
A trecut ceva vreme de când n-am mai auzit numele asta. Deci, a sosit vremea să-l cunoaștem pe Vivo V23! Producătorul asta, Vivo este parte a grupului BBK Electronics, gigantul din care mai fac parte și Oppo, One Plus sau Realme, doar că la fel că în cazul tuturor celorlalte branduri menționate, și ei au o direcție proprie de dezvoltare.
Am mai prezentat, răruț e drept, telefoane Vivo aici pe Zona, colaborarea lor cu Zeiss de exemplu, și alte câteva modele apărute anul trecut, dar acest V23 este de departe cel mai interesant de până acum. Hai să începem cu… ce este. Păi este un telefon accesibil, din gama de mijloc, cu o camera selfie duală și un spate care își schimbă culoarea, dar sunt astea caracteristici suficiente care atragă atenția pe o piață plină ochi de telefoane bune, mai ales în această categorie de preț? Păi hai să vedem.
Când a avea doar o nuanță devine prea plictisitor
Telefonul asta are de fapt două variante: ele au fost anunțate în pereche la începutul acestui ani, acest Vivo V23 5G și un V23 Pro. Modelul de față este așa cum ziceam versiunea V23 5G, nu Pro, dar între ele oricum nu sunt mari deosebiri. Pro-ul are un ecran un pic mai mare și un procesor un pic mai rapid, în rest sunt foarte asemănătoare. Și oricum diferentiatorii, caracteristicile alea exotice despre care ziceam adineauri sunt comune pe ambele modele. Dar ce anume este atât de special la telefonul asta încât să merite atenție? Păi hai să începem cu designul, care clar iese în evidență în mai multe feluri și mai ales prin… culoare!
Da, există și pe negru, dar c’mon, cine s-a săturat de negru mâna sus, că eu unul m-am plictisit de el până peste cap. Și oricum, de ce ai face asta în cazul de față, când ai la dispoziție ailaltă varianta, și anume sunshine gold îi zic ei. Dar nu va lăsați păcăliți, nu-i aur tot ce strălucește, pentru că aspatele asta își schimbă radical culoarea într-un turqoise nemaraginit atunci când intră în contact cu lumina, pentru că reacționează la UV!
Și da, asta este o noutate, și încă una foarte simpatică și cred că nu va fi și ultimul telefon de anul asta cu această caracteristică. Spatele este din sticlă, un lucru mai rar întâlnit în categoria asta de preț, unde plasticul face legea. Oricum, ideea este că spatele asta din sticlă face că Vivo V23 să arate extrem de bine și să pară mult mai scump decât este.
Un design foarte familiar
Și mai e o chestie de design care mie mi-a sărit în ochi. Vivo V23 arată… ca un iPhone. Pe mine personal nu mă deranjează, îmi place designul asta mai colțuros, mai bărbătesc așa, cu margini și muchii drepte și ecran plat, dar nici nu este cea mai originală abordare de design. De fapt, asemănarea merge atât de departe, încât V23 zici că anticipează următorul iPhone 14, dacă ăla o mai avea așa ceva, că se aude că va avea camerele de selfie inserate în ecran, deci V23 are până și un mic notch care găzduiește camera dublă de selfie. Dar ajungem și acolo.
Față de iPhone-ul… meu cel puțin, care este mare și greu, faptul că Vivo V23 este mai ușor, la doar 180g, mai înalt, mai îngust și mai subțire, îl face clar mai manevrabil chiar și cu o singură mână și mai confortabil. O chestie care mă pune un pic pe gânduri este partea asta de protecție, care cel puțin pentru sticlă de pe spate, este făcută de anumiții Schott Xensation Up, niște rivali de-ai Gorilla Glass, și nu prea am cum să le testez pretențiile de rezistență, că asta ar însemna să fac un drop test cu telefonul și… nu sunt foarte sigur că vreau să fac asta. De asemenea, remarc faptul că telefonul nu are vreun standard IP de rezistență la apă și praf, și toate astea la un loc te determina să-l bagi repde-repde în husă transparentă din pachet pentru a-l proteja, iar chestia asta… sfidează oarecum scopul acestui design exotic, acela de a fi la vedere și a atrage atenția.
Dacă vrei să-l bagi într-o husă, pentru nu știi cât de rezistent e spatele și cât de bine rezistă la apă și mizerie, atunci care mai e rostul să-i faci lui Vivo V23 un design atât de flamboiant, dacă oricum trebuie să-l ascunzi după o husă? Că să rezumăm capitolul asta de design și construcție, trebuie reținut deci că telefonul are un spate foarte fain care își schimbă culoarea la lumina, are o formă cu linii și muchii drepte care amintește de iPhone 12-13 și un spate foarte frumos din sticlă. De partea rea este că nu știm cât de rezistență este această sticlă, nefind Gorilla Glass… ci altceva, și nu rezistă la intemperii.
Ecran, specificații și performanță
Pe partea de display avem pe Vivo V23 un AMOLED mai mult decât decent, Full HD+, 2400 x1080 de 6.44 inch, ceea ce este zic eu o dimensiune medie și echilibrată în contextul actualei oferte de telefoane. Nici prea mare nici prea mic, strălucitor, destul de sharp și vibrant, cu o rată de refresh la 90Hz. Ok, nimic de comentat la frecvența, doar că vezi tu, în categoria asta de preț există deja numeroase telefoane care vin cu 120Hz, și în vreme ce asta nu este un dezavantaj în sine, cei 90Hz zic eu că sunt suficienți pentru mai toată lumea, nu poți să nu te uiți peste gardul competiției.
Vivo va zice că a prioritizat tipul display-ului, că a preferat un AMOLED care totuși nu este la 60Hz ci la o rată decentă de 90Hz, în locul unui IPS de exemplu, chiar dacă mai rapid. Ok… În plus, tot ca un feature oarecum premium, senzorul de amprentă vine încorporat în ecran, iar cel de față este destul de rapid și de sigur, și apropo de feature-uri de securitate, și deblocarea facială este destul de bună, grație probabil setup-ului mai complex de camere frontale. Daaar, ideea de a avea două camere frontale pe Vivo V23 presupune well, un notch, pe care în repetate rânduri am spus că-l urăsc, și îmi mențin parererea.
Acuma că Vivo au ales această soluție constructivă pentru că nu s-a putut altfel sau doar pentru că au vrut în mod deliberat că V23 să semene cu un iPhone, asta nu mai știu. Deși… de putut sigur se putea și altfel, au mai făcut și alții set-up-uri din astea cu mai multe camere frontale, deci cel mai probabil rămâne varianta a două, aceea de a semăna cu un iPhone în mod deliberat.
Cât despre partea de sunet, și aici am avut parte de un mic mare let-down, difuzoarele nu sunt stereo, există de fapt un singur difuzor care se aude destul de tare, dar nu neapărat bine. Bass-ul este meschin până și după standardele unui telefon, iar soundstage-ul…. de fapt de ce vorbim despre soundstage? Este oricum mic și aglomerat. În fine, hai să presupunem că nimeni nu ascultă muzică pe difuzorul telefonului, deși eu recunosc că fac asta, și încă destul de frecvent la dus. Și… nu ai jack de căști, deși am văzut că la multe modele ale competiției feature-ul asta a revenit.
Ok, și acum hai să ne uităm un pic la specificații și performanță. Procesorul lui Vivo V23 nu este un Qualcomm, ci un Mediatek Dimensity 920 5G, un procesor pe 6 nano pe care l-am mai tot întâlnit și pe alte și alte modele, este bunicel, solid și destul de rapid, dar un pic mai slab decât versiunea de procesor de pe V23 Pro, care este tot un Mediatek, modelul 1200G. Știu 920-ul, l-am mai testat nu o dată, și te poți bizui pe el, am scos și în această implementare un scor bun în Geekbench 5, adică 2144 de puncte, peste cele în jur de 1800 pe care le scot de obicei procesoarele Qualcomm din categoria asta de performanță și mai ales preț.
Mediatek văd că devin din ce în ce mai buni, iar procesorele lor încep să-și găsească locul în tot mai multe telefoane de clasa medie. Asta nu e un lucru rău, ci dimpotrivă, mai scutură un pic din dominația Qualcomm și aduce o alternativă viabilă. Telefonul se mișcă foarte bine în aplicații dar și în jocuri, atât cât ne-am jucat și noi un NFS No Limits, animațiile sunt fluide, n-am sesizat vreun lag sau vreun delay care să mă deranjeze. Procesorul este secondat de o însemnată cantitate de 12GB RAM, wow asta e ceva, poate de aia se și mișcă atât de bine aplicațiile, și 256 stocare în versiunea primită de mine în test.
Interesant este că și V23 beneficiază de funcția aia de extindere a memoriei RAM cu încă maxim 4GB din ROM. E binevenită, mai ales pentru aplicațiile intensive gen jocuri, dar țineți cont de faptul că procesorul și de fapt telefonul asta în general, nu este unul gândit pentru gaming intens sau productivitate. Set-up-ul asta este mai potrivit pentru gaming ocazional, poze, clipuri video și social media, de fapt vom vedea imediat că asta cam este și scopul sau declarat. Dar asta nu înseamnă că nu beneficiezi de bunătățile unui telefon modern: ai 5G, bluetooth 5.2, ceea ce nu ai este Wi-Fi 6, dar la asta mă cam așteptam.
Bateria de 4200mAh este zic eu un pic sub media actuală a telefoanelor Android, dar de ținut, ține și asta pentru că procesorul nu este unul foarte flamand și nici ecranul unul foarte mare sau excesiv de rapid. Dimensity 920 cu un display de 6.44 AMOLED la 90Hz, asta nu înseamnă mari consumatori, deci pe mine m-a ținut binișor peste o zi întreagă de utilizare intensă, iar seară mai aveam 30% baterie după o zi întreagă de convorbiri, browsing, Youtube, Tik Tok și Facebook. Încărcarea rapidă este pe 44W, și aici zic eu că este un pic sub medie sau cam pe acolo, sunt acum câte unii care oferă peste 60W în categoria asta de preț și specificații, dar este suficient cât să încarce telefonul peste jumate în sub jumătate de oră, ceea ce este decent. Și… nu ai wireless charging, deși ai spate din sticlă.
Alegerea modulului de camere
Și acum hai să ne oprim un pic asupra camerelor, care se vor a fi al doilea diferențiator important al acestui Vivo V23. Set-up-ul de camere este fără îndoială neobișnuit și la fel de neobișnuit este că modulul frontal e chiar mai interesant decât cel de pe spate, așa că vom începe cu primul, cel de selfie, căruia eu de obicei nu-i acord mare atenție. Fix aici Vivo par să fi mers all-în: o principala de 50MP și un ultrawide de 8MP. În lumină bună camera principala este și ea foarte bună, cred că scoate printre cele mai reușite selfie-uri pe care le-am văzut vreodată. Imaginile sunt extrem de detaliate și clare, diafragma aia 2.0 este și ea neașteptată pe o camera frontală, și știu telefoane de doua ori mai scumpe care scot selfie-uri de două ori mai proaste. Asta este deci cel de-al doilea punct forțe cu care Vivo V23 vrea să iasă în față. Deci dacă ceea ce faci tu este în special social media în general, și asta presupune că tu să fii în cadru, atunci V23 se poate dovedi o alegere solidă.
În schimb, aceeași principală mi s-a părut un pic dezamăgitoare în lumină slabă, și mai am o dezamăgire: dacă tot s-a introdus pe Vivo V23 o cameră atât de fortosa pe selfie, de ce nu include și o stabilizare optică?! Lipsa stabilizării nu este o problema la poze, dar dacă tot mi-aș lua telefonul asta pentru camera de selfie, poate aș vrea să fac și ceva video… vlogging, nu? Bine, poți, dar dacă vrei să faci asta și în mișcare, o stabilizare optică ar fi fost tare nimerită. În schimb au încercat să compenseze oferind… încă o cameră: un ultrawide de 8MP, care din păcâte nu mai este la fel de sharp și de luminos precum principala menționată mai înainte.
Este mai degrabă o completare, care în lumina bună se descurcă binișor, pentru acele situații în care vrei o perspectiva mai amplă a ceea ce se găsește în spatele tău sau poze și filmări de grup. Ah da, și încă ceva foarte mișto, telefonul are încorporate discret și foarte deștept în ramă două lumini led, o ideea excelență dacă te gândești la scopul acestui telefon. Oricum, ideea e că pe parte de camere frontale, fix același set-up este și pe versiunea Pro a acestui model, în schimb pe spate lucrurile se schimbă puțîn.
Pro-ul are pe principala un senzor deja binecunoscut, cel de 108MP, în schimb pe Vivo V23 este cel de 64MP pe care îl găsești pe multe alte modele din clasa asta. Dar, față de principala… de pe față, da știu, sunt multe, deși nici asta nu are stabilizare optică, este totuși cu mult mai bună în lumina slabă, grație senzorului fizic mai mare și probabil mai contribuie și diafragmă mai largă de 1.9. Mai ai un ultrawide și pe spate, tot de 8MP, și un macro de 2MP, dar astea nu excelează prin mai nimic și sunt o propunere comună în această clasa.
Deci… da, teoretic set-up-ul ăla frontal de două camere cu principala foarte bună este diferentiatorul și ideea acestui Vivo V23. Telefonul vine direct cu Android 12 și cu interfață lor proprietara FunTouch OS 12, care nu mă da pe spate și care seamănă bine cu celelelate UI-uri ale altor mărci de telefoane din grupul BBK. Are și niște aplicații pre-instalate pe care nu sunt prea sigur că le vreau, și mai e o chestiune: n-am reușit să aflu câte update-uri de Android va avea acest Vivo V23. În vreme ce știu că seria de top X de la Vivo va beneficia de 3 ani de suport, adică versiuni noi de Android și update-uri de securitate, despre asta nu știu deocamdată nimic, dar dacă aflu am să va zic.
Vivo V23 – Concluzie și preț
Prețul recomandat de vânzare în România al acestui model de Vivo V23 este de 2600 de lei, decii acum hai să stăm strâmb și să judecăm drept. Indiscutabil sunt multe, multe opțiuni în zona asta de preț, unele chiar mai performanțe overall decât Vivo V23 de față, și primele care îmi vin în minte sunt realme-urile cu procesoare foarte șmechere la prețuri foarte bune, dar scopul acestui telefon și direcția în care se duce el sunt altele: este foarte ochios grație spatelui ăstuia de-și schimbă culoarea, grație formei și designului sau foarte premium din metal și sticlă, apropo, ramă aia lată iphone-ish așa este din metal, și pare gândit pentru cei axați pe social media gen Insta, Tik Tok, care folosesc intensiv set-up-ul frontal dual camera.
Dar este asta oare de ajuns cât să-l ajute pe Vivo V23 să-și facă loc pe o piață extrem de aglomerată? Cu siguranță este un telefon decent per ansamblu, ecran bun, performanțe ok, plus diferentiatorii ăștia menționați mai înainte de construcție și design, precum și camerele frontale. Daaar, și aici am oarece îndoieli: de ce naiba n-or fi pus stabilizare optică pe principala aia frontală? Și apoi și designul: este oare bine că seamănă cu un iPhone? Și nu în ultimul rând, oare ideea asta cu schimabarea culorii este una suficientă cât să facă diferența și să vrea unii și alții să-l cumpere? Și ultima dar nu cea din urmă întrebare, care se leagă și de ceea ce spuneam în intro: sunt astfel de idei și feature-uri exotice suficiente pentru a scutură apatia care mi se pare mie că-i cam încearcă pe utilizatori?