Interzicerea rețelei TikTok pe teritoriul SUA pare inevitabilă, ultimele încercări pentru blocarea sau măcar amânarea deciziei semnată de Președintele Biden prin apel la Curtea Supremă de justiție rămânând fără răspuns.
Justificat sau nu, panica este cât se poate de reală printre fanii TikTok de pe teritoriul SUA, mulți dintre aceștia discutând modalități pentru zădărnicirea măsurii pe care nu puțini o interpretează ca pe o încălcare a dreptului la liberă exprimare. Astfel, milioane de americani plănuiesc să-și obțină în continuare „doza zilnică” de clipuri virale apelând la servicii de tip VPN, care să le redirecționeze conexiunea prin noduri de comunicare din afara SUA.
”Apocalipsa TikTok” ar urma să se producă pentru utilizatorii din SUA pe 19 ianuarie, interzicerea TikTok manifestându-se în prima fază prin dispariția aplicației din magazinele oficiale, App Store, Play Store și orice alte surse legitime pentru procurarea de aplicații de mobil. Dar asta nu lasă automat nefuncțională aplicația deja instalată pe telefon, tabletă sau televizor, în ecuație intrând și furnizorii ISP, obligați să blocheze orice adresă IP asociată cu serverele administrate de proprietarul chinez. Ambele bariere sunt relativ ușor de ocolit pentru oricine este suficient de hotărât să acceseze în continuare rețeaua TikTok.
Astfel, dacă ai deja instalată aplicația rămâne doar să setezi un VPN care să-ți direcționeze conexiunea prin noduri de conectare găzduite în afara SUA. Dar probabil că nu soluții de tipul celor disponibile gratuit, servirea filmulețelor la foc automat necesitând lățime de bandă considerabilă, pe care doar anumiți furnizori de servicii VPN le pot asigura, în schimbul unui abonament lunar nu tocmai ieftin. Iar de aici putem anticipa un întreg joc de-a șoarecele și pisica, unde furnizorii VPN vor fi vânați și blocați în mod sistematic, în timp ce clienții identificați pe baza adresei de IP ar putea primi diverse avertizării din partea furnizorului ISP de acces la internet. Iar dacă nu ai TikTok instalat pe telefon, atunci procurarea aplicației din surse obscure probabil că va fi precum un joc de-a ruleta rusească, în care milioane de dispozitive vor fi infectate cu forme de malware dintre cele mai diverse.
Deocamdată, decizia nepusă în aplicare pentru interzicerea rețelei TikTok doar lasă în incertitudine viitorul celor 7.000 de angajați TikTok din SUA, împreună cu partenerii/clienții de publicitate care anul trecut au generat venituri cumulate de 12.3 miliarde dolari.