Wolfenstein: Enemy Territory este un joc apărut acum 19 ani și conform multor gameri, este unul dintre cele mai bune jocuri multiplayer care au apărut vreodată pe PC. Este atât de vechi încât foarte mulți tineri nu au avut plăcerea de a-l juca, mai ales jocul nu era pe Steam sau pe altă platformă cunoscută.
Chiar dacă abia ieri a apărut pe Steam, jocul era disponibil în alt loc în tot acest timp. Dezvoltatorii Splash Damage îl au pe site-ul lor și îți oferă chiar și instrucțiuni despre cum să îl joci pe un sistem modern. Cu toate astea, lucrul ăsta nu se poate compara cu varianta de pe Steam care face totul mai convenabil, mai ușor de accesat, și oferă posibilitatea de a scrie și citi recenzii și de a activa într-un community hub.
Un Wolfenstein old school pe platforme noi
Acțiunea din Wolfenstein: Enemy Territory are loc în timpul celui de-al doilea Război Mondial și urmărește lupta dintre americani și germani. Meciurile pot avea până la 32 de playeri, 16v16, care se pot diviza în echipe mai mici pentru o comunicare mai bună. Mi-au plăcut foarte mult ultimele jocuri Wolfenstein, și spun cu părere de rău că sunt suficient de tânăr încât să nu prind perioada în care jocul ăsta era pe val, dar m-a făcut suficient de curios încât să vreau neapărat să îl încerc. Pe lângă asta, e gratis!