Total War: Three Kingdoms va sosi în luna martie

După două popasuri prin lumea colorată și infestată cu șobolani ai lui Warhammer, Creative Assembly a decis să ne ofere și o nouă epopee istorică, plasată în era celor trei regate: Wei, Shu și Wu, în Total War Three Kingdoms.
Pare cam bizar că le-a luat atât de mult timp să facă un joc Total War, având în vedere că în fiecare dintre ele aveau până acum câte un citat de la Sun Tzu. Acțiunea jocului este plasată cam la 600 de ani după moartea celebrului general, într-o eră destul de des redată în jocuri precum cele din Romance of the Three Kingdoms, care împarte la partea strategică un număr de asemănări cu seria de față. În cazul în care vă întrebați, Romance of the Three Kingdoms este cu vreo 15 ani mai veche decât seria Total War.
Ambele jocuri oricum se bazează pe romanul celebru din secolul XIV, motiv pentru care Total War va avea un mod de joc numit „Romance” în care generalii vor avea puteri speciale pe care le pot folosi la devastarea unor armate întregi. Un mod clasic va fi disponibil pentru cei care preferă ceva mai multă autenticitate istorică.
În orice caz, Total War: Three Kingdoms va fi disponibil în ziua de 7 martie 2019 pentru Windows, variante de MacOS și Linux urmând să apară ceva mai târziu.