Tom Clancy’s Splinter Cell Chaos Theory poate fi descărcat gratuit
Toamna se numără jocurile gratis, și iată că ne trezim cu încă un cadou din partea celor de la Ubisoft. Studioul aniversează 35 de ani și vine cu această ocazie în întâmpinarea noastră, oferindu-ne un clasic al jocurilor: Tom Clancy’s Splinter Cell Chaos Theory.
Seria Splinter Cell este una din preferatele mele atunci când vine vorba de jocuri stealth. Îmi amintesc cât de mult butonam primul Splinter Cell (cel din 2002) alături de memorabilul Hitman 2: Silent Assassin (tot 2002). Jocurile erau cu atât mai captivante cu cât gameplay-ul interesant și antrenant se împletea cu un fir narativ inspirat de scrierile lui Tom Clancy, iar la vremea sa, Chaos Theory oferea tot ce-i mai bun din ambele.
Apărut în 2005, Chaos Theory duce acțiunea în 2008, considerat pe vremea aceea viitorul războaielor informatice. Tu intri în pielea lui Sam Fisher, un agent de elită, iar misiunea ta este să te asiguri că lumea nu va fi acaparată de un blackout masiv care ar putea rezulta din sabotaje, infracțiuni cibernetice și hacking.
De unde puteți descărca Tom Clancy’s Splinter Cell Chaos Theory gratuit?
La fel ca în cazul trilogiei Assassin’s Creed Chronicles, trebuie doar să dețineți un cont de Ubisoft Connect. De aici puteți naviga către pagina jocului pentru a-l adăuga permanent în librărie. Totuși, trebuie să vă asigurați că vă adăugați jocul până cel târziu 25 noiembrie, ora 15.