GamingPC&ConsolesTech&IT

X4: Foundations necesită Vulkan și va fi lansat luna viitoare

La un an după ce a fost anunțat, simulatorul spațial X4: Foundations va fi disponibil în varianta sa finală.

Studioul Egosoft a prezentat recent câteva noi trailere pentru joc, alături de publicarea cerințelor de sistem care relevă ceva foarte important. X4: Foundations nu doar că este construit să se folosească de noutăți tehnologice, precum Vulkan, dar este construit doar cu Vulkan în minte. Ceva ce pentru un simulator spațial, al cărui predecesori încă se chinuie să funcționeze pe hardware de zeci de ori mai puternic față de cel disponibil când erau lansate, este un lucru foarte bun.

Cerințele de sistem estimate momentan pentru X4 sunt:

Minime

  • OS: Windows 7 SP1, Windows 8, sau Windows 10 pe 64 biți
  • CPU: Intel Core i5 4590 @ 2.7GHz sau un echivalent AMD
  • RAM: 8GB
  • Video: GeForce GTX 780 sau 970 sau un echivalent AMD, cu suport pentru Vulkan
  • HDD: 12GB

Recomandate

  • CPU: Intel i7 6700K sau un echivalent AMD
  • RAM: 16GB
  • Video: GeForce GTX 1070 sau un echivalent AMD, cu suport pentru Vulkan.

Cât despre acele trailerele, avem parte de o prezentare generală modului în care arată X4: Foundations, care nu spune practic prea multe lucruri, dar este foarte frumos.

Apoi avem un trailer ceva mai detaliat în care este detaliat modul în care jocul de curge, cum funcționează sistemele sale și unde exact se încadrează în povestea seriei. Simplu spus, dacă vă era teamă că nu veți ști ce se întâmplă pentru că nu ați jucat ultimele 6 jocuri din serie, nu veți avea probleme. Este gândit să fie accesibil noilor veniți… sau pe cât de accesibil poate fi un joc la care poți controla un imperiu stelar de la bordul unei nave pe care trebuie să înveți să o pilotezi, într-un univers masiv cu posibilități foarte multe pentru gameplay creativ.

[DSO Gaming]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button