Valve este dispus să ajute Microsoft să lanseze PC Game Pass pe Steam
Valve nu are în gând dezvoltarea unui serviciu competitor
La Valve este o oază de liniște și nimeni din companie nu se gândește măcar la posibilitatea dezvoltării unui competitor pentru Xbox Game Pass. Tocmai de aceea, Gabe Newell a vorbit deschis despre această colaborare cu Microsoft. Valve ar putea primi cu brațele deschise serviciul PC Game Pass, la fel cum EA Play și-a făcut loc pe Steam în urmă cu doi ani.
Nu cred că dezvoltarea unui astfel de serviciu este ceva ce ar trebui să facem noi înșine. Dar [Xbox/PC Game Pass] este cu siguranță o alternativă foarte populară pentru mulți utilizatori, iar noi am fi mai mult decât bucuroși să lucrăm cu Microsoft pentru a-l aduce pe Steam. Gabe Newell, în cadrul unui interviu cu PC Gamer
Valve nu se grăbește cu serviciile de acest fel, dar își exprimă suportul
Au existat discuții între cele două companii pe tema aceasta, însă este prea devreme pentru un rezultat concret. De fapt, Microsoft nu a dat până acum niciun semn că s-ar mobiliza să aducă PC Game Pass pe Steam. În vreme ce dezvoltatorul a început încă din 2019 să lanseze și pe Steam tot mai multe titluri ale diviziei Xbox Game Studios, PC Game Pass poate fi accesat doar prin Microsoft Store și prin platforma integrată pe sistemele cu Windows 10 și Windows 11. Deci nu, nu vei putea folosi PC Game Pass nici dacă îți iei consola portabilă de la Valve care rulează Linux.
Chiar și așa, ar fi interesant de văzut modul în care vor fi împărțite profiturile dacă Game Pass va ajunge în această viață pe Steam. Știm că Valve își oprește 30% din vânzarea de software și jocuri prin Steam, iar asta se aplică și serviciului EA Play. Procentul scade la 20% odată ce vânzările sar de 50 de milioane de dolari, deci rămâne de văzut dacă Valve ar putea veni cu o ofertă tentantă pentru alte servicii pe bază de subscripție precum cel de la Microsoft.