PC

TEST: Top Coolere pana in 200RON

Este vara, si una dintre problemele detinatorilor de PC-uri este racirea, mai ales racirea unui procesor high-end. In timp ce performantele procesoarelor cresc, odata cu ele creste si caldura emanata de catre acestea (TDP), pe langa acest lucru mai adaugam si capabilitatile ridicate de overclocking ale multor procesoare, care emana si mai multa caldura odata cu cresterea frecventei si a voltajului. Desi racirea traditionala pe aer a ajuns la un maxim tehnologic, producatorii inca nu au de gand sa renunte la ea, si continua sa fabrice solutii pe aer. Evident este un lucru bun pentru toti consumatorii, in special cand concurenta este mare, iar producatorii se bat si la capitolul pret. Pentru majoritatea utilizatoriilor de PC-uri o racire pe aer este mai mult decat suficienta pentru a mentine temperatura procesoarelor la o valoare cat mai scazuta, desi exista si solutii de racire pe apa, pentru utilizatorii mai exigenti. Cu toate acestea, sunt pe piata variante pe aer capabile chiar sa le depaseasca pe multe din cele cu lichid. Overclockingul astazi nu mai este ca in trecut: acum fac asta din distractie, iar aceasta posibilitate este la indemana pentru oricine are un procesor deblocat si o placa de baza buna.

Din cauza ca pe piata exista foarte multe solutii de racire pe aer, utilizatorul poate deveni confuz la alegerea unui cooler bun, asa ca v-am ales noi astazi sase coolere sub 200RON, unul mai bun ca altul. Iata si candicatii: ZEROtherm Zen FZ120, Thermaltake Contac 30, Thermalright True Spirit 120M (BW), Zalman CNPS10X Performa, Deepcool Gamer Storm Devour Lucifer si Thermalright Macho 120.

Pentru testare am folosit un procesor Intel Core i7-4790k tactat la 4.6GHz cu voltajul setat la 1.41v pe o placa de baza AsRock Z97 Extreme 4. Metoda de test este una simpla, am folosit o pasta termoconductoare Arctic Cooling MX-4 si pentru stresarea procesorului am folosit Prime95 timp de 5 minute. Turatia ventilatoarelor a fost setata folosind un fan controller. In prima faza de testare am folosit ventilatoarele stock ale fiecarui cooler: in idle au fost setate la minim iar in stress au fost puse la turatie maxima. Pentru a elimina o eventuala lipsa de performanta din partea ventilatoarelor stock am folosit si o configuratie de unu si doua ventilatoare Everflow de 120mm care au un flux de aer de 90CFM. Temperatura ambientala in timpul testelor a fost de 30°C. Trebuie sa mentionez ca la temperatura de 100°C procesorul intra in Throttle, acest lucru insemanand ca isi scade automat frecventa pentru a nu depasi aceasta temperatura.

Acum vreau sa va spun cateva detalii despre fiecare cooler in parte. Am sa incep cu ZEROtherm Zen FZ120. Acesta este un cooler destul de cunoscut pe piata, cu patru heatpipe-uri, o inaltime de 154mm si o greutate de 670 de grame, iar producatorul ne precizeaza ca acesta poate dispersa peste 150Watt TDP. Baza acestuia este din cupru, ventilatorul stock are o turatie minima de 1100RPM si maxima de 1800RPM.

Thermaltake Contac 30 este un cooler cu o baza DHT (Direct Heatpipe Touch), cu trei heatpipe-uri cu o grosime de 8mm fiecare si poate transfera pana la 180Watt TDP. Acesta cantareste 558 de grame si suporta toate socketurile AMD sau Intel. Ventilatorul stock poate ajunge pana la 2000RPM si ofera un flux de aer de 72CFM.

Thermalright True Spirit 120M (BW) este un cooler foarte interesant, o sa vedeti in teste si motivul. Cantarind 625 de grame, acesta are un numar de patru heatpipe-uri cu o grosime de 6mm fiecare. Baza este nichelata, cu un design convex, identica cu baza lui Thermalright Macho 120, si chiar si sistemul de prindere este identic cu al modelului mentionat mai devreme.

Zalman CNPS10X Performa este cooler care are cinci heatpipe-uri. Lamelele de aluminiu au un design interesant, partea din mijloc semanand cu niste valuri. Greutatea acestuia este de 748 de grame, iar baza este din cupru. In pachet gasim un calbu care are pe el un rezistor, care se poate folosi pentru a reduce turatia maxima a ventilatorului de la 2000RPM la 1300RPM.

Deepcool Gamer Storm Devour Lucifer este un cooler imens, chiar mai mare decat Thermalright Macho 120, greutatea lui fiind de „doar” 1079 grame. Are sase heatpipe-uri cu grosimea de 6mm, producatorul laudandu-se ca acest cooler poate disipa pana la 300Watt TDP.

Thermalright Macho 120 este un cooler care are o inaltime de 162mm si o greutate de 806 grame, baza acestuia fiind nichelata si convexa. Are un numar de cinci heatpipe-uri cu o grosime de 6mm si este competitorul direct al lui Gamer Storm Lucifer.

