Unul dintre cele mai ambițioase mod-uri de Fallout New Vegas va fi lansat în curând

Dacă ați fost profund dezamăgiți de faptul ca Fallout 4 avea mai multe în comun cu Minecraft decât cu Fallout, atunci poate v-ar încânta să aflați că anul acesta veți primi un mod foarte mare pentru Fallout New Vegas.
Project Brazil a căpătat recent un nume nou, fiind de acum înainte New California, și va fi disponibil de anul acesta. O dată mai exactă nu este disponibilă, dar tot este ceva, din moment ce proiectul este în dezvoltare încă de pe vremea lui Fallout 3. De ce a luat atât de mult? Fiindcă este un mod masiv, de cam 6GB, ce conține o hartă nouă ce se întinde aparent până spre New Reno. Aici veți avea parte de o vantură menită să aibă rolul de poveste premergătoare pentru New Vegas. Veți avea parte de misiuni felurite și numeroase oportunități de-a întâlni diverse personaje ce au propria voce.
https://youtu.be/v4zV9NbxAzI
Acest mod va fi gratuit, nefiind produs sub inițiativă cea nouă a celor de la Bethesda de-a oferi creatorilor ocazia de-ași monetiza creațiile. Așa că poate că a venit timpul să reinstalați Fallout New Vegas… și vreo sută de modificări grafice, fiindcă acel joc tare a dovedit că Bethesda are nevoie de un moto grafic nou… și că ar fi bine să le dai celor de la Obsidian măcar doi ani dacă vrei ca jocul final să nu aibă la fel de multe probleme de ordin tehnic.