PC

Windows devine mai puțin groaznic în 4K, dar tot e groaznic

Aveți cumva un monitor 4K, sau monitoare multiple cu rezoluții foarte diferite și v-ați zis într-o zi „Uau! Windows este de-a dreptul groaznic la scalare”? Eh, probabil veți continua să spuneți asta pe viitor, dar mai rar.

Cea mai nouă variantă a lui Windows 10, trimisă către oamenii ce testează gratuit sistemul de operare pentru corporația multinațională evaluată la 543 de miliarde de dolari, implementează un update important la componenta de scalare a aplicațiilor la rezoluția corectă a monitorului.

Atunci când setarea de rezoluție sau de DPI din Windows este schimbată, fie din software, fie prin adăugarea unui ecran nou, întreg sistemul nu va trebui repornit pentru ca totul să arate normal. În schimb, tot ce trebuie să faceție este să reporniți aplicația care din senin a început să arate mai pufoasă ca de obicei, și va funcționa așa cum trebuie.

Desigur, asta nu schimbă faptul că unele aplicații continuă să fie neutilizabile în 4K, fiindcă opțiunile de scalare din Windows tot sunt deficiente. Iar în cazul în care folosiți funcția de extindere a ecranului, având monitoare multiple, n-ar trebui să vă așteptați ca noua funcție să aibă vreun efect. De asemenea, dacă folosiți aplicații de UWP, formatul făcut de Microsoft, nu veți sesiza nici o îmbunătățire.

Cel puțin se face ceva progres.

[Engadget]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button