In idle Gamer Storm Lucifer si Thermalright Macho 120 au reusit sa tina procesorul la o temperatura de 35°C, cu un grad mai sus se afla ZEROtherm Zen FZ120, Thermalright True Spirit 120M (BW) si Thermaltake Contac 30, si avem si un inceput destul de prost pentru Zalman CNPS10X Performa care a avut 38°C in idle.

Top Coolere sub 200ron IDLE Temp

In full load folosind coolerul stok, Gamer Storm Lucifer castiga detasat batalia obtinand 94°C in timp de rivalul sau Thermalright Macho 120 a obtinut 96°C; imediat dupa acesta, pe locul trei, se claseaza Thermalright True Spirit 120M (BW) cu 97°C, (foarte impresionant acest cooler). Pe locul patru, la limita de Throttling se afla ZEROtherm Zen FZ120 cu o temperatura de 99°C. Pe ultimele locuri se afla Thermaltake Contac 30 si Zalman CNPS10X Performa care au ajuns la temperatura de 100°C.

Top Coolere sub 200ron Full Load Stock Fan Temp

Sa vedem acum rezultatele dupa ce am schimbat ventilatoarele stock cu unele care au un flux mai mare de aer. Pe primul loc ramane tot Gamer Storm Lucifer, acesta reusind de aceasta data sa tina procesorul in 90°C, pe locul doi se afla Thermalright Macho 120 cu 91°C, pe locul trei Thermalright True Spirit 120M (BW) cu 93°C, pe locul patru ZEROtherm Zen FZ120 cu 96°C, pe locul cinci Thermaltake Contac 30 cu 97°C iar pe ultimul loc si la limita de throttle este Zalman CNPS10X Performa cu 99°C. Vedem o crestere a performantelor din partea tuturor, cea mai mare crestere fiind de 5.5% pentru Thermalright Macho 12 iar ce-a mai mica este de 1% obtinuta de Zalman CNPS10X Performa.

Top Coolere sub 200ron Full Load 90CFM Fan Temp

Pentru a stoarce tot ce se poate din aceste coolere am pus doua ventilatoare cu flux de aer de 90CFM in configuratie push-pull. Acum clasamentul se mai schimba putin, dar pe primul loc ramane Gamer Storm Lucifer cu 87°C, acum locul doi este ocupat de Thermalright True Spirit 120M (BW) cu 88°C, pe locul trei se afla Thermalright Macho 120 cu 89°C, pe locul patru se afla ZEROtherm Zen FZ120 cu 93°C, pe locul cinci avem Thermaltake Contac 30 cu 95°C iar pe ultimul loc Zalman CNPS10X Performa cu 96°C. Acum vedem o scalare foarte buna a cooler-ului Thermalright True Spirit 120M (BW), acesta avand performante cu 5.6% mai mari fata de un ventilator de 90CFM. Cea mai proasta scalare a fost de 2% din partea lui Thermaltake Contac 30.

Top Coolere sub 200ron Full Load 2x90CFM Fan Temp

Concluzii

Acum ca am ajuns la final pot spune ca Gamer Storm Lucifer este cel mai bun cooler din acest top, reusind sa obtina cea mai mica temperatura a procesorului, dar nici Thermalright True Spirit 120M (BW) nu este un cooler prost, acesta avand un potential imens daca schimbati ventilatoarele, in plus nu este voluminos sau inalt, asa ca nu trebuie sa va faceti probleme daca aveti o carcasa mica, iar pretul lui in acest moment este de 139RON. Daca nu va deranjeaza dimensiunea puteti cumpara Gamer Storm Lucifer pentru doar 159RON. Cel mai bun si cel mai simplu sistem de prindere este tot la Gamer Storm Lucifer, iar imediat dupa el se claseaza Thermalright True Spirit 120M (BW) si Thermalright Macho 120, ambele cu acelasi sistem de prindere. In schimb sistemul de prindere care ne-a facut sa urlam de nervi este al lui Thermaltake Contac 30. Dupa cum vedeti nu trebuie sa cheltuiti o avere pentru a avea o racire buna. Intr-un viitor apropiat vom reveni si cu un top de coolere pe apa.

Zona IT

ZONA IT

Articole asemanatoare

6 comentarii

  1. bine că acuma aÈ›i făcut È™i voi testul, la două săptămâni după ce mi-am luat cnps10x-ul… oh well

  2. Nu stiu cum se face ca voi ati reusit sa faceti de ras acel Zalman. Sa fim seriosi. Il tin pe un AMD FX 6300 OC la 4 GHz cu ventilator de 120 mm, altul decat cel stock, si nu depasesc 30 de grade in idle si maxim 40 in full load. Am carcasa Zalman Z9 Plus si temperatura ambientala de 27 de grade. Placa de baza este un Gigabyte GA990FXA UD3, iar pasta termo-conductoare este cea stock venita cu cooler-ul. Serios, nu stiu cum ati scos acele temperaturi uriase. Cooler-ul este prea bun. Am dat 120 lei si la banii astia nici nu pot sa ii cer mai mult. Verificat si cu degetometrul si este RECE! Doar la baza este caldut.

  3. Si totusi e slab coolerul pentru i7 4790k cu overclock la 4.6GHz si voltaj de 1.41v.

  4. Eu aș vrea să am Cooler CPU Cooler Master V8 GTS , arată orgasimic, zici că e motor de mustang, face și treabă 😀

Dă-i un răspuns lui Gabriel Cristian

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button