După ce Microsoft a concediat peste 9.000 de angajați din studiourile ce se află sub umbrela Xbox Game Studios, precum Activision Blizzard sau Bethesda, un executive producer al companiei, Matt Turnbull, le-a recomandat celor proaspăt concediați să folosească AI pentru suport emoțional și claritate în momentele dificile. Da, ați citit bine: după ce îți pierzi jobul, salariul și stabilitatea, un exec îți sugerează să îți torni ofurile în ChatGPT sau Copilot.
Informația vine dintr-o postare pe LinkedIn a lui Turnbull, în care acesta aborda problemele emoționale pe care le poate avea cineva după ce este concediat. Chiar dacă, probabil, intențiile au fost bune, modul în care a ales să transmită mesajul nu a fost deloc ideal. Postarea a fost ștearsă rapid, dar nu înainte de a fi surprinsă și discutată intens de comunitatea online.
Concedierile masive vin pe fondul unor încasări record pe zona de gaming, cu Game Pass mergând cât se poate de bine, în timp ce Microsoft continuă să se laude cu investițiile tot mai mari în AI, inclusiv prin integrarea Copilot în workflow-urile interne. Totuși, valul de concedieri a afectat toate categoriile de angajați, de la QA și artă, la producție și dezvoltare, inclusiv oameni implicați direct în proiectele importante, lăsând multe echipe fără personal esențial.
În acest context, recomandarea lui Turnbull a fost percepută drept complet ruptă de realitate și „tone-deaf” atât de către foști angajați Microsoft, cât și noi, cei care am urmărit atent situația din exterior. Pentru unii, gestul pare un nou pas spre automatizare forțată de către cei din vârful corporației, care, în loc să ofere un plan real de sprijin sau consiliere umană, îi îndeamnă pe cei afectați să folosească un chatbot pentru a procesa anxietatea creată chiar de compania care i-a concediat.
De asemenea, momentul arată cât de mult se grăbește Microsoft să-și împingă direcția AI în toate colțurile, inclusiv în aspecte sensibile precum sănătatea mentală a angajaților. Într-o industrie unde creativitatea umană este esențială, recomandarea de a folosi AI pentru claritate emoțională, imediat după concedieri masive, sună ca un reminder ironic: da, trăim într-o lume în care chiar și empatia riscă să fie automatizată.

