PC&Consoles

Un „fan” Blizzard a fost arestat dupa ce a amenintat angajatii studioului

Internetul este plin de spirite inflacarate care cateodata poate ca exagereaza sau spun ceea ce nu trebuie. Iar in unele cazuri, acele spirite inflacarate spun ceva de-a dreptul deranjant, care necesita interventia politiei.

Un individ din California a fost arestat dupa ce a tot trimis catre Blizzard mesaje „colorate”, cum ar fi ca ar putea face o vizita studioului cu un AK47 si alte „jucarii amuzante” sau ca ar vrea sa faca o „perturbare” la studiou cu acel AK47 si alte unelte.

Individul nu statea tocmai langa studiou, dar era la cam 6 ore distanta de mers cu masina, in cazul in care decidea sa se tina de promisiuni. Si nu este vorba de un copil de 12 ani care lasa acest gen de comentarii la fiecare lucru cu putinta, ci de un om de 28 de ani, care s-ar crede ca ar sti mai bine.

Acesta se afla acum sub arest, urmand sa fie judecat, cu sansa de-a primi o sentinta de 5 ani si o amenda de 250 de mii de dolari.

Cred ca am invatat astfel cu totii o lectie importanta, care nu cred ca ar fi trebuit reamintita, si anume, oricat de mult ai avea ceva impotriva unui studiou de jocuri, nu ar trebui sa treci la amenintari, pe internet sau in realitate. De fapt, in general, nu ar trebui sa treci la amenintari.

[Gamespot]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button