
Potrivit Comisiei Europene, programul TikTok Lite care recompensează utilizatorii pentru a folosi până la epuizare aplicația de mobil nu este bun pentru sănătatea oamenilor. Oficialii europeni vor investiga dacă serviciul dă dependență și “dacă prejudiciază grav sănătatea mintală a utilizatorilor”.
Lăsând ironia la o parte, Comisia Europeană pare să realizeze că folosirea TikTok este nocivă pentru cetățenii UE și se arată dispusă să investigheze practicile administratorului chinez, în ideea că ar putea prejudicia sănătatea mintală a utilizatorilor. Astfel, Comisia Europeană va verifica dacă TikTok încalcă legislația în vigoare prin serviciul Lite, lansat recent în Franța și Spania.
Concret, acesta permite utilizatorilor să câștige puncte, echivalentul a câțiva cenți zilnic, în timp ce îndeplinesc anumite “sarcini” pe TikTok – cum ar fi vizionarea de materiale video, vizionarea conținutului, urmărirea creatorilor, invitarea prietenilor să se alăture TikTok. Aceste puncte pot fi convertite în recompense în bani sau vouchere pe Amazon. Comisia arată că noua aplicație promovată separat de aplicația TikTok principală a fost propagată “fără o evaluare prealabilă a riscurilor pe care le implică, în special a celor legate de efectul de dependență al platformelor și fără a lua măsuri eficace de atenuare a riscurilor”.
Altfel spus, creatorul TikTok a considerat de cuviință să ocolească prevederile legislației europene în cel mai simplu mod cu putință, speculând birocrația aparatului legislativ european lansând o aplicație care să funcționeze, măcar temporar, în afara prevederilor legale.
Fără soluții imediate împotriva amenințării nou-apărute, instituția europeană concluzionează că, în continuare, platforma TikTok nu are mecanisme eficiente de verificare a vârstei utilizatorilor, mai ales în contextul în care cercetările arată că astfel de aplicații dau dependență tot mai mare celor care le folosesc.
Comisia se va concentra mai departe “pe efectele negative asupra sănătății mintale, inclusiv asupra sănătății mintale a minorilor, în special ca urmare a noii caracteristici care stimulează comportamentul de dependență”.
Recent, comisarii europeni au mai cerut TikTok să prezinte un raport al riscurilor prezentate de Lite și al măsurilor luate pentru a atenua aceste riscuri, până pe 18 aprilie, fără răspuns din partea companiei chineze.
În cazul în care TikTok nu răspunde la solicitările formale trimise de Comisia Europeană administratorul riscă amenzi de până la 1% din venitul anual total sau din cifra de afaceri mondială a furnizorului, precum și penalități de până la 5% din venitul zilnic mediu al furnizorului sau din cifra de afaceri anuală la nivel mondial a furnizorului.
Altfel spus problema poate fi luată în derâdere de administratorul chinez, dar nu poate fi ignorată.
În cele din urmă, având în vedere incapacitatea TikTok de a prezenta evaluarea riscurilor care ar fi trebuit efectuată înainte de lansarea TikTok Lite, Comisia suspectează o încălcare din oficiu a legislației DSA și bb anticipează prejudicii grave asupra sănătății mintale a utilizatorilor”.
Potrivit comisarului european, Thierry Breton, noua aplicație TikTok Lite “ar putea fi la fel de toxică și generatoare de dependență că și țigaretele electronice”. Totuși, propagarea noi aplicații nu va fi suspendată “dacă TikTok furnizează dovezi convingătoare cu privire la siguranța sa”