MORE

Un Samsung Galaxy Note 7 a incendiat o mașină

Samsung are o problemă de imagine în acest moment, iar posesorii de Galaxy Note 7 au probleme mult mai grave.

Nathan Dornacher, un locatar al orașului Saint Petersburg, din statul Florida, a avut o surpriză extrem de neplăcută zilele trecute. În timp ce muta niște mobilă cu familia, acesta și-a lăsat telefonul, un Galaxy Note 7 cumpărat cu patru zile în urmă, să se încarce în mașină. Când a revenit afară, a fost șocat să vadă cum Jeep-ul familiei era în flăcări.

Din câte a spus, focul a început de la telefon și s-a întins foarte rapid prin bord, ajungând la airbag, acesta a explodat, iar apoi focul s-a extins până când a cuprins cea mai mare parte din mașină.

Până când a fost în stare să stingă focul, daune severe au fost deja produse. Mașina are asigurare, dar numai pentru modelul de bază, Jeep-ul incendiat având și câteva modificări, cum ar fi un motor mai puternic, pentru a căror valoare nu se va oferi compensație.

jeep-incendiat-de-note-7

Dornacher nu știa de rechemarea dispozitivelor Galaxy Note 7 sau că acestea pot provoca incendii. Acesta folosește Galaxy Note de ani de zile, trecând de la o variantă la alta pe măsură ce își făceau apariția, dar acum susține că nu va mai lăsa un Samsung în casa sa vreodată.

[GSM Arena]

Tags

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

86 Comments

    1. Dar ti se pare normal sa dai mii de lei pe un telefon care sa explodeze? Ținând cont că sunt pe locul 1 mondial la vânzări n-ar trebui sa se întâmple asta..

    2. Asta asa e dar gandeste-te ca sunt si ei oameni normal ca gresesc,Apple cum greseste de fiecare data cand face un Iphone cu IOS,pun pariu ca daca avea Android era mai cumparat decat IOS

    3. Sebastian Brici sa stii ca te inseli. Daca iPhone ar fi avut android nu ar fi fost mai cumparat. Si sti de ce? Pentru ca procesoarele de la apple sunt facute special pt. iOs, de aceea pe apple nu o sa intalnesti lag nici dupa 3-4 ani si pe un terminal android dupa 3 ani poti sa il arunci.

    1. Buna asta „…acum susține că nu va mai lăsa un Samsung în casa sa vreodată.” :)))
      O fi asta motivul pentru care da rateuri Apple ? :)))
      Sau asta e doar o tehnica de a manji concurenta…

    2. Pai nu-s hateri,pur si simplu asta e adevarul.Samsung nu vinde momentan Note 7 din aceasta cauza iar acest lucru se va repeta daca oamenii nu-s informati din mai multe surse ca trebuie sa returneze telefonul pentru a-l putea inlocui. Nu conteaza care telefon e cel mai bun, fiecare cu ce ii place dar tu ai inceput aceasta discutie despre Iphone fara o baza adevarata.

    3. Eu nu am negat niciodata bubele telefoanelor samsung, iphone, allview etc. Stii bine ca si pe al meu il critic unde e de criticat si niciodata nu am mers pe principiul „e al meu si-i cel mai bun”.
      Ce ar trebui sa inteleg, sa recunosc ? :))

    4. Toata discutia de pana acum a fost referitoare la Iphone 7 . Da, din punct de vedere viteza I6s e mai bun si ca S7 , asta din ce am vazut in testele de viteza dar doar din punctul asta de vedere.

    1. Eu zic sa nu iti iei caramida aia, ca am eu unul in curte , nu il pot ridica de jos, si cand l-am mutat cu mai multi oameni, l-am pus pe o masa si mi-a rupt masa ba

  1. Asta e si un pic de magarie ca sa sperie potentialii cumparatori. Auzi la ei „nu va mai lasa vreun samsung niciodata in casa lui” dar ce are Samsung ma? Ok Galaxy Note 7 e nou nout si are probleme….dar exista Galaxy S7 si Galaxy Tab….un telefon si o tableta care fac enorm de multe chestii. Samsung isi cere scuze si a rechemat telefoanele in service pe banii lor….ce vreti mai mult? Probleme sunt peste tot….Apple cum a patit cu porcaria aia de iPhone 6 care se indoia ca sticks-urile Croco in buzunar?
    Plm nu mai sariti pe telefoane imediat cum apar….asteptati o luna doua cel putin sa se faca review-uri si teste si cumparati-l dupaia…..mai ales ca intervine si o reducere in pret.
    Asta din articol daca a sarit de la o editie la alta murea daca isi pastra Galaxy Note 6 inca o perioada pana se reglementa problema cu Note 7? El nu are fb ….sau macar copii lui, vreun vecin?
    Eu fara sa ma interesez am aflat random despre problema asta cu Note 7.

    Aaaaa si as mai adauga ceva: cine naiba isi cumpara telefon nou nout fara sa se intereseze in prealabil ce e cu el? Ce ofera, cum functioneaza….etc? Am S5 de un an jumate si cand l-am cumparat am stat 2 saptamani sa ma gandesc daca se merita sa il iau… si cand am vazut cat de bun e mi-am mai cumparat doua pentru nevasta-mea si un prieten de ziua lui.
    Plm mai informati-va si voi nu credeti totul de pe net…

    1. Giovani Bolocan daca asta e unicul motiv pentru care toti isi iau telefonul in ziua lansarii….atunci va rog frumos opriti planeta, as dori sa cobor. Am ajuns asa retardati incat asa ne comparam intre noi?: dupa ce model de telefon avem???

    2. Eu mi-am luat Huawei P9 acum cateva saptamani si e genial. Am stat sa ma gandesc cateva luni ce telefon sa imi iau si a meritat asteptarea, pret bun, design bun, specificatii ff bune, etc

  2. Acel om trebuia să își returneze telefonul note 7 la Samsung si să primească unul nou, dar totuși Samsung e o marcă de telefoane foarte buna si o companie mare de asta când apare vreo problema la o companie mare se fac atâtea știri să prindă bine la public.

    1. E un cacat camera aia de pe iph 7 plus se cheama dual camera si asa ceva se gaseste si pe htc one m8 iar la iphone a doua camera este o magarie cu apertura f/2.8 adica un cacat 😂😂 cauta pe gsm arena detalii !!

    1. Corect! Nici eu nu suport Iphone-ul, e cam tampit conceput. Adica ca de exemplu nu prea iti dai seama cum e bateria plina sau goala, nu poti sa faci caps adica litere mari, in store nu gasesti mai nimic si altele…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close