GamingPC&ConsolesTech&IT

Veți putea juca rolul lui Geralt în Monster Hunter: World

Geralt of Rivia va fi disponibil ca personaj jucabil în Monster Hunter: World, în urma unei colaborări cu The Witcher 3: Wild Hunt.

Fanii lui Geralt din Witcher 3 au acum noi motive de bucurie, după ce Capcom a anunțat un crossover al RPG-ului Monster Hunter: World cu The Witcher 3. Într-un anunț care a făcut trimitere si la noul expansion Iceborne, compania a precizat că noua colaborare cu The Witcher 3: Wild Hunt va fi disponibilă la începutul anului viitor. Astfel, faimosul witcher se va găsi în noua lume după trecerea printr-un portal, iar jucătorii vor intra în pielea lui pentru o nouă serie de questuri. Potrivit lui Capcom, stilul de lupta al lui Geralt va fi similar cu cel din jocul original, oferind o experiență care îmbină mecanicile din The Witcher 3: Wild Hunt cu sistemele complexe din Monster Hunter: World. Mai mult, se pare ca Doug Cockle, actorul care a fost vocea lui Geralt în trilogia originală, își va relua rolul și pentru această colaborare.

Evenimentul crossover este programat să ajungă sub forma unui update gratuit pe PS4 și Xbox One la începutul anului 2019, cu lansarea pe PC urmând să fie anunțată ulterior. Recenta colaborare este doar o mică parte din conținutul pregătit de Capcom pentru Monster Hunter: World. În toamna următoare, compania va lansa Iceborne, un expansion masiv care va introduce noi questuri, hărți, monștri și echipament. Iceborne va adăuga, de asemenea, o nouă poveste care se petrece după finalul jocului de bază.

Înainte de ambele evenimente însă, Capcom pregătește pentru 20 decembrie evenimentul Kulve Taroth Siege, un quest care îi va pune pe jucători în fața unui adversar formidabil pentru șansa la recompense mai mari ca niciodată.

Sursa

Autor

  • Măriuca Mihăilescu

    Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button