THQ Nordic vrea să cumpere și mai multe studiouri
Nordic Games a început să își facă simțită prezența în industria jocurilor video când a preluat rămășițele putrezite ale anticului și „peren lipsit de un departament de QA”-ului JoWooD. Dar de când a luat o mare parte din ce a fost la un moment THQ, compania a început să aibă planuri de dominare mondială.
Bine, poate nici chiar așa, dar după ce a cumpărat deja Koch Media și Warhorse, THQ Nordic anunță că a strâns 223 de milioane de dolari cu scopul de a achiziționa și mai multe studiouri de jocuri. În acest moment compania reprezintă doar 0.5% din piața mondială de jocuri, dar speră să schimbe asta cu timpul.
Și ce studiouri ar putea cumpăra THQ Nordic pentru suma aceasta? Nu este clar în acest moment, din moment ce un număr foarte mare de studiouri independente au fost deja înfulecate de Microsoft și Paradox Interactive în ultimul an. Larian ar fi probabil o alegere, dar ar putea fi un studiou poate prea mare pentru THQ Nordic în forma sa actuală. Poate un Haemimont ar fi mai simplu de obținut, un Firefly, ceva Arrowhead, niște Neocore, chiar un Klei dacă lucrurile merg bine.
De când a fost formată compania, în starea sa curentă, nu se poate spune că a făcut din cale afară de multe lucruri, dar cel puțin a lansat Darksiders 3, înfiind o serie ce părea că nu avea cum să mai revină vreodată. Totuși, compania are deja un număr măricel de studiouri în ograda sa și intenția de a le folosi, probabil în scopuri nobile, judecând după ce s-a întâmplat cu Red Faction Guerrilla.