Știri IT

TP-Link îți oferă Internet în toată casa cu sistemul mesh Wi-Fi 6 Deco X50

Deco X50 de la TP-Link le oferă utilizatorilor viteze rapide, de până la 3.0 Gbps, 4 stream-uri cu mai puțin lag, viteze Gigabit prin cablu și conectivitate neîntreruptă în întreaga casă. Este un sistem mesh Wi-Fi 6 Dual-Band Gigabit AX3000, recomandat pentru locuințe cu trei sau patru camere. Acesta oferă acoperire wireless integral de până la 420 m2 (varianta cu două unități). În același timp, rețeaua poate conecta până la 150 de dispozitive simultan, toate beneficiind de aceeași conexiune stabilă. 

Sistemul mesh Deco X50 vine echipat o gamă largă de tehnologii care să îmbunătățească experiența utilizatorilor și rețelele acestora. Tehnologia AI-Driven Mesh se asigură de aceste lucruri, prin capacitatea de a învăța inteligent mediul de operare al rețelei pentru a oferi o rețea Wi-Fi unică pentru fiecare locuință.

Un alt avantaj al rețelei mesh oferite de Deco X50 este tehnologia Seamless Roaming prin intermediul căreia unitățile Deco lucrează împreună pentru a forma o singură rețea Wi-Fi, cu un singur nume, astfel încât dispozitivele utilizatorilor se vor conecta automat cea mai rapidă unitate Deco pe măsură ce se deplasează prin casă, oferind o experiență fără întreruperi.

TP-Link Deco X50

Deco X50 integrează mai multe soluții inteligente

Dacă o unitate Deco X50 are o problemă, funcția Self-Healing asigură redirecționarea automată a datelor prin intermediul celorlalte unități Deco pentru a asigura conectivitatea online, iar funcția Adaptive Path se asigură că sistemul mesh alege în mod dinamic cea mai bună rută și bandă pentru datele utilizatorilor, garantând o conexiune rapidă indiferent de locul în care se află utilizatorul în casă.

Întreaga rețea mesh formată de Deco X50 beneficiază de protecție completă prin intermediul kit-ului de funcții integrate al TP-Link HomeShield. Acesta detectează automat riscurile online pentru a proteja intimitatea și dispozitivele conectate, alege intervalul de timp petrecut pe Internet și blochează conținutul nepotrivit prin Control Parental, prioritizând nevoile de bandă pentru a obține viteze mai mari pentru activitățile solicitante, precum gaming sau streaming 4K.

Nu în ultimul rând, datorită latenței reduse și a vitezelor mari, utilizatorii se pot bucura de experiențe de gaming sau conferințe video mult mai fluide în timp ce tehnologiile BSS Color și Beamforming se asigură că reduc numărul de conflicte Wi-Fi, iar semnalul este concentrat în zonele esențiale, pentru cea mai bună experiență.

TP-Link Deco X50

 

Prin intermediul aplicației Deco, disponibilă și în limba română, instalarea și pregătirea rețelei sunt mai simple ca niciodată. Utilizatorii trebuie doar să scoată unitățile Deco din cutie, să instaleze aplicația, apoi să urmărească instrucțiunile afișate pe ecran. Apoi, aceasta se va ocupa de restul și va pregăti rețeaua în doar câteva minute. De asemenea, aplicația Deco permite administrarea ușoară a rețelei Wi-Fi chiar și de la distanță.

Deco X50 este compatibil cu asistentul vocal Alexa, care permite gestionarea dispozitivelor prin comenzi vocale, oferind utilizatorilor o experiență simplă, rapidă și inteligentă, în special pentru cei care vor să adopte un sistem smart home cât mai integrat.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button