GamingPC&ConsolesTech&IT

World of Warcraft Shadowlands conține Ray Tracing

Dar nu este deocamdată activ

Blizzard pare să fi pregătit ceva special cu Shadowlands, în ceea ce privește tehnologia noului expansion pentru World of Warcraft.

Conform celor care au stat să sape prin varianta de testare Alpha a noii aventuri Azerothiene, World of Warcraft ar urma să primească suport pentru câteva tehnologii moderne. Spre exemplu, au fost descoperite opțiuni legate de implementarea DXR-ului (varianta generală a Ray Tracing implementată în DirectX), ce se va manifesta sub forma unor umbre redate folosind Ray Tracing.

Au fost găsite și urme de VRS (Variable Rate Shading), ceva ce posibil că nu va fi la fel de super-util pentru un joc atât de antic precum World of Warcraft, dar performanța sporită nu strică niciodată pe cei care folosesc sisteme cu componente grafice integrate sau din categoria low-low-end.

Aceste opțiuni nu pot fi activate, deocamdată, în varianta Alpha. Însă pe măsură ce ne apropiem de lansarea lui Shadowlands, Blizzard probabil va începe să implementeze complet aceste trăsături noi ale motorului grafic. Dacă nu, atunci poate după lansarea jocului, când hardware cu suport pentru VRS este ceva mai comun.

World of Warcraft Shadowlands cândva pe parcursul acestui an, data exactă nefiind cunoscută în acest moment. Compania se așteaptă ca noul conținut să reaprindă flacăra din inimile fanilor, la fel cum a făcut și Battle for Azeroth în primele luni, înainte de a deveni ceva diferit care pare să fi alienat o parte din public. Totuși, acel public a fost atras de WoW Classic, așa că nu prea se pierde nimic din sistem.

{Overclock 3D]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button