Un reprezentat al Lenovo susține că GeForce GTX 1180 va fi lansat la toamnă
Nvidia tot nu prea vrea să spună când va fi lansată noua serie de plăci video GeForce, care ar putea sau nu să se numească Turing. Dar sunt semne noi că lansarea lor ar putea avea loc pe la toamnă.
Ce soi de semne? Se pare că în cadrul E3-ului, un reprezentat al companiei Lenovo, product manager al seriei de gaming Lenovo Legion, a oferit un detaliu pe care poate că nu trebuia să îl dezvălui, în timp ce prezenta o nouă serie de PC-uri făcute de companie. Acesta a făcut mențiune directă la seria 11 de plăci video GeForce de la Nvidia, spunând că sistemul care era prezentat va urma să primească un update pentru noile plăci. Mai exact, GeForce GTX 1180. Conform declarației sale, varianta actualizată a sistemului va fi disponibilă la toamnă, când noile modele de GeForce vor fi lansate. Din asta putem deduce că GeForce GTX 1180 ar urma să fie lansat în această toamnă.
Puteți vedea întregul clip video mai jos, realizat de canalul de Youtube Brainbean.
Am ceva dubii că un product manager ar specula despre astfel de lucruri, așa că probabil ceea ce a spus este bazat pe informații concrete pe care le are. Dacă acestea încă mai sunt valabile sau nu habar nu am în acest moment. Cert este că noile plăci video GeForce ar trebui să își facă apariția cândva, în viitorul nu foarte îndepărtat, mulți așteptându-se ca acestea să fie deja anunțate. Și de ce nu au fost anunțate? Fie lipsa competiției, fie acel stoc de cam 300 de mii de procesoare grafice returnate de care acum Nvidia trebuie să scape.