Top 5 – Cele mai vandute jocuri din lume!
Industria gaming-ului, cel putin asa cum o stim noi in ziua de astazi, a trecut prin multe schimbari. De la banda magnetica la disc si de la card-uri la direct download, si aceste inovatii au impins industria din ce in ce mai departe. De fapt, gaming-ului trebuie sa ii multumim pentru avansurile tehnologice pe care le-au facut procesoarele si placile video pentru PC. Daca nu exista cerere, nu exista oferta, nu? Ei bine, in aceasta saptamana am facut un top dedicat celor mai vandute jocuri din toate timpurile. Atentie: vandute, nu descarcate, pentru ca in acest fel Angry Birds ar ocupa toate locurile de la 10 la 1. Acestea fiind spuse: Top 5 – Cele mai vandute jocuri din lume!
Locul 5 cu 20 de milioane de copii vandute : The Sims 2
Sims 2 se poate spune ca s-a sprijinit partial pe succesul predecesorului, dar nimeni s-a asteptat la valul de gameri care a dat navala la acest titlu. Sims 2 a fost Farmville, inainte ca Farmville sa fie inventat. Acesta a lovit lumea jocurilor in moalele capului cu stilul sau excentric dar si prin faptul ca in anul 2000, un simulator de „viata cotidiana” nu era un lucru prea des intalnit. Pentru multi Sims a fost „o placere bolnavicioasa” pe care nu o imparaseai cu nimeni. Stiti voi de ce! Nu e de mirare ca jocul a atins usor cifra de 20 de milioane de copii vandute.
Locul 4 cu 24 de milioane: Kinect Adventures
Daca te afli printre posesorii unui Kinect, atunci clar esti familiar cu acest joc. La baza nu este nimic mai mult decat un Wii Sports cu Motion Capture, dar a reusit sa vanda 24 de milioane de copii avand in vedere ca a fost inclus in pachetul de baza cu care venea consola, dar si separat ca un produs standalone. Si printre altele, este printre putinele jocuri de Xbox Kinect care nu te fac sa iti arunci „senzorul” pe geam.
Locul 3 cu 40.24 de milioane: Super Mario Bros
Cine nu il stie pe faimosul instalator ? Este jocul care a marcat industria gaming-ului. Exclusiv la data aparitiei pentru consola NES dar disponibil si pe clona Terminator , acest joc a fost vandut in nu mai putin de 40 milioane de copii, excluse fiind casetele cu Mario de pe tarabele din Romania de la vremea aceea. Daca le luam si pe alea la socoteala cifrele ar fi muuult mai mari. Cert este ca Super Mario Bros a prins la public si isi merita locul trei printre cele mai bine vandute jocuri din istorie.
Locul 2 cu 81.64 de milioane Wii Sports
Lupta dintre Microsoft si Nintendo este castigata detasat de catre cei de la Nintendo; jocul Wii Sports a „punctat” 82 de milioane de copii vandute. Acest joc a deschis caile catre motion gaming fiind inclus la randul sau la pachet cu consola sau pus la vanzare ca un joc standalone. Asta ca sa nu mai numaram televizoarele sparte, dintii scosi, iubitele lovite si bunicile care jucau bowling. Totusi, aceasta cifra de 81.64 de milioane de copii vandute dovedeste clar cine a fost castigatorul in vanzari in aceasta generatie.
Locul 1 cu 100 de milioane: Tetris
Aparut in 1984, acesta a devenit repede cel mai cumparat si apreciat joc al tuturor timpurilor. Disponibil pe orice sistem de operare, tableta, telefon sau consola, jocul Tetris a reusit sa vanda 100 de milioane de copii, fiind un joc pe care nimeni nu il va uita si pe care cu toti l-am jucat macar odata. Drept urmare, Zon@ ii acorda un bine meritat loc in acest top. Bine, si faptul ca a fost vandut in pachet cu mult prea celebrul GameBoy, nu i-a facut un deserviciu.
Sectiunea de comentarii si pagina de Facebook va asteapta pentru pareri si opinii. Am omis cumva vreun joc?!
o singura intrebare:Cum se numeste melodia de la inceputul topurilor?
Dropkick Murphys – I’m Shipping Up To Boston
in toamna o sa intre si gta v in top 🙂 ,33 de milioane de copii livrate (ps3/x360) asta spune ceva ,oricum numarul vanzarilor nu poate fi departe
Merci mult
Deci Mario Bros a fost primul joc „pe televizor” jucat de mine vreodata si Tetris pe Gameboy ..fain top !