Vivo nu este o companie străină ideilor mai năstrușnice. Compania a lansat anul trecut modelul Nex, cu o cameră frontală motorizată, apoi unul cu două ecrane, iar acum se pregătește să anunțe unul fără butoane.
Vivo Apex urmează să fie dezvăluit săptămâna aceasta, deocamdată telefonul fiind prezentat doar în trailer-ul de prezentare de mai jos. Din acel trailer, plus câteva alte detalii de la companie, a fost extrapolată imaginea de mai sus, de către Ben Geskin, un individ care se ocupă cu realizarea acestui gen de machete.
Detalii mai multe despre Vivo Apex vor fi disponibile probabil chiar spre sfârșitul acestei zile. Cert este că telefonul folosește un design care reușește să iasă foarte mult în evidență prin ecranul său masiv, marginile aproape inexistente, lipsa unei găuri în ecran, dar și dispariția butoanelor laterale.
Merită menționat că modelul Nex de anul trecut a fost printre primele care să includă un senzor de amprente sub ecran, așa că probabil modelul de față va călca pe urmele sale. Cât despre butoanele laterale, nu este clar în acest moment cu ce au fost înlocuite, posibil cu zone tactile laterale, sau poate cu senzori de proximitate, precum am văzut la telefonul de Asus ROG.