Valve a incalcat legea in Australia
In urma cu doi ani si jumatate Valve se infrunta intr-o aula de judecata cu ACCC-ul Australian ( Australian Competition and Consumer Commission ), motivul fiind unul cat se poate de evident. Compania lui Gaben a incalcat legea protectiei consumatorului in Australia, proces intentat in perioada in care compania nici macar nu se gandea sa ofere rambursari pentru jocurile comercializate.
Se pare ca incapatanarea de a nu restitui banii consumatorilor pana nu de mult s-a materializat intr-un proces, Australia avand o politica destul de strica cand vine vorba de drepturile consumatorului. Desigur din 2014, atunci cand procesul a fost intentat, pana acum, lucrurile s-au schimbat, Steam oferind acum refund-uri pentru jocurile achizionate.
Cu toate ca Valve s-au aparat indicand faptul ca Steam nu este prezent oficial pe piata din Australia, indicand faptul ca este vorba doar de un portal de achizitie online, iar cei care cumpara trebuie sa se supana intelegeri digitale dintre Steam si cumparator, care la randul sau se supune statului Washington si legii federale din Statele Unite. Asta nu a oprit judecatorul sa ii acuze de comportament inselator, obligand compania sa restituie retroactiv banii clientilor nesatisfacuti si inainte de anul 2015. Tribunalul a decis ca din moment ce Valve are afaceri in Australia, ar trebui sa respecte legile tarii privitoare la protectia consumatorului.
„Decizia curtii federale intareste ideea ca o companie straina care vinde bunuri sa ofera servicii clientilor australieni trebuie sa respecte obligatiile din legea consumatorului din Australia, inclusiv garantia.”, a declarat Rod Sims, presedinte al ACCC
„In acest caz, Valve este o companie americana care opereaza predominant in afara Australiei, dar din moment ce incearca sa atraga clienti din Australia, curtea federala considera ca Valve trebuie sa respecte conduita din Australia. Merita luat in seama decizia tribunalului, pentru ca, bazat pe fapte, Valve face afaceri in Australia.”
„Se intampla ca asta sa fie prima data cand tribunalul o extindere a definitiei de bunuri pentru a acoperi si software in legea de protectie a consumatorului. Va oferi o certitudine mai mare cand vine vorba de livrarea de bunuri digitale catre clienti prin platforme on-line”
„Problemele pe care le au consumatorii cu pietele on-line sunt o prioritate pentru Comisia de Competitie si Consumatori ai Australiei si vom continua sa luam masurile adecvate pentru a trage la raspundere companiile care incalca drepturile consumatorului”