ȘtiriTech&IT

Actualizarea Windows 11 24H2 a lăsat 8.63GB de fișiere redundante, care nu pot fi șterse cu utilitarul Disk Cleanup

Utilizatorii care tocmai au aplicat actualizarea Windows 11 24H2 ar putea descoperi că spațiul de stocare ocupat pe partiția de Sistem a crescut semnificativ, cu până la 25GB după aplicarea tuturor patch-urilor pentru care Microsoft vrea să lase deschisă opțiunea dezinstalării în caz de probleme.

Dar dacă ajungi la concluzia că PC-ul tău funcționează fără probleme și vrei să faci curățenie folosind utilitarul Disk Cleanup, toate bune. Pornești aplicația și bifezi toate căsuțele pentru tipurile de fișiere temporare pe care le vrei eliminate și apeși OK. Curățenia automată este dusă la bun sfârșit fără mesaje de eroare. Sau așa ai crede.

În realitate, dacă rulezi Disk Cleanup încă o dată vei vedea că mai sunt 8.63GB de fișiere rămase de șters. Bifezi căsuța relevantă, apeși OK și… aceeași poveste. Rulezi din nou aplicația și cei 8.63GB de fișiere sunt la locul lor.

Evident, „chiriașii” nepoftiți sunt fișiere rămase după actualizările cumulative aplicate recent, pe care Windows nu le mai poate șterge.

Săpând mai mult în detaliile problemei, un utilizator experimentat de pe forumul My Digital Life sugerează că acesta ar putea să nu fie de fapt un bug. Cei 8.63GB ar fi de fapt fișiere esențiale sistemului de operare, pe care Disk Cleanup încearcă să le șteargă și (din fericire) nu reușește din pricina permisiunilor de acces setate corect de dezvoltatorul Microsoft, tocmai pentru a preveni ștergerea accidentală sau intenționată a fișierelor de sistem. Însă aceasta este doar o supoziție, momentan neconfirmată pe cale oficială.

Windows 11 Disk Cleanup

Aparent, la sursa confuziei a apărută în aplicația Disk Cleanup este introducerea unui nou format distribuirea actualizărilor, Checkpoint Cumulative updates (CCU), folosit începând cu versiunea Windows 11 24H2 și Server 2025. În locul unui kit complet (RTM) pentru instalare Windows 11 24H2, Microsoft a distribuit noua versiune de Windows 11 urmând un model incremental bazat pe checkpoint-uri, reducând astfel dimensiunea fiecărui pachet de instalare. Iar „bătrânul” utilitar Disk Cleanup nu știe cum să interpreteze aceste pachete, clasificând anumite fișiere drept temporare, chiar dacă nu sunt.

Trebuie să recunoaștem că 8.63GB de fișiere potențial redundante reprezintă totuși un preț mic, pentru a avea un PC încă funcțional după ce rulezi Disk Cleanup, o aplicație de pe vremea lui Windows 98.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Back to top button