Tom Clancy’s Ghost Recon și Wildlands – Fallen Ghosts pot fi descărcate gratuit
Ghost Recon este una din seriile de căpătâi ale pasionaților de shootere. De-a lungul timpului, Ghost Recon s-a maturizat, aducând cu sine tot mai multe titluri, printre care și un spin-off interesant, despre care am mai vorbit pe aici.
Și pentru că seria schimbă prefixul și își serbează aniversarea cu numărul 20, Ubisoft a vrut să ne facă un cadou foarte frumos, care sigur îi va atinge pe suflet pe nostalgici și veterani. Tom Clancy’s Ghost Recon Întâiul (care l-a înnebunit chiar și pe John Romero) poate fi descărcat gratuit. Lansat în 2001, primul Ghost Recon duce acțiunea într-un viitor apropiat (la vremea aceea), adică în 2008, unde o divizie specială – Ghosts – trebuie să oprească un conflict care amenință soarta lumii.
Ghost Recon i-a impresionat pe mulți de la vremea aceea datorită realismului său destul de rar regăsit în alte jocuri. Alături de acesta, sistemul multiplayer(cu șase moduri) permitea alergătura pe aceeași hartă a până la 36 de jucători, iar campania asigura 23 de misiuni unde puteai folosi diverse arme și echipamente.
De unde puteți descărca gratuit Ghost Recon?
Cu ocazia acestei aniversări, Ubisoft oferă gratuit GR pe platforma Ubisoft Connect. Trebuie doar să dețineți un cont și să accesați pagina produsului (nu vă speriați dacă primul thumbnail indică BUY). Alternativ, puteți intra direct spre giveaway AICI.
În completarea acestui dar vine și Fallen Ghosts, un DLC pentru Ghost Recon Wildlands, lansat în 2017. Fallen Ghosts crește tensiunea din timpul misiunilor, adăugând un obiectiv principal nou, dar și abilități și arme suplimentare. Similar primului GR, acest DLC poate fi descărcat gratuit AICI.
ATENȚIE! Oferta este valabilă până pe 11 octombrie la ora 19:00!