PC&ConsolesRSS PaginaDeMedia

Xbox Series S ar putea primi în curând un refresh sub forma unei variante mai puternice

Nu înțeleg care-i treaba cu această modă a consolelor actuale care primesc refresh-uri, însă decizia producătorilor este una interesantă. Dacă Sony a luat în considerare o variantă nițel retușată a PS5-ului ca urmare a situației problematice în ceea ce privește semiconductorii, Microsoft vrea să pună pe piață și niște „reîncarnări” pentru Xbox Series X/S.

Series X în varianta sa nouă ar putea vedea lumina zilei cel mai devreme în 2023, însă zvonurile indică o lansare mult mai rapidă pentru Xbox Series S 2.0. În mod tradițional, ne-am putea aștepta ca această versiune îmbunătățită să contribuie la micșorarea prețului consolei originale, mai ales pentru că vorbim de un procesor pe 6nm.

Xbox Series S – Noua definiție a expresiei „mică, mică, da’ ridică”?

Xbox Series S a fost privită încă de la bun început ca pe o alternativă „de buget”, implicit mai slabă a noilor console Microsoft. Noul APU de 6nm prezent pe viitoarea iterație ar urma să fie echipat cu 24 CU (compute units), o creștere față de cei 20 CU de pe Series S-ul standard. Se spune că și frecvența de pe GPU va crește, astfel încât am putea observa o creștere cu 50% a performanței comparativ cu actuala versiune a consolei.

Refresh-ul are șanse să fie lansat în decursul anului următor, pe măsură ce Microsoft câștigă tot mai mult teren pe piața gaming-ului datorită Xbox Game Pass. Acesta ar putea transforma micul Series S într-un soi de intermediar pentru ceea ce Microsoft numește Software as a Service referitor la brand-ul Xbox.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button