Untitled Goose Game castiga titlul GOTY in cadrul 2020 DICE Awards
HONK!

Decernarea premiilor 2020 DICE Awards s-a incheiat si premiile au fost date. Printre cele mai importante jocuri ale anului trecut s-a strecurat insa o surpriza foarte mare. Este vorba despre Untitled Goose Game, joc care chiar a castigat si titlul GOTY (Game of the Year).
Este o victorie foarte mare pentru comunitatea de jocuri indie, mai ales tinand cont ca Untitled Goose Game a reusit sa invinga colosi precum Death Stranding, Disco Elysium, The Outer Wilds si Control. Toate aceste jocuri au fost capodopere pe categoriile lor, insa jocul cu gasca buclucasa a reusit sa iasa in fata.
Acest titlu nu este insa singura victorie pe care Untitled Goose Game a inregistrat-o in cadrul DICE (Design Innovate Communicate Entertain) Awards. Acesta a mai castigat si titlul de cel mai bun joc indie si un premiu in categoria personajelor. Asta inseamna ca gasca sociopata a fost considerata un protagonist mai bun decat Sam Porter Bridges din Death Stranding si Jesse Faden din Control. HONK!
And the #DICEAwards Game of the Year goes to #UntitledGooseGame! HONK pic.twitter.com/7zk9wnyn1S
— AIAS – #DICEAwards / #DICE2020 (@Official_AIAS) February 14, 2020
Desigur, Control si Death Stranding nu au plecat acasa cu mana goala si au reusit sa cucereasca niste titluri importante. Cel din urma a fost numit cel mai bun joc de actiune al anului, distinctia de merit pentru cel mai bun game direction, art direction si compozitie muzicala originala.
Alte premii s-au acordat lui The Outer Worlds (RPG-ul anului), FIFA 20 (Jocul sportiv al anului) si Star Wars Jedi: Fallen Order (Jocul de aventura al anului). Daca vrei sa vezi lista completa de premii decernate in cadrul 2020 DICE Awards poti accesa pagina evenimentului.