Wasteland 3 a fost anunțat, are gheață și vehicule

Wasteland 2 a fost un joc oarecum polarizant. Pe de o parte tare ne-a prins bine un joc post-apocaliptic în care te simțeai mai în Fallout ca în ultimele trei jocuri Fallout. Pe de alta, fiind lansat după Original Sin, avea un sistem de luptă oribil prin comparație la fel ca fiecare alt RPG tactic făcut vreodată. Studioul inXile Entertainment speră să repare această greșeală cu Wasteland 3.
Noul joc va intra în faza de finanțare publică săptămâna viitoare, cu un trailer de gameplay și cerând 2.75 de milioane de dolari folosind serviciul de crowdfunding Fig. În Wasteland 3 se schimbă puțin situația față de jocurile precedente, jucătorul fiind pus la conducerea unui grup de Rangers care se mută în ținuturile înghețate din Colorado.
Acolo jucătorul va trebui să construiască propria sa baza pe care o va putea expanda cu timpul. Jocul include de această dată vehicule utilizabile, medii care în sine sunt periculoase chiar și fără prezența inamicilor, iar sistemul de luptă a fost refăcut pentru a fi mai fluid. Să însemne asta că va fi măcar la fel de bun ca cel al lui Fallout Tactics? Sper.
O caracteristică neîntâlnită până acum pentru serie este adiția unui mod de multiplayer la care două echipe de Rangers pot completa misiuni cot la cot, sau chiar se pot despărți pentru a îndeplini diverse obiective. Componenta aceasta este pur opțională, baza fiind tot experiența de singleplayer care acum include un nou sistem de dialog.
Grafica jocului va fi ceva mai bună ca cea a lui Wasteland 2, jocul fiind realizat în colaborare cu studioul The Brotherhood, responsabil în trecut pentru Stasis, un joc isometric de aventură cu un design vizual excelent… deși era cam întunecat și monocromatic pe alocuri.
Wasteland 3 probabil nu va fi lansat mai devreme de 2018, sau poate chiar 2019, în cazul în care finanțarea are succes.
[PC Gamer]
Tot ce vreau de la 3 este un ciclu zi/noapte astfel incat sa pot sa infiltrez o baza inamica noaptea, a si pozitii multiple gen in picioare/chircit/intins care sa afecteze acuratetea, sansa de a fi lovit si camuflabilitatea?(cum zeii mei traduci sneakiness) adaugarea unui skill de furisare se subintelege. In mare ader la opinia ta, inspirare sau chiar hotie pe fata din Fallout Tactics poate asa o sa reuseasca un joc sa-l surclaseze in preferintele mele.