
Un cosmonaut rus a stabilit duminică, 4 februarie, noul record mondial pentru cel mai mult timp petrecut în spațiu, după ce a adunat mai mult de 878 de zile sau aproape doi ani și jumătate, scrie The Guardian.
La ora 08:30 GMT, Oleg Kononenko a depășit recordul stabilit anterior de compatriotul său, Gennady Padalka, conform agenției spațiale ruse Roscomos. Padalka a înregistrat 878 de zile, 11 ore, 29 de minute și 48 de secunde în timpul celor cinci zboruri spațiale, înainte de a se retrage în 2017.
Oleg Kononenko este comandantul corpului de cosmonauți Roscosmos și corespondentul special al agenției TASS pe Stația Spațială Internațională (ISS). Cosmonautul se află în prezent într-o expediție de un an la bordul ISS, în timpul celui de-al cincilea zbor al carierei sale. Într-un interviu acordat TASS, Kononenko a vorbit despre impresiile sale față de noul record, secretele longevității profesionale, principalele dezavantaje ale ISS și altele.
Ce crede cosmonautul rus despre record, familie și viața pe ISS
Kononenko, în vârstă de 59 de ani, a stabilit recordul în timp ce orbita la 423 km deasupra Pământului, în cadrul celei de-a cincea misiuni spațiale. „Zbor în spațiu pentru a face ceea ce îmi place, nu pentru a stabili recorduri”, a declarat el agenției de știri de stat Tass, într-un interviu de pe Stația Spațială Internațională (ISS).
„Sunt mândru de toate realizările mele, dar sunt cel mai mândru că recordul pentru durata totală a șederii umane în spațiu este încă deținut de un cosmonaut rus”, a spus Kononenko. Misiunea curentă este programată să se încheie la sfârșitul lunii septembrie, moment în care va fi înregistrat nu mai puțin de 1.110 zile petrecute în spațiu.
Oleg Kononenko și-a început cariera spațială ca inginer, conform Agenției Spațiale Europene, și a început să se pregătească pentru a deveni cosmonaut la vârsta de 34 de ani, după ce s-a alăturat unui grup selectat pentru programul ISS. Primul său zbor spațial a avut loc puțin timp după aceea, în aprilie 2008, și a durat 200 de zile.
Kononenko a declarat pentru Tass că apelurile video și mesajele îi permit să păstreze legătura, dar că a realizat cât de mult din viață a ratat, abia când s-a întors pe Pământ. ”Doar la întoarcerea acasă conștientizez că, în sutele de zile de absență, copiii au crescut fără un tată. Nimeni nu îmi va da înapoi acest timp, ceea ce este foarte frustrant”.
A mai spus că face exerciții regulat într-un efort de a contracara efectele fizice ale „insidioasei” lipse a gravitației. „Nu mă simt privat sau izolat”, a adăugat el.

Cele cinci zboruri spațiale se întind pe o perioadă de aproape 16 ani, perioadă în care progresele tehnologice au făcut ca pregătirea pentru fiecare zbor să fie mai dificilă, a spus el. „Profesia de cosmonaut devine mai complicată. Sistemele și experimentele devin mai complicate. Repet, pregătirea nu a devenit mai ușoară.”
Chestionat cu privire la posibilitatea unui al șaselea zbor în spațiu sau dacă este măcar interesat, acesta a spus: ”Viitorul va decide. Nu îmi place să fac presupuneri; prefer să vorbesc despre rezultatele care există astăzi. Voi încerca să îmi continui munca în mod profesionist și cu plăcere.”
Oleg Kononenko a fost întrebat și despre experiența pe Stația Spațială Internațională, despre principalele dezavantaje și probleme ale stației. ”Cel mai problematic lucru, în opinia mea, este multifuncționalitatea modulului de servicii al segmentului rus al ISS. Într-un singur modul se întâmplă totul: facem exerciții, mâncăm, folosim toaleta, efectuăm lucrări tehnice, facem fotografii și efectuăm cercetări. Există și cabine pentru dormit și relaxare. Pentru a asigura confortul astronauților, ar trebuie create module specializate pentru nevoi și sarcini specifice.”
ISS este unul dintre puținele proiecte internaționale în care Washingtonul și Moscova continuă să coopereze îndeaproape de la invazia Rusiei în Ucraina. Roscosmos a anunțat în decembrie că parteneriatul pentru misiuni spațiale împreună cu NASA a fost prelungit până în 2025.