MORE

VR pe console capata tractiune. Xbox One 2.0 vine cu suport pentru Oculus Rift

Zvonuri despre o varianta noua de Xbox One dateaza inca de pe vremea cand Sony dadea semne ca pregateste un PS4K. Cativa oameni de la Microsoft au spus ca nu se planuieste inlocuirea consolei, in timp ce petitiile facute la biroul de marci inregistrate spun cu totul altceva. Iar acum o noua veste zburda pe internet, cea ca Xbox One 2.0 nu doar ca este pe drum, dar va avea suport pentru VR.

Si nu este vorba de orice VR, ci chiar Oculus Rift. Noua consola ar urma sa fie lansat in anul 2017, echipata cu o placa video mai puternica, fara indoiala fiind vorba de una din noua generatie care abia acum rasare. Avand in vedere ca varianta actuala a consolei foloseste hardware AMD, foarte probabil este vorba de un Polaris, poate un 480, care ar putea fi noul minim pentru VR. Sau, datorita standardizarii, posibil sa se poata oferi VR si pe un 470.

Acesta consola va avea suport si pentru redarea imaginilor in format 4K, dar poate nu tocmai a jocurilor, cel putin nu a celor moderne. Nu de alta, dar si cu avantajele care vin cu hardware standardizat pare putin probabil ca un R9 480 va atinge performanta unui GTX 1080, care se descurca la 30 de cadre in 4K in multe jocuri.

Pe langa noul Xbox One 2.0, sau Xbox Two, sau Xbox OnePlusTwo, sau cum se va numi, inca o consola nou va fi lansata pe piata chiar anul acesta. Varianta noua este pur simplu una slim care foloseste hardware existent si se pare ca va avea un hard disk mai incapator.

Toate aceste detalii inca sunt la nivelul de zvon, dar la cat de buna este securitatea informatiilor in ultima vreme, probabil nu vor fi surprize la E3.

[VG24/7]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button