HER-un film in care EA il paraseste pe EL pentru uscatorul de par, inteligent fireste.
Atentie, acest articol contine spoilere!
Daca iti plac filmele cu barbati nesiguri si sensibili, a se citi pussies, si cu femei complexe, a se citi dificile, atunci HER este pentru tine. Mai mult, daca iti plac in general filmele lui Spike Jonze (HER, Being John Malkovich etc) sau ale fostei sale neveste Sophia Coppola (Lost in Translation) cu accente hip si taceri prelungite, atunci categoric esti in publicul tinta al lui HER. Ideea este simpla: tipul se indragosteste de o tipa virtuala, un soi de sistem de operare capabil de invatare, ca in final pana si EA, asa virtuala cum era, sa-l paraseasca pentru n-am inteles bine ce…alte sisteme de operare, uscatorul de par sau…pur si simplu i s-au diluat bitii. Nu exista nici cea mai vaga intentie a unei recenzii de film; altceva mi-a atras atentia. Filmul se petrece intr-un viitor nu prea indepartat, utopic sau distopic, depinde cum privesti problema, incarcat de tehnologie, si…plauzibil. O lume bine gandita, posibila, cu oameni insigurati, atomari si in acelasi timp total conectati, savurand in linistea sufrageriei proprii jocuri in realitatea virtuala si vorbind singuri pe strada cu AI-urile lor avansate. O lume sterila, ferita de primejdii apocaliptice, civilizata intr-o cheie straina de cliseele filmelor science-fiction clasice. De fapt acesta este farmecul elegant al lumii create in acest film: tehnologia este SUBINTELEASA, omniprezenta undeva in planul secund, nu ostentativa ca in majoritatea creatiilor SF. Bunaoara vocea EI: distribuita pe computer, terminalul mobil, casca din ureche, sistemul audio al apartamentului lui este o voce naturala, asa cum ma auzi si cum te aud (adevarul este ca probabil multi s-ar indragosti de o inteligenta artificiala cu vocea lui Scarlett Johansson) nu o traznaie robotica desprinsa din Star Trek. Si am inteles brusc de ce nu mi-au placut niciodata science-fantasy-urile gen Star Wars, Star Trek etc. Pentru ca intr-o lume cat de cat avansata, o voce a unui computer nu s-ar auzi niciodata ca acolo. Inca de cand au aparut primele inregistrari high-fidelity, vocea umana s-a auzit perfect uman, deci n-ar fi existat nici un motiv ca in anul 30xx sa se auda altfel. Apoi, m-a impresionat grija pentru detalii (de fapt pentru lipsa detaliilor) in descrierea vizuala a obiectelor ce tin de tehnologie. Cred ca stiam inca de la 7 ani ca navele spatiale ale lui 30xx nu vor avea ecrane CRT. In filmul asta tot ceea ce tine de tehnologie este discret, nevizibil si poate tocmai de aceea omniprezent, plauzibil, subinteles. Tehnologia este insinuata, nu evidenta. Asadar, daca reusiti sa treceti peste intriga subtire si previzibila (desi si asta este o chestie de gust) va puteti bucura de una dintre cele mai realiste lumi viitoare pe care v-a fost dat s-o intalniti. Dupa ce-l vedeti, haideti sa schimbam impresii, deocamdata pe Facebook. Pe viitor, mai vedem.
