Gaming

Tineti-va agenda socio-politica departe de jocurile video!

Sunt gamer de cand ma stiu. Iubesc acest mediu si pot spune ca jocurile mi-au definit personalitatea, felul in care gandesc, viteza de reactie si capacitatile de a lua decizii. Gaming-ul, pentru mine, este evolutia naturala a jocurilor de carti si a boardgame-urilor si permite multor oameni sa se rupa de viata de zi cu zi si sa evadeze intr-o lume paralela, virtuala. Aici avem tot ceea ce ne trebuie pentru a ne putea simti ca adevarat eroi, sau ca niste pisici speriate de bombe (daca iti place sa joci Slender Man la 2 noaptea doar cu lumina monitorului drept companion :). Sunt tipuri si tipuri de gameri, dar un grup destul de proeminent, originar de undeva din San Francisco, incearca de cativa ani sa asasineze acest gen. De fapt, asasinare nu este un cuvant potrivit, mai degraba sterilizare si slefuire pana cand jocurile ajung sa se conformeze unei agende politice sau sociale, este o descriere mai exacta.

Critica argumentativa sau argumentare selectiva? Ad hominem

Gaming-ul, ca orice alt mediu, este supus criticii. Eu sunt un critic al acestui gen si fac asta pentru ca il iubesc. Atunci cand critic un joc nu o fac pentru ca vreau sa imi impun agenda sociala sau politica. O fac pentru ca doresc sa informez intr-un mod obiectiv un posibil cumparator, adaugand si o doza de subiectivisim pentru ca… nu poti scrie un review din punctul altcuiva de vedere! Daca in trecut notele acordate erau subiect de controversa, note la care Zon@ a renuntat in cazul jocurilor, acum, felul in care acestea sunt „criticate” si analizate in afara tarii este supus altor standarde.

Din ce in ce mai des vad review-uri „politically correct”, sterile, lipsite de substanta, dar pline ochi de pareri „sociale” cum ca un personaj e prea misogin, ala e prea gay si lista continua. Nu inteleg cum aceasta forma de critica ar putea fi relevanta in contextul unui joc, din moment ce aceea este directia narativ-artistica pe care creatorii au ales-o. M-am facut si eu vinovat de acest gen de critica in trecut, motiv pentru care imi fac mea culpa cu acest articol (review-ul meu la GTA 5 de la vremea aparitiei). Totusi, comparativ cu alte critici de afara, am incercat sa fiu cat se poate de echilibrat. Nu am adus in discutie sentimentele vreunei minoritati vizate, precum transexualii, sau structura sociala organizata pe clase. Lucru pe care il vad din ce in ce mai des afara. Jocurile sunt o forma de evadare din real. Daca incepem sa supra-impunem „realitatea” si peste acest mediu, lucruri cu adevarat groaznice se vor intampla.

Diferentele intre genuri.vs.PNG

Hai sa punem in ring, mental, doua medii similare. Ambele incurajeaza creativitatea, ambele genereaza venituri uriase si ambele au critici extrem de vehementi sau activisti pentru dreptul la libera exprimare indiferent de forma sa – filmele si jocurile. Iar cel mai bun exemplu pe care il pot da aici sunt filmele Horror vs jocurile Horror. Doua genuri adulate, aplaudate si care aduc sute de milioane dezvoltatorilor si producatorilor. Iar aici voi compara Martyrs, un film de provenienta franceza si Manhunt 2, un joc care a fost boicotat si aratat cu degetul pentru ca este… prea violent! Daca punem in balanta Martyrs si Manhunt 2, Martyrs castiga la toate capitolele din punct de vedere al violentei si al reprezentarii grafice a acesteia, in felul in care portretizeaza femeia ca obiect, si „masculul” ca puternic si determinat. Manhunt 2 este pur si simplu violent dar nu si prost scenarizat, are un arc narativ bun, desi este unul dintre acele jocuri care a intrat in istoria gamingului… doar pentru ca este violent si pentru ca lumea a dorit sa il joace din acest motiv.

Un alt exemplu recent se refera la Audition si Bioshock, doua creatii senzationale. Un film si un joc pe care le-as recomanda oricui sa le incerce. Ba mai mult, ambele au fost onorate cu premii in trecut. Cu toate astea, la Audition iti vei incorda fesele de cateva ori, sau iti vei intoarce privirea de la monitor. La Bioshock nu!

18j42rdezoy6zjpgJocurile video È™i filmele sunt ambele forme de divertisment. Ambele trebuie sa se bazeze pe interactiunea cu privitorul sau jucatorul pentru a obtine efectul dorit. Ambele se bazeaza pe felul in care spun o poveste si desfasoara firul epic. Dar ceea ce diferentieaza cele doua forme de entertainment este felul in care este prezentata actiunea. In unele jocuri poti sa dai cu masina peste trecatorii de pe strada. Intr-un film daca personajul face asta, acesta este „prezentat” cu totul altfel. In joc, aceasta alegere este pur si simplu lasata la latitudinea jucatorului, care va face ceea ce considera el ca este „moral” sa faca. Sau nu. Iar in joc ai o singura perspectiva, a ta. Nu este impusa cea a regizorului sau a directorului de imagine si nici nu este necesar vreun cadru care sa maximizeze nivelul de violenta. Astfel, diferentele majore intre cele doua medii sunt clare: perspectiva, imersiune si control. Intr-un film totul iti este livrat mura in gura. Intr-un joc, tu esti cel care controleaza actiunea si tu esti cel care decide ce si cum urmeaza sa se intample.gameover

De ce aceasta divagatie, poate un pic cam lunga? Pentru ca cititorul sa inteleaga diferentele profunde dintre un film si un joc, si de fapt intre un joc video si orice alt mediu. In jocuri noi avem controlul. Noi suntem regizori si arhitectii lumii in care jocul se desfasoara. Atunci, de ce sunt atat de blamate si supra-analizate intr-un mod in care o anumita agenda socio-politica sa poata sa fie evidentiata si supra-impusa peste firul epic al jocului, pentru a evidentia un anumit minus care altminteri nu ar exista?! In principiu… pentru a „promova” acea agenda socio-politica de care aminteam mai devreme. Intr-un joc in care ai deplin control, poti face orice. Poti sa bati acea prostituata din GTA 5 pentru a-ti lua inapoi banii. Dar la fel de bine, poti sa nu o faci. Alegerea este a ta pana la urma. Iar atunci cand cineva incearca sa-ti bage pe gat o agenda socio-politica blestemata, si iti arata ce poti/trebuie sa faci in X joc, poti pur si simplu sa-i intorci argumentul, subliniind faptul ca el, criticul „cu agenda”, in pozitia jucatorului, a recurs la aceste actiuni, intreprinzandu-le (pe toate!) pentru a-si construi propria argumentatie. Nu te pune nimeni sa dai cu masina peste pietoni. Alegerea, la finalul zilei, iti apartine.

Cunoaste mediul pe care il critici.

kratosKratos din seria God of War este un exemplu bun de dat indivizilor care incearca sa sublinieze sexualitatea crescuta in jocuri si faptul ca femeile sunt folosite „ca obiect decorativ”, iar jocurile video sunt „un club numai pentru baieti”. La suprafata, pentru cei mai putin initiati, acest lucru poate sa para incredibil de… real! Dar dupa ce cauti mai atent, lucrurile nu stau chiar asa. Kratos este unul dintre cele mai bine conturate personaje din jocuri. Nu numai ca este in mai bine de 80% dintre jocuri aproape gol, dar este intai scalvul zeilor, apoi al providentei si nu in ultimul rand, al jucatorului. Pe langa asta, in toate scenele care ilustreaza acte sexuale, femeile sunt cele care vocalizeaza placerea, Kratos fiind tacut, fiind acolo sa provoace placere, nu sa si primeasca, executand astfel „datoria de barbat”. Dar in contrapunct, atunci cand decolteul unui personaj feminin scade cativa pixeli, intreaga „oaste” de critici socially aware urla ca este vorba de supra-sexualizarea femeilor si ca asa ceva nu este permis. In concluzie, pot intreba daca nu cumva este vorba despre drepturi „mai egale” intre sexe, (si de discriminare pozitiva)?

Mario si PeachIn furioasa cavalcada de a demonstra ca un joc sau o succesiune narativa este sexista sau misogina, nici macar saracul Mario nu a scapat de critica. Seria Super Mario a fost realizata in anii ’80, iar in acea perioada realizatorii se concentrau mai mult pe gameplay si mai putin pe poveste, aceasta fiind mai degraba un gand efemer decat un obiect de dezvoltat. Totusi, „criticii sociali” nu au avut o problema in a folosi principii din „critica contemporana” pentru a-si demonstra „agenda”. Conceptul de „Domnita in pericol” a fost adus in fata publicului si defilat ca un lepros pentru a demonstra ca jocurile sunt sexiste, pentru a expune in mass-media faptul ca pana si jocurile din anii ’80 si ’90 erau sexiste si misogine. Cuvinte precum toxic, superioritate sau patriarhat au fost folosite in conjunctie cu Mario si printesa Peach!!! Dupa aceeasi logica pana si Jurnalul lui Anne Frank ar putea fi considerat toxic, pentru a argumenta ideea ca Anne Frank avea nevoie sa fie salvata! Daca stau sa supra-analizez si sa subliniez doar ceea ce-mi convine intr-o recenzie, orice poate sa vina in ajutorul argumentatiei mele. Totusi, dupa cum am spus si o sa tot sustin, agenda socio-politica a celui care face critica nu trebuie sa se suprapuna peste ceea ce „evalueaza”.

Revenind la Mario si la Peach, discutia poate continua si intr-o directie matura. Daca Peach este printesa in pericol… Mario este eroul cel mai improbabil! Analizand felul in care aceste personaje evolueaza, putem trage niste concluzii informate. Peach este in pericol, Mario vine sa o salveze. Dar daca Peach este un tel final, nu inseamna ca este automat un obiect! La fel cum nici Mario nu este un obiect, acesta incepand ca o fiinta plapanda, ca apoi sa ajunga sa arunce cu bile de foc si sa creasca. Asta ca sa nu mai mentionez ca aceste doua personaje sunt realizate pentru cei mici, iar ideea ca sunt obiecte care promoveaza sexism sau misoginism, mai ales in ochii celor mici este absurda si scarboasa!!! Pariez ca toti cei care au jucat Mario cand erau mici, s-au gandit ca Peach este un obiect si ca Mario este un porc misogin. Sunt sigur de asta! Unde dreaq mai intra de exemplu dragostea in aceasta ecuatie dragi critici intoxicati de discriminare pozitiva si spume?! Adica Mario ar trebui sa stea cu mainile in fund pentru ca printesa… sa se salveze singura, doar pentru a nu cadea in patternul de „fiinta slaba” sau „obiect”, pattern pe care voi il considerati „toxic” si discriminatoriu? Sucite minti mai aveti!

Arta este supusa criticii… dar nu si inteleasa!jocurile ca o forma de arta

Un lucru pe care l-am auzit destul de des este faptul ca jocurile pot fi considerate opere de arta si ca odata cu acest „titlu” este atasata si o critica mai atenta. Lucru cu care pot sa fiu de acord, pana in momentul in care critici „elementul social” dintr-un joc, iar criticul nu realizeaza ce critica. Dupa logica armatei de critici „anti-discriminare”, poti sa il judeci pe Raskolnikov din „Crima si Pedeapsa” al lui Dostoievski ca fiind o puslama criminala si instabila psihic, porc misogin si lepra anti-sociala care influenteaza negativ povestea, iar prezenta sa este toxica si trebuie indepartata. But… that’s not the point! O carte buna este un univers inchis, avand propriile sale reguli si contexte, nu este alba sau neagra si nu poate fi judecata conform unor standarde de comportament de common sens care au ca singur atribut faptul ca sunt… actuale. Totusi nu am vazut vreun articol recent despre asta, dar exista cel putin o duzina de detractori care analizeaza fiecare personaj din GTA 5 si il eticheteaza ca fiind misogin etc, „stereotip” sau exemplu de „asa nu”. Si intr-un fel, inteleg de ce se intampla asta! Nevoia de apartenenta la grup este extrem de mare. Daca vrei sa te asociezi cu o anumita „miscare intelectuala”, atunci lucrurile sunt destul de simple, mai ales cand ai si o agenda socio-politica. Dar asta nu te face automat un individ care practica gandirea libera 🙂

ObjectionPoti sa fii de stanga, de drepta, de centru, de lapte sau cu glazura de caramel din partea mea. Totusi, in momentul in care critici public ceva, orientarea ta nu ar trebui sa transpara in ceea ce critici. Asta tine de etica si deontologie, nu de IDEOLOGIE! Daca sanii aia sunt prea mari, cineva a fost clar un porc misogin pentru ca i-a modelat asa!!! (poate ca Mama Natura o fi si ea uneori… misogina?! Ce remarca… misogina! Each! 🙂 Ok… poate. Dar daca pastram logica firava pe care aceasta argumentatie se sprijina, atunci Ellie din Borderlands 2 ar trebui sa aiba doua bube in loc de sani, pentru a nu rani sensibilitatile unor hipsteri care nu pot face diferenta intre exprimare artistica si misoginism.

donkeykongmario_podcast1Sub acoperirea faptului ca jocurile sunt acum opere de arta, multi asa zisi critici au impus elemente care nu au ce cauta in critica unui joc. Discutam despre un mediu virtual dupa cum am spus, iar asta da „carte blanche” creatorilor sa se exprime. Un artist nu va picta diferit sau in alt stil decat cel care il reprezinta, doar pentru ca este posibil sa raneasca sentimentele unui anume grup social (Rubens… anybody?! „Dejunul in iarba” al lui Monet reprezinta… un threesome incipient?!). Totusi jocurile sunt o tinta mult mai usoara pentru asa numitii „Social Justice Warriors” pentru ca este un mediu tanar, iar aparatorii acestui gen nu au avut timp sa se coaca. Avem figuri proeminente care sa apere acest gen, dar minoritatea vocala ii intrece in raport de 1000 la 1. Iar asta ma duce la unul dintre cele mai mari neajunsuri ale prezentei „criticii socio-politice” in jocuri. Limitarea!

Tineti-va agenda socio-politica departe de jocurile video!header-social-agenda

Atunci cand critici jocuri din aceste puncte de vedere si o faci in mod repetat si sustinut cu niste argumente care rezoneaza ca un ecou in grupul din care faci parte, (ceilalti la randul lor propagand mesajul), minoritatea vocala tinde sa treaca drept o majoritate vehementa. Asta dupa principiul: „If I tweet loud enough, they won’t hear you” sau „My blog is my own eco chamber, and my followers are reblog and share bots”. In momentul in care faci asta si practici acest mod de propagare, nu lasi loc de critica si impui o singura opinie. Ba mai mult, transformi orice fel de creativitate intr-un stigmat, limitand orice forma de libertate creativa pe care jocurile ar pute-o avea. Un joc este ceea ce creatorul sau doreste sa fie, iar daca tu stai sa cauti in el ceva care sa te ofenseze (caz in care orice joc poate sa contina ceva care sa iti raneasca sensibilitatile emotionale), atunci esti doar un imbecil ce cauta nodul in papura.

17cMulti asa zisi vectori de opinie „cauta scandal” pana si in cele mai improbabile locuri, pentru a-si putea impinge agenda si demonstra ca X joc este rasist, misogin sau homofob, cand multe dintre acele prezente din joc ar putea intra de exemplu in categoria satira (sau nici asta nu e voie?!). Sigur ca nu este OK nici ca sub acoperirea satirei sa indrugi tampenii si sa defaimezi un anumit grup social, dar multi critici uita ce inseamna de fapt si de drept satira. Daca satirizezi un stereotip, nu inseamna automat ca injosesti o anumita categorie sociala. Oricum, acesti „cavaleri ai corectitudinii politice” nu prea-si permit sa se lege de carti, filme sau tablouri „mari”. Dar sezonul de vanatoare in cazul jocurilor este deschis! De ce? Pentru ca acestea sunt inca la inceput de drum!

Argumentatia noastra si apararea este inca in stadiul infantil, iar noi ca gameri avem multe de invatat. Abia ce am avut o victorie prin prisma declararii jocurilor ca opere de arta si o noua lupta se ridica la orizont. Una pe care daca nu suntem atenti o putem pierde. Iar atunci jocurile vor deveni un mediu steril, lipsit de substanta, in care totul este corect social, fara comentarii sarcastice sau subtonuri critice, doar o livrare a unei povesti si actiuni care necesita apasarea repetata a unui buton pentru a trece peste actiune si a experimenta povestea. Jocuri trebuie sa existe pentru fiecare gen de jucator. Dar in momentul in care agendele cultural-social-politice isi fac loc in jocuri, lucrurile se schimba dramatic si pot afecta maturizarea acestui gen. Absolut totul trebuie tratat matur, etic si mai ales obiectiv, indiferent de provenienta. Nu lasati pseudo-stiinta sa va influenteze parerile si cautati tot timpul contra-argumente la orice argument pe care voi il credeti stabil si intemeiat. Aceasta este baza oricarui dialog critic. Atacati ideea, nu omul. Doar asa putem demonstra ca jocurile sunt ceea ce noi, gamerii, dorim sa fie. Doar asa, putem demonstra ca orice argument este invalid. Cand analizezi un joc trebuie si este imperativ sa il analizezi ca un joc, nu ca un film sau orice alta forma de arta prezenta in acest moment pe piata. Atunci cand analizezi un joc apartenenta ta la o minoritate seuxala sau orientare politica sau sociala nu trebuie sa se suprapuna cu ceea ce inseamna jocul pentru cumparator. Pentru ca in esenta tu, ca un critic, critici acel joc pentru a informa publicul iar sarcina ta este sa ii ajuti sa decida daca il achizitioneaza sau nu. Atat si nimic mai mult. In momentul in care acest lucru nu mai este posibil nu mai esti critic, ci doar un blogger care isi da cu parerea. In esenta, poti gasi o problema in gaming atunci cand cauti atent. Ceea ce te face un critic este obiectivitatea si faptul ca nu trebuie sa fii partinitor la ceea ce inseamna naratiunea si mecanica jocului. Noi gamerii suntem cei care dam tonul si tot noi suntem cei care putem ajuta acest mediu pe care il iubim sa se maturizeze. Dar pana atunci, acesta trebuie protejat si sustinut. Numai asa putem fi gamerii de care aceasta industrie are nevoie.

Zona IT

ZONA IT

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button