Tech&ITȘtiri

Prăbușirea Twitter sub conducerea lui Elon Musk: ne holbăm la sfârșitul platformei?

Chiar nu mă așteptam ca lucrurile să ia o asemenea întorsătură de situație în toată saga Elon Musk-Twitter. După mai multe luni pline de tensiuni și procese, cel mai bogat om al lumii a cumpărat platforma pentru suma de 44 de miliarde de dolari, dar asta știai deja.

Ce e posibil să nu știi este că planul lui Musk la cârma Twitter nu a fost atât de bine primit de angajații companiei. În afară de faptul că noul CEO Twitter a concediat direct mai mult sau mai puțin jumătate din cei 7.500 de angajați, se pare că mai mulți vor pleca de bunăvoie.

Conform presei internaționale, care a obținut mai multe declarații fie de la oameni care încă mai activează în companie, fie de la persoane concediate, Elon Musk le-a trimis angajaților un ultimatum: fie vor să lucreze ore mai multe și mai intense, pentru a realiza ceea ce el numește „Twitter 2.0”, fie vor pot pleca.

Mai mult, se pare că Musk le-a zis angajaților că nu acceptă nimic mai puțin decât performanța absolută și că lui nu îi este teamă de plecările masive de după ultimatum, pentru că „cei mai buni oameni vor rămâne”. În tot acest timp, șeful rețelei postează cum platforma a înregistrat un nou număr record de accesări.

Poate că unii intră pe Twitter doar ca să vadă cum platforma este distrusă de un singur om. Poate alții intră pentru că face parte din dieta lor de social-media. Cert este că, până luni, angajații care au mai rămas în companie nu mai pot intra… în sediu. Conform BBC, toate birourile Twitter au fost închise fără ca un motiv să fie comunicat. Kinda fishy.

Experții spun că numărul angajaților care vor rămâne după ultimatumul lui Musk va fi sub 2.000, o fracțiune din cei 7.500 de oameni care lucrau la Twitter în era dinainte de Elon Musk. Cert este că situația este foarte tensionată, și tare-mi e că asistăm la sfârșitul rețelei sociale.

Tudor Bostan

De la compunerile din clasele primare citite în fața clasei, până la timpul meu petrecut în presă, de mic am avut o pasiune pentru scris. Sunt student la o facultate de inginerie iar la Zona redactez știri din gaming și tech, presărate cu câte o recenzie pe ici-colo. Când nu scriu pentru site, mă prinde soarele dimineții în World of Warcraft sau în orice alt joc bun lansat recent.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button