Cele mai bune jocuri din prima jumătate a lui 2025, sau ce să te joci dacă te ascunzi în casă de căldura de afară

A venit vara! Dar cred că știți asta, că deja ne-am topit la 40+ de grade ca niște slushie-uri uitate în soare. Dar hei, avantajul gamerilor? Avem scuza perfectă să ne baricadăm în casă, cu aerul condiționat pe treapta „Antarctica” și un controller în mână.

Și pentru că 2025 a fost un an fierbinte nu doar la propriu, ci și în gaming, astăzi facem o trecere în revistă a celor mai tari jocuri lansate în prima jumătate a anului. Ai backlog cât pentru trei vieți? Nicio problemă, îți dau eu cele mai bune titluri de adăugat pe listă. Sau poate… chiar de început acum.

Kingdom Come: Deliverance II te face să trăiești ca un peasant

Dacă te-ai întrebat vreodată cum ar fi să fii un simplu băiat de la țară într-un Ev Mediu în care singura formă de entertainment era supraviețuirea… Kingdom Come II îți răspunde fără menajamente. Și o face pe larg.

Jocul ăsta nu te ține de mână, nu-ți dă hărți pline de puncte de interes și nu-ți spune “du-te acolo și salvează lumea.” În schimb, îți spune: “ți-e foame, du-te și vânează; ai haine rupte, du-te și coase-le; ai luat o sabie în coaste, caută un medic că altfel dai colțul.” Asta e viața în Boemia secolului XV – frumoasă, dură și incredibil de captivantă.

Povestea e o continuare directă a primului joc, dar nu îți face griji dacă nu l-ai jucat. Narativa e construită astfel încât să nu te simți pierdut, iar personajele și evenimentele îți oferă contextul necesar fără să te bombardeze cu “previously on…”.

Dar ce m-a dat cu adevărat pe spate e senzația de autenticitate. Lumea pare vie, nu ca un decor în care te plimbi tu, ci ca un ecosistem în care ai aterizat întâmplător. Satele au un ritm propriu, oamenii au treburi iar timpul trece. Și cu cât te afunzi mai tare în poveste, în side quest-uri, în bătăi de taverne sau în dueluri pe câmpuri de iarbă, cu atât te simți mai acolo.

Sfat de la mine: nu te arunca direct în bătălii ca-n Skyrim că n-o să-ți fie bine. Ai grijă ce mănânci, unde dormi, cum te îmbraci și, mai ales, cu cine te iei la harță. Că poți să începi ziua ca un băiat liniștit și s-o termini spânzurat de un copac. Kingdom Come: Deliverance II e pentru cei care vor un joc masiv, intens dar lent. Totuși, dacă ai răbdare, vei fi recompensat cu una dintre cele mai autentice și intrigante experiențe RPG din ultimii ani.

Split Fiction, pentru că shared fun is double fun!

Hai să schimbăm total tonul. Dacă Kingdom Come e despre realism și durere medievală, Split Fiction e fix opusul: colorat, inventiv și super entertaining. După It Takes Two, care a luat GOTY-ul în 2021, cei de la studioul suedez Hazelight purtau niște așteptări uriașe pe umeri. Și din fericire, le-au dus. Ba chiar le-au și aruncat un pic în aer, just for fun.

Split Fiction e genul de joc co-op care nu doar că îți cere să colaborezi, dar o face într-un mod surprinzător de bine gândit. Nivelele sunt construite astfel încât fiecare jucător are o sarcină diferită, unghiul lui de joc și o parte separată din poveste. Asta înseamnă că nu faci mereu același lucru ca partenerul tău, o critică pe care destule jocuri din acest spațiu o atrag.

Gameplay-ul e fluent, divers, și sincer? Foarte mișto. Level design-ul e excelent și jocul chiar știe cum să păstreze echilibrul între puzzle-uri, acțiune și umor. Povestea nu-i chiar la nivelul lui It Takes Two, dar ăla e un standard greu de bătut, iar când gameplay-ul e atât de bun, nici nu mai contează așa tare. Dacă ai un +1 și vreți o aventură de 30 de ore, adaugă-l pe listă!

DOOM: The Dark Ages este doza de dopamină garantată de care ai nevoie

Ok. Acum respiră adânc. Și imaginează-ți un DOOM… cu armură medievală. Un DOOM în care ai un scut care se întoarce ca cel al lui Captain America și care sfâșâie tot ce-i stă în cale. Cam așa e DOOM: The Dark Ages. Și e absolut glorios. Nu se joacă cu narațiuni complexe, nu îți dă timp să te întrebi de ce ești acolo. E simplu: intri, omori, te miști, sari, explodezi, reîncarci, și omori din nou, totul la 200 de kilometri pe oră. DOOM e aici ca să-ți spună: “nu gândi, doar simte.”

Ceea ce m-a surprins e cât de bine reușește jocul să îmbine vibe-ul medieval cu ADN-ul clasic DOOM. Nu pare forțat și nu pare un „concept de marketing”, ci o evoluție firească, dar fresh. Armele, inamicii și boss-ii uriași sculptați parcă din iadul gotic al lui Dante – totul se potrivește. Nu zic că e cel mai „inteligent” joc din listă, dar e poate cel mai satisfăcător din punct de vedere al gameplay-ului pur. Dacă vrei să te deconectezi complet, să dai play la niște heavy metal și să distrugi creaturi groaznice cu o bucurie copilărească în ochi, DOOM: The Dark Ages e doza de dopamină de care ai nevoie.

Ah, și da – e pe Game Pass. Deci nu ai nici scuza clasică „meh, poate altă dată.”

Death Stranding 2 pentru momentele când parcă ai vrea să ieși pe afară

Bine , oprește DOOM-ul și lasă scutul jos pentru că Death Stranding 2: On the Beach e genul ăla de joc care nu doar că îți cere răbdare, dar îți și răsplătește fiecare moment de liniște cu ceva… neașteptat. Nu e un joc pentru cei care vor „acțiune pe secundă”, ci pentru cei care vor o experiență, un film interactiv, un road trip post-apocaliptic în care fiecare pas contează. Da, și literal, și metaforic.

Jocul continuă povestea lui Sam Bridges, dar într-un mod mult mai personal și mai încărcat emoțional. Kojima s-a jucat din nou cu idei abstracte, simboluri și povești care par desprinse dintr-un vis ciudat, dar cumva funcționează și a reușit să transforme o simplă livrare din punctul A în punctul B într-o aventură pe care o ții minte ani de zile.

Gameplay-ul e similar cu primul, dar mult mai rafinat. Echipamentul e mai divers, vehiculele mai utile, iar peisajele… o nebunie. Vorbim despre un joc care știe să te lase să respiri, să te bucuri de liniște, să te simți singur. Și apoi, când ai uitat că e un joc, îți dă o melodie ambientală care îți rupe sufletul în două, fix când ajungi la un vârf de munte.

Are și lupte, are și secvențe intense, dar nu ele sunt scopul. Death Stranding 2 e despre conexiune, despre decizii grele, despre umanitate într-o lume dezumanizată. Și da, e ciudat. Dar e o ciudățenie frumoasă. Dacă ești genul de gamer care savurează o experiență profundă, artistică, unde gameplay-ul e doar o parte din puzzle, Death Stranding 2 e un joc pe care n-ai voie să-l ratezi vara asta.

Clair Obscur: Expedition 33 a redefinit așteptările pentru un joc indie

Probabil cel mai surprinzător joc de pe lista asta, Clair Obscur: Expedition 33 e genul de titlu care vine de nicăieri și îți rămâne în cap luni întregi. Și nu doar pentru că e frumos, ci pentru că reușește să îmbine stilul artistic, gameplay-ul complex și povestea tulburătoare într-un mod extrem de rar pentru un joc indie.

Premisa e simplă: în fiecare an, un zeu șterge din existență toți oamenii care au o anumită vârstă, în continuă scădere, iar tu faci parte dintr-o expediție care vrea să pună capăt acestui ciclu și să salveze omenirea de la o moarte lentă dar garantată. Și cu cât înaintezi, cu atât lumea devine mai bizară, mai poetică și mai… obsedant de frumoasă.

Sistemul de luptă e turn-based, dar nu clasic. Ai input-uri în timp real care au nevoie de timing precis și faci acțiuni care te țin mereu atent. Nu e genul de joc în care apeși „attack” și te uiți pe TikTok în timp ce personajele dau cu sabia. Fiecare bătălie cere atenție și strategie, iar asta face sistemul de combat să fie unul dintre cele mai satisfăcătoare din 2025.

Grafic vorbind, jocul e un tablou în mișcare. Culori pastelate, umbre delicate, arhitectură de vis și personaje pictate parcă cu pensula unui artist francez nebun. Și toate astea susținute de o coloană sonoră care în opinia mea bate multe producții AAA.

Da, are și minusuri. Unele personaje secundare sunt cam subțirele, povestea are câteva hopuri de ritm și, uneori, performanța tehnică suferă – mai ales pe PC-uri mai vechi. Dar e genul de joc în care vrei să treci peste astea pentru că tot restul e atât de bun, astfel micile scăpări devin aproape parte din farmecul lui. Dacă vrei ceva complet diferit de ce ai jucat până acum, ceva care îți gâdilă imaginația și-ți provoacă mintea, Clair Obscur: Expedition 33 e un titlu pe care ar trebui să-l joci vara asta.

Mențiuni onorabile

Cu toate că nu a fost revoluția pe care mulți fani o cereau, trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului și să spunem faptul că Assassin's Creed Shadows nu este un joc rău. Mecanicile de stealth sunt, după părerea mea, cele mai bune și mai complexe din întreaga serie, adiția bătăliilor corp la corp prin Yasuke nu m-a deranjat prea tare iar din punct de vedere estetic, Shadows arată sublim.

Problemele apar atunci când sapi mai mult sub stratul inițial arătos al jocului însă. Lumea deschisă încă se simte destul de repetitivă, în special în a doua jumătate a campaniei, iar campania în sine are câteva zone cam plictisitoare sau neinspirate. Asta nu înseamnă că povestea din Assassin's Creed Shadows este teribilă, și cred că dacă ești un fan al Japoniei feudale îți va plăcea, dar se putea ceva mai bine din punctul meu de vedere. Cu toate astea, părerea mea este că Shadows merită atenția ta, chiar dacă nu este cap de listă în materie de calitate.

A doua mențiune onorabilă îi revine lui Oblivion Remastered, un titlu care a venit pe nepregătite dar care a demonstrat că un joc vechi din 2006 încă poate avea appeal, dacă este adus în epoca modernă din perspectiva graficii. Nu am să explic prea mult de ce Oblivion este un joc mișto, cei care l-ați jucat probabil că știți deja asta și nu aveți nevoie de convingere, dar ce voi spune este că, dacă nu l-ai jucat până acum, merită să îi acorzi o șansă și să experimentezi pe pielea ta unul dintre cele mai reușite și mai influente jocuri RPG din ultimele două decenii.

Ultimul dar nu cel din urmă joc care simt că merită o mențiune este Dune: Awakening, un survival MMO dezvoltat de Funcom care a reușit să pună stăpânire pe întreg biroul prin stilul de joc addictive și prin lumea necruțătoare. Un alt factor important este că Dune: Awakening nu încearcă să adapteze universul lui Frank Herbert într-un joc, ci invers. Mecanicile jocului au fost gândite from the ground up pentru a avea sens în această lume, iar elementele caracteristice ale universului au fost nu doar păstrate, ci urmate cu sfințenie.

Este un joc făcut de oameni pasionați, care înțeleg pe deplin materialul sursă, lucru pe care, din păcate, nu îl vedem prea des. De cele mai multe ori companiile se agață de un IP mare și îl modifică până în punctul în care devine de nerecunoscut, dar nu este cazul și aici. Una peste alta, dacă ești fan al jocurilor survival și vrei să îți adâncești colții în așa ceva, Dune: Awakening este o variantă a naibii de bună.