Windows 10X a fost lansat pentru testare
Vreți să vedeți cum arată viitorul?

Mare plan al celor de la Microsoft de a introduce un nou sistem de operare pentru tablete (de data asta fără să strige irevocabil experiența de desktop) începe să ia formă. Compania a lansat pentru toți cei curioși, în special pentru dezvoltatori, o variantă de testare a sistemului de operare Windows 10X.
Aceasta vine ca o parte din SDK-ul pentru Windows 10 din Visual Studio 2019 și vine chiar cu un emulator. Nu de alta, dar nu este un sistem de operare gândit pentru PC-uri sau pentru tablete standard, ci pentru dispozitive ce au două ecrane tactile (poate chiar mai multe, cine știe ce va aduce viitorul). Iar din moment ce nu există hardware validat compatibil deocamdată, va trebui să vă mulțumiți cu emularea unui astfel de dispozitiv pentru a vedea de ce este în stare sistemul de operare.
Așa că dacă sunteți curioși, puteți arunca o privire chiar voi pe ce aduce noul sistem de operare. Veți găsi un ghid pentru instalarea sa pe aici. Există doar o mențiune importantă deocamdată. Emulatorul nu suportă procesoare AMD, deoarece Windows nu suportă funcția de Nested Virtualization pe aceste procesoare.
”THE FUTURE IS NOW!”