TECHTech&ITTelefoane

TSMC se așteaptă ca cipurile de 7 nm să reprezinte 20% din veniturile anului 2019

Compania Taiwan Semiconductor Manufacturing (TSMC) a organizat o întâlnire cu investitorii, anunțând că până la sfârșitul anului 2018 vor fi lansate mai mult de 50 de modele de cipuri de 7nm.

Creșterea interesului pentru noul proces de producție va majora cota de venit cu până la 20% pentru noul proces numai în trimestrul 4 din 2018, acumulând aproape 10% din veniturile pentru intreg anul calendaristic.

Directorul companiei CC Wei a anunțat ca așteptările proprii vizeaza o cotă totală de 20% din vânzările de cipuri de 7nm în 2019, când majoritatea clienților săi, Apple, Huawei și Qualcomm se vor baza pe prima generație a acestui proces. TSMC va include o versiune îmbunătățită cu EUV în 2019 care va intra în producția de masă în 2020. Aceasta înseamnă că este puțin probabil să vedem o tehnologie de proces mai mică care sa se lanseze în următorii doi ani, dar macar vom vedea o îmbunătățire.

Analiștii pieței de cipuri se așteaptă ca Qualcomm să treacă de la Samsung la furnizorul taiwanez pentru sistemele sale din seria Snapdragon 800 de generatie noua. Alți clienți cheie pe care TSMC ii așteaptă să semneze un contract sunt AMD, Nvidia, Xilinx, împreună cu „un număr de dezvoltatori de chip-uri AI„.

Deși viitorul pare luminos, TSMC a înregistrat o revizuire a creșterii veniturilor, care a scăzut de la 7-9% la 6,5% fata de estimări, datorita scaderii interesului pentru minat cryptomonede. Compania se așteaptă să înregistreze venituri in ultimul trimestru în jurul valorii de 9,4 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o îmbunătățire de 10% față de trimestrul precedent.

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button