GamingRSS PaginaDeMedia

Trișorii de pe Vanguard riscă să piardă accesul la toate jocurile din franciza Call of Duty

Zilele de glorie ale celor care se lăudau cu hack-uri în jocurile Call of Duty sunt numărate. După ce mii de trișori au fost prinși și loviți cu sfântul ban, dezvoltatorii au hotărât să implementeze un nou sistem anti-cheat. Ricochet Anti-Cheat a primit o nouă versiune kernel care a fost introdusă inițial pentru Warzone, urmând ca în decembrie să fie aplicată și serverelor celui mai nou joc din serie, Vanguard.

În postarea destinată noutăților cu privire la sistemul anti-cheat, RICOCHET explică și noile măsuri care vor fi luate pentru a-i descuraja pe toți cei care se cred mai presus decât muritorii de rând în meciurile de Call of Duty Vanguard. Este vorba despre un security enforcement policy actualizat, prin care trișorii riscă să-și piardă accesul la toate conturile înregistrate. Pe lângă asta, orice încercare de a ascunde identitatea hardware sau de a crea un cont fals constituie un motiv pentru abaterea banhammerului în creștetul vinovatului.

Însă nu asta este partea cea mai serioasă, ci următoarea mențiune, care se referă la faptul că cei prinși în tentative extreme de fraudă riscă să piardă accesul la TOATE jocurile din franciza Call of Duty, adică cele mai vechi, cele prezente, dar și orice alt joc din viitor.

Deci, dacă nu ești cuminte, nici că mai pupi vreun Call of Duty, fie el Modern Warfare, Infinite Warfare, Warzone, până și CoD-ul din 2005, care încă mai mișcă! Ah, da, și orice alt titlu care va fi lansat în viața asta. Așa că gândiți-vă de două ori înainte să vă dați mari cu no clip, wall hacks sau alte exploit-uri!

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button