia de încărcare pe mai mult de un singur dispozitiv în același timp. Ce faci atunci? Păi poți încărca ÎN ACELAȘI TIMP un gadget pe fir la 7.5W cu unul pe Wireless la 5W. Ok, nu sunt viteze halucinante, dar la nevoie oricât e bun. Mai fascinant este de fapt că bateria asta subțirică, drăguțică, face toate aceste lucruri.

Ar mai fi de menționat faptul că încărcarea wireless nu se oprește cât timp bateria în sine este la încărcat, datorită unui management inteligent al căldurii generate.
A, da, am uitat să zic, vorbim de o baterie de 5000mAh de tip Li-Ion, chiar sunt curios dacă se implementează aceiași versiune cu Siliciu Carbon ce capacitate scot în aceiași milimetri, sau câți milimetri pot slăbi.

Există și o listă de cerințe trecute și teste avansate în materie de siguranță, inclusiv toate cerințele China Compulsory Certification (CCC) pentru baterii externe, dar nu o să vă plictisesc cu ea, o găsiți pe pagina de produs a acestei baterii.
Prețul acestei mici bijuterii este de aproximativ 310 Lei.
Xiaomi Watch 5
Scos direct din cutie, din prima poți observa aspectul puțin mai premium al lui Watch 5, asta comparat cu versiunile anterioare. Xiaomi folosește materiale mai bune precum oțel inoxidabil pentru carcasă sau sticlă de safir pentru protecția ecranului dar și a senzorilor de pe spate, totul într-un design care se inspiră din ceasurile clasice. Chiar și cu carcasa de oțel, Watch 5 reușește să cântărească doar 56 de grame fără curea, light, nu te va deranja prea tare la mână.

Că tot am vorbit despre ecran, acesta este rotund, măsoară 1.54 inch în diametru și are o rezoluție de 480 pe 480 de pixeli, totul la 60 de Hertzi. În lumina soarelui ceasul poate atinge o luminozitate maximă de 1500 de nits, mai mult decât suficient ca să-ți determini poziția pe hartă în mijlocul workout-ului.
Vei aveam nevoie de aplicația proprie, adică Mi Fitness găsibilă atât pe App Store dar și pe Google Play Store ca să poți controla și interacționa cu tot ce are de oferit noul tău ceas Xiaomi. În Mi Fitness regăsești și toate statisticile pe care le-ai dori, atât cele asupra diferitelor statistici precum Puls, Oxigenare, stres sau diferiți indicatori ai somnului. Și la pachet cu aceste statistici vin și diferite warnings pe care le poți activa cu ajutorul aplicației, pentru puls constant mărit, oxigenare anormală etc.

WearOS este sistemul de operare pentru Watch 5. Este dezvoltat de Google, îl știm de pe alte ceasuri și este foarte versatil și plin de aplicații și interacțiuni. Asta îl face pe Xiaomi Watch 5 cel mai bun prieten al tău, fie că plătești la Mega cu el sau îți descui ușa de acasă sau privești traseul de workout sau de pe maps direct pe el. Google Pay, Calendar, Maps, Wallet și chiar și Gemini funcționează nativ și impecabil pe Watch 5, cu posibilitatea de a-ți descărca din milioanele de aplicații compatibile direct din Store.
Desigur că există un milion de Watch Face-uri diferite, care mai de care mai variate și configurabile, știm deja asta de la alte ceasuri Xiaomi.

Mă amuză că aplicația îți dă, pe lângă statisticile tradiționale de pași efectuați, număr de ore state în picioare, câte pauze ai luat de la eternul stat jos la birou și ce mai conțin inelele colorate respective, și o statistică care eu cred că au vrut să fie amuzantă. Îți spun caloriile arse echivalate în înghețate, ceva ce ar putea să le spună altora gen: Ok, poți mânca acum 4 înghețate ca recompensă pentru efortul depus.
Apropo de efort depus, statisticile generate în urmă Workout-urilor sunt la nivel cu competiția, ai medii și grafice cât pentru cei mai avizi ai informațiilor cât mai detaliate, exact ce vrei de la ceasul tău inteligent.

Și dacă workout-ul tău este Outdoors, atunci poți apela cu încredere la poziționarea prin satelit, adică GPS, pe 2 benzi L1+L5 GNSS cu dublă frecvență, poziționare care mi-a desenat un traseu destul de precis de fiecare dată când am activat-o.
La capitolul somn, cu ajutorul lui Watch 5 îți poți „găsi” care Sleep Animal ești tu, după ce ai dormit cu ceasul la mână o durată minimă de nopți consecutive. Odată asignat acel animal, Rechinul în trecut pentru mine, pentru că dorm prea puțin aparent, vei primi la pachet și diferite sfaturi pentru îmbunătățirea pattern-ului de somn sau pentru corectarea greșelilor evidente în eventualitatea în care acestea există. Mai mult de atât, Xiaomi a introdus și un plan de îmbunătățire a somnului, un fel de mic curs care-ți va îmbunătăți acest obicei atât de crucial pentru toată lumea.

De menționat ar mai fi și Vitality Score, un punctaj care îți este oferit în funcție de mai mulți factori, dar care are ca scop să te impulsioneze să te miști cât mai mult posibil ca să te menții atât sănătos dar și în formă, pe cât posibil. E o discuție mult mai pe larg asupra gamificării efortului pe care o avem tot timpul cu unele ceasuri ale concurenței și mă bucur că și Xiaomi face pași în direcția asta.
Watch 5 suportă și multe gesturi care interacționează cu multe aplicații dar acestea nu sunt detectate întotdeauna, deci mai bine te bazezi pe ecranul touch pentru precizie 100%.

Bateria de 930 mAh a lui Watch 5 este în sfârșit comparabilă cu ce reușește să obțină HUAWEI pe ceasurile lor, dar cu un mic asterisc, pentru că face asta doar în modul de economisire a energie. Este cred cea mai mare durată de viață obținută de un ceas cu sistemul de operare WearOS, cel puțin momentan la aproape 18 zile în Eco mode și cam 6 zile în mod normal, cu un minim de 4 zile cu Always on Display activ. Oricum peste Apple cu încărcarea lor zilnică.
Ar mai fi de subliniat și integrarea cu Google Gemini care îmi imaginez că a fost foarte la-îndemână, fiind un ceas WearOS. Astfel te poți conversa cu Gemini direct de pe încheietura ta, cât timp ceasul este în raza de Bluetooth a telefonului ca să apeleze la conexiunea de Internet a acestuia. Poți seta remindere, înregistra notițe, poți programa întâlniri prin calendar sau pur și simplu să te conversezi cu vericul în mijlocul alergării, limita e la tine.

Prețul de lansare al lui Watch 5 este de 1600 de lei, iar ceasul este disponibil în 2 culori: Black, sau versiunea primită la review, Juniper Green.
REDMI Buds 8 Pro
Redmi Buds 8 Pro sunt un model mai accesibil de căști audio cu ANC, gata să te acompanieze în cele mai zgomotoase deplasări atât cu metroul dar, mai important, și cu avionul, că tot vă vorbeam despre device-uri utile în trip-uri de press.
Instalarea lor este extrem de ușoară atât pe IOS dar și pe Android. Pur și simplu deschizi carcasa care le ține și toate dispozitivele din preajma lor vor fi notificate, iar unde vrei să le legi pur și simplu dai Pair. Și atât. Da, vei avea nevoie și de aplicația dedicată Xiaomi Earbuds pentru a avea control mai granular asupra sunetului redat de aceste căști sau ce setare de Noise Cancellation vrei.

Tot în Xiaomi Earbuds îți vei seta și toate gesturile posibile, de la swipe-uri până la simple tap-uri sau double taps, fiecare cu acțiunile aferente, cât să satisfacă și pe cei mai exigenți utilizatori.
Apropo de ANC, Căștile Buds 8 Pro au un Noise Cancellation Activ destul de puternic, asta dacă-ți nimerești bine dimensiunea doapelor de silicon, cum fiecare ureche este diferită, nu există o rețetă perfectă. Pentru mine, M-urile au fost suficiente și au asigurat un sigiliu corect al urechii, dar în cazul în care nu poți să te decizi ai inclusiv un test de Ear Tip Fit în cadrul aplicației Xiaomi Earbuds.

Poți lăsa acest Noise Cancellation pe automatic sau, dacă vrei să-ți faci experiența auditivă perfectă, poți merge pe manual să setezi după bunul tău plac cât de agresiv să fie ANC-ul. Acum poți merge și la extrem inclusiv cu sunete ambientale, gen ciripit de păsări sau altele, ca să încerci să acoperi de exemplu zgomotul produs de metrou între Poli și Eroilor sau alte stații la fel de voluminoase. Aceste sunete rămân inclusiv dacă asculți ceva pe YouTube sau vreun podcast pe Spotify.
În medii zgomotoase pot spune că m-au ecranat de aproape orice sunet exterior în modurile mai extreme de ANC, dar pentru momentele în care trebuie să fii atent și la mediul înconjurător sau persoanele din proximitate, există și transparency mode, iar aici am un mic comentariu de făcut. Testat în redacție, a se înțelege am pus muzică și am forțat colegii să vorbească încontinuu vreo 5 min cât umblam prin setări, pot spune că transparency mode funcționează ok, cât timp nu ai volumul dat prea tare. Pentru că la volum mare se vor distinge vocile celor din jur destul de greu, chiar și cu Enhance Voice activ. De avut în vedere.

Noise Cancellation-ul nu se rezumă doar la sunetul pe care-l percepi tu din exterior ci și la anularea sunetului mediului înconjurător pe care-l percep interlocutorii conversației tale. Cum fac asta? Algoritmul AI dezvoltat de Xiaomi care în combinație cu 3 microfoane încorporate asigură apeluri clare chiar și în aer liber, zgomote ambientale puternice sau vânt.
Revenind la customizarea sunetului redat de aceste căști, ei bine aplicația Xiaomi Earbuds îți oferă, pe lângă anumite preset-uri care pun accentul pe Bass, Treble sau voci, și un Equaliser pentru a-ți configura sunetul după bunul tău plac. Poți inclusiv să activezi Xiaomi Dimensional Audio sau Dolby Audio. Equaliser-ul este, dacă mă întrebi pe mine, prima setare pe care o caut când deschid orice produs audio primesc în teste. Puteți să mă numiți mofturos, snob, ce vreți.

Un feature pe care-l consider necesar pentru toate căștile Bluetooth care se leagă la telefon este în-ear detection, altfel spus căștile simt când le bagi sau scoți din ureche, astfel încât pun sau nu pauză la muzică sau ce video urmăreai.
Calitatea sunetului transmis prin căști suportă transmisii High-Res LDAC prin Bluetooth, asta dacă și sursa sau fișierele redate sunt de aceiași calitate înaltă. Apropo de calitatea sunetului, în materie de ce iese prin acele difuzoare ei bine raportez că este surprinzător de bun, mai ales dacă iei în considerare zona de preț în care se încadrează aceste căști. Frecvențele nu se urcă unele peste altele, bass-ul este clar, nu înfundat, mă declar mulțumit.

Căștile REDMI Buds 8 Pro acceptă conectarea a două perechi de căști la un singur dispozitiv, ca să poți asculta cu toată familia același clip amuzant de pe YouTube.
Bateria lui Redmi Buds 8 Pro te va ține aproximativ 8 ore de redare muzică, cu ceva mai puține ore în cazul în care ești în meeting-ul acela care ține toată ziua și putea fi un email. Dacă se întâmplă să reușești să le duci la 0, atunci carcasa îți mai asigură baterie pentru încă 33 ore autonomie, iar în 5 minute poți încărca cam 2 ore de ascultare, deci o pauză scurtă să te întinzi, să te duci la baie etc și ești gata de acțiune din nou.
În pachetul acestor căști regăsim, pe lângă căștile în sine, un mini cablu de încărcare dar și extra buds de silicon, de dimensiuni S și L pentru că mărimea M vine pre-instalată pe căști.
Prețul lui Redmi Buds 8 Pro – 370 de lei și vine în 3 culori Glacier Blue, Obsidian Black sau Cloud White.

