Disney+ este pe punctul de a-și face marele debut, amenințând să ofere un nou competitor pentru Netflix, unul ce deține suficiente proprietăți intelectuale încât să fie o amenințare serioasă.
Însă Netflix nu este singurul lucru în ținta celor de la Disney. Acolo par să se afle și oamenii care comit păcatul suprem. Cel de a împărți parole pentru conturile lor de streaming. Astfel, Disney anunță că a format un parteneriat cu rețeaua de telecomunicații și televiziune Charter Communications, pentru distribuția de conținut și împiedicarea accesului neautorizat la acel conținut, sau împărțirea de parole.
Din moment ce Charter este un distribuitor de internet, se presupune că cele două companii vor colabora pentru a se asigura că doar IP-urile deținătorului contului și a conexiunii la net se vor putea conecta la același cont de Disney+.
Desigur, pentru ca Disney să poată să facă același lucru la nivel mondial, va trebui să intre în parteneriate cu un număr mare de distribuitori de internet… ceva ce nu va fi greu, din moment ce toate se tot cumpără între ele în ultime vreme, iar marea corporație multi-media semi-malefică are suficiente fonduri încât să convingă cam orice ISP să vadă calea cea bună.
Problema nu este că Disney are astfel de apucături, era cam de așteptat, ci că în urma scăderii profitului, Netflix ar putea să calce pe aceeași cale.