
Platforma Universală Windows, acel UWP pe care Microsoft tot a încercat să îl transforme în viitorul sistemului de operare, nu mai pare a fi viitorul pentru sistemul de operare.
Compania pare să fi decis să modifice strategia sa pe termen lung în ceea ce privește suportul pentru diversele formate de aplicații pentru Windows 10. În loc să se axeze pe UWP ca fiind singura soluție viabilă, și să dea impresia dezvoltatorilor că ar trebui să accepte asta ca fiind singura lor alegere, Microsoft va adopta o strategie ceva mai plăcută. Diversele trăsături pozitive pe care le are Universal Windows Platform, cum ar fi interfața WinUI, împachetarea MSIX și toate celelalte, vor fi disponibile și pentru celelalte tipuri de aplicații care pot rula pe sistemul de operare contemporan.
Asta înseamnă că Win32 nu mai este în pericol să dispară prea curând. Microsoft cam dădea semne că i-a pus gând rău formatului ancestral de executabile atunci când a lansat Windows 10. De asemenea, înseamnă că poate vom vedea ceva mai puțin efort depus de Microsoft către dirijarea viitorul aplicațiilor către magazinul propriu. Semne în această direcție au fost deja observate, prin anunțarea lansării jocurilor Halo, în varianta remasterizată, pe Steam, nu pe Microsoft Store. Totuși, jocurile sunt doar o mică parte din problemă